Cei care vorbesc singuri pe strada. Și nu îi ascultă nimeni

NOU: precomandă cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și primești și un autograf.

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.000 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Mi se pare mie sau acum vedem mul mai mulți oameni nebuni pe stradă? Le zic direct nebuni, pentru că nu pot să le zic altfel atunci când îi vezi vorbind singuri, uneori urlând, cu priviri pierdute, îmbrăcați cu felurite haine, ca și cum și-ar fi adunat la repezeala părți din viață și au fugit chiar de viața lor. Mi-e o milă teribilă de ei. Dar mă și sperie.

Mă sperie pentru că, de multe ori, dacă stai câteva minute în preajma lor, îți dai seama că oamenii ăștia sunt foarte citiți. Și că pot vorbi despre un subiect sau un domeniu ore în șir, fără cusur, cu o logică impecabilă. Și atunci stai și te gândești ce s-o fi întâmplat cu ei? Cum de, la un moment dat, ceva s-a întâmplat și subtila legătură între ceea ce crezi tu că ești și ceea ce ești cu adevărat s-a rupt iremediabil? Cum o fi acolo, în lumea lor, în care noi suntem doar tolerați, niciodată acceptați?

Mi se pare că sunt mai mulți nefericiți de aceștia pe stradă acum. Când eram eu copil, prin anii 80, la mine în Baia Mare avem vreo 3 nebuni de ăștia. Și îi știa tot orașul. Dar cam atât. Acum parcă văd mult mai mulți. Dar pe ei nu îi mai știe nimeni…

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

10 thoughts on “Cei care vorbesc singuri pe strada. Și nu îi ascultă nimeni”

  1. „Dar vai, acei învinsi, pe veci pierduti…
    Ori în taverne, ori în mansarde;
    Si acei nebuni, ratacitori, tacuti,
    Gesticulând pe bulevarde… ”
    se pare ca erau si pe vremea lui Bacovia :)

  2. La mine in Magurele erau doar 2. Gonzo si Imbrea. Gonzo fusese un fel de savant/profesor. Nu-i stiu povestea exacta. Insa lumea povestea ca era un „geniu” si a „innebunit” cand i-a fost furata o „idee” care l-ar fi putut face celebru/bogat.

  3. Asta-mi aduce aminte de vorba aia cu … „Nu sufar de nebunie, ma bucur de ea in fiecare zi.”.
    Dar serios fie zis acum, intr-o tara in care aia de la putere nu dau 0.5 bani pe tine si intr-o lume in care Dumnezeu are mereu Idle la status, e cam greu sa rezisti ispitei de-a te pierde in tine.
    Si ca sa-mi permit si o doza de cinism: si inainte erau multi nebuni dar nu aveau libertatea de exprimare.

  4. frumos textul, cu o încărcătură lirică ce mă face să îmi amintesc de cartierul copilăriei mele, unde trăiau doi nebuni, unul din ei veşnic terorizat de copii, iar celălalt, o femeie care arunca cu oala de noapte după noi de fiecare dată când mergeam la furat mere sau cireşe. nici unul din ei nu s-a sinucis.
    astăzi nebunii zac pe paturi de spital ca nişte legume, iar cei care nu mai au loc în spitalele suprapopulate, umblă rătăciţi într-o lume rătăcită. mă tem că lumea aceasta a devenit un imens azil de nebuni.

  5. Pe vremea comunismului schizofrenicii erau ţinuţi în spitale, erau un subiect delicat. Pe stradă trebuia să vezi doar oameni ai muncii sănătoşi. Acum, se descurcă fiecare familie cum poate.
    Întreabă orice psihiatru şi o să îţi confirme că numărul lor nu s-a modificat substanţial. Iar schizofrenia are cauze genetice şi neurologice, asta pentru cei care se forţează să dea o conotaţie politică fenomenului.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5000 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Înainte să pleci

Dacă te abonezi la newsletterul meu, promit să nu-ți dau mai mult de 1 mail pe zi :)