Evident că în momentul când am acceptat ca io să fiu marele mahăr care o să decidă cine câștigă premiul la concursul ăsta nu bănuiam nicicum ce amploare va avea chestiunea în cauză. Dar după ce s-a întâmplat ”Săptămâna familiei, săptămâna fără TV” și am văzut rezultatele am rămas cu gura căscată.
Pentru că vorbim de peste 20.000 de copii din toată țara care au participat la acțiune. Ceea ce este de-a dreptul fabulos pentru o inițiativă pornită de pe internet și adusă în offline. Cred că, dacă nu mă înșală pe mine știința 2.0, că este a doua acțiune de această amploare și cu acest succes după Let’s Do It Romania, care rămâne categoric cel mai mare exercițiu de solidaritate românească de după 1989.
Ideea de bază a acțiunii a fost să scoată copiii din fața televizorului. Așă că s-au făcut parteneriate cu muzee, cu biblioteci și cu alte instituții gen planetarii, unde copiii au putut merge gratis. Plus că s-au organizat tot felul de activitați, lăsate la libera inspirație a tuturor celor care au vrut să se implice. Și a ieșit, după cum spuneam, ceva grandios, ceva care a depășit cele mai aprinse dorințe ale organizatorilor :))
Ce înțeleg eu din întâmplare asta? Că există la noi o nevoie de a ne aduna în jurul unei idei care nu doar ne place, dar care ne și dă sentimentul de solidaritate pentru ceva un pic mai bun decât ne-am obișnuit să avem. Drept pentru care declar din nou că România nu e chiar pierdută forever :)
Vă provoc să îmi spuneți alte inițiative de genul ăsta, care au avut loc în 2010 și care au împletit excelent onlineul cu offlineul. Nu de alta, dar aș vrea să le salut cum se cuvine :)
Acum premiul pentru cea mai reușită fotografie din cadrul concursului merge la cei din Dorohoi. E alegerea mea, îmi asuma întreaga ”vină” pentru ea :)) Felicitări și să vă țină Dumnezeu năravul ăsta fain :)
9 thoughts on “După Let’s Do It România, s-a mai întâmplat ceva”
In primul rand vreau sa-i multumesc lui Cristi pt. ca ne-a sprijint in actiunea noastra.
As vrea sa fac doar o mica completare: in cei 20.000 de copii sunt inclusi doar cei care au fost in vizita la muzee sau biblioteci judetene (date centralizate de zibo.ro), insa nr. copiilor care au participat a fost cu mult mai mare, pt. ca au fost foarte multe actiuni organizate in scoala, fara sa implice vizite sau excursii. Numai daca te uiti peste cele peste 1100 de imagini incarcate pe zibo.ro, vei vedea varietatea de actiuni organizate. Iar implicarea profesorilor a fost extraordinara! Am inceput deja organizarea editiei a II-a. Actiunea „Saptamana familiei, saptamana fara TV” va fi organizata anual, in luna aprilie.
A fost cea mai frumoasa actiune!
toate meritele Doamnei Prof. Alupoaei Alina!!!
Pingback: Grupul Scolar “Regina Maria”, Dorohoi – marele premiu al concursului “STOP violentei TV” | 4Botosani.ro
foarte foarte frumos! ma bucur tare ca se intampla lucruri bune! si mai ales ca tu le sustii si le promovezi! si da, Romania nu e chiar pierduta forever. pentru ca sunt si aici oameni care vor lucruri pozitive si le fac sa se intample!
O iniţiativă extraordinară. Copiii ar trebui dezlipiţi mai ales din faţa calculatorului. Mi se pare groaznic să vezi un pici de cinci ani cum se joacă pe pc sau laptop. Eventual CS (cât urăsc jocul :D).
În România există oameni de mare calitate. Şi nu puţini. Din păcate însă, ca oriunde în lume, majoritatea contează…
Felicitari castigatorilor! Asadar … se nasc si in Moldova oameni.
Pingback: Actiunea “Saptamana familiei, saptamana fara TV” se va desfasura in perioada 11-16 aprilie 2011. | 4Botosani.ro
Pingback: Zău dacă poți combate violența la TV cu televizorul… | Chinezu