Ce fain e să te întâlnești din întâmplare cu un roman când ești la vreo 12.000 de km de casă… Așa am pățit ieri în Montevideo. Eram într-un magazin de ăla de suveniruri împreună cu Lucian Lorin, îmbrăcați amândoi regulamentar cu tricou cu Rugby România. La un moment dat un bărbat mai în vârstă,  grăsunel, vine înspre noi și ne întreabă timid : ”Sunteți din România ?”. Surprins de faptul că aud românește în Montevideo în afara delegației noastre, răspund un ”Daaaa” fericit, după care ne prezentăm și aflu că este mecanic șef pe o navă nemțească și că stă doar câteva ore în port după care pleacă spre Brazilia. Evident că soarta a făcut să coboare de pe vas după un suvenir exact când eram și noi acolo. Frumoasă senzație, vă spun eu :)

Momentul sponsorului: Acest ”Jurnal de esență tare” vă este oferit de berea Stejar (care bere, apropo, tare mi-e dor să o mai degust :D).

Tot ieri am mai fost și la Ambasada României în Uruguay. Ca să luăm un steag de acolo :D Povestea e mai lungă și o să v-o povestesc mai pe îndelete cu altă ocazie, dar pe scurt vă spun că de la o discuție la caterincă despre faptul că nu avem nici un steag la noi, purtată cu Dan și Horea, doi suporteri speciali ai naționalei, despre care o să scriu un post pe larg mai încolo :D, am zis să sunăm la ambasadă să ne dea ei unul. Io am uitam de discuție, dar băieții nu. Și au sunat. Și ambasadorul a răspuns :D Așa că am fost și ne-am întâlnit cu el. Un tip mai în vârstă, pe stil vechi, de dinainte de 1989, cu un limbaj care ne-a făcut să zâmbim când a urat ”success deplin echipei României” :D În fine, am primit steag, adică, altfel spus, Ambasada noastră ne-a servit ca cetățeni români care au solicitat ajutor :D

În rest, după cum vă spuneam și data trecută, Montevideo nu e un oraș care să mă dea pe spate, dar nici care să nu îmi placă. Adică, după mintea mea, e perfect pentru un concediu de ăla mai prelungit, de vreo 3 luni :D, dar cam atât. M-am plimbat vreo 5 ore prin el, așa de nebun, fără nici o țintă (cum îmi place mie să fac, pentru a simți sufletul orașului) și singura faza mai ciudată a fost când am nimerit pe niște străzi pușcate, cu mașini sparte la fiecare colț de stradă, care puțeau serios și cu niște băștinoși care stăteau în grupuri de câte 4, 5 în fața unor cârciumi și se uitau ciudat la mine cum treceam pe lângă ei. Nu a fost cel mai mișto feeling posibil, dar a fost o experiență :D

Am mai văzut pe străzile din Montevideo ceva ce nu mai văzusem pe la noi de vreo 15 ani: plin de tarabe cu DVD-uri și CD-uri piratate. Pe bulevardul principal, în piețele mari, peste tot. Fără nici o problemă. Iar în magazine, aceeași poveste la tot felul de produse: furăciuni de firme mari vândute fără nici o chestie :D

Aaaaaa, trebe să vă spun asta :D Deci suntem la vreo 12.000 de km de țară dar, of course, restaurantul la care mâncăm se numește după cum vedeți în imaginea de mai jos :D (pentru cei care nu s-au prins, traducerea este Dunărea albastră :D).

Spre tristețea noastră, Uruguayul este o națiune mult mai rugbistică decât noi. Cel puțin la partea de marketing. Adică aici găsești cam peste tot tot felul de produse promoționale (fulare, șepci, genți, tricouri, shorturi etc. etc.) legate de rugby. Ceea ce la noi se întâmplă în sensul că nu… Ca să nu mai spun că lumea aici chiar poartă tricouri de rugby, am văzut foarte multe cu Uruguay, firește, dar și cu All Blacks. Iar în orele în care m-am plimbat prin oraș, cel puțin 20 de oameni mi-au văzut tricoul cu Rugby România și m-au salutat, spunându-mi ceva ce semăna a ”pe mâine, domnule, pe mâine”.

Terenul unde o să se desfășoare meciul mâine este, că nu am cum să spun altfel, o mizerie. Iarbă uscată, acolo unde există iarbă, desigur, smocuri mai înalte, smocuri mai joase, după preferințe, iar terenul este format din, de fapt, mai multe forme de relief care culminează cu un ditai Kilimanjaro fix în mijlocul terenului. Băieții, din fericire, l-au văzut, au dat din umeri și au zis un ”îi batem și așa” care mi-a da speranță.

Băieții au efectuat ieri ultimul antrenament înaintea meciului de astăzi. Starea de spirit este foarte bună, dar determinarea lor este și mai bună :D Am impresia că mulți dintre băieți vor să decidă calificarea încă de aici din Montevideo. Cât despre mine, ce să vă mai spun? Am niște emoții îngrozitoare… Pe care încerc să nu mi le arăt, că sunt fand e rugby și trebuie să fiu tare, ce eseul meu :D

Ne auzim mâine. Sperăm să fiu de o veselie cumplită când o să scriu primele rânduri după meci :D