În fiecare, că ne place să recunoaștem sau nu, există un puiuț de Alvin Toffler :D Așa și io. De ceva vreme mă încearcă o întrebare existențială de un futurologims teribil: Cam cum o să arătăm noi, bloggerii, peste vreo 30 de ani? :D
Se dau următoarele date:
– În acele momente, vom fi având vreo 55-60 de ani (da, știu că e crimă și pedeapsă să ne gândim la așa ceva acum, dar credeți cumva că vom scăpa de asta? :D)
+ La cum se mișcă tehnologia, peste vreo 30 de ani nici nu vreau să mă gândesc ce eforturi va trebui să facem ca să ținem cât de cât pasul cu viteza lumii. Dacă nu cumva vom fi fost depășiți… :)
+ Câți dintre copiii sau, de ce nu, nepoții noștri ne vor fi depășit în ceea ce privește gloria blogosferică (îi spunem așa ca să avem termen de referință, că dracu știe cum o să se numească atunci :D)?
+ Și întrebarea fundamentală este: câți dintre noi vor mai fi bloggeri (hai să ne spunem în continuare așa :D) peste vreo 30 de ani?
PS. Cum sunt pe drum dinspre Baia Mare spre București mă veți ierta dacă nu o să pot participa la discuția asta, care, simt io, o să fie destul de savuroasă :D
29 thoughts on “Cum o să fim noi, the bloggers, peste vreo 30 de ani?”
Peste fix 30 de ani o să am 50 de ani și 4 luni. Cred că o să fiu profesor într-o Universitate și o să predau Teoria generală a bloggingului :D
Tinand cont ca peste 30 de ani voi mai fi avand vreo 10 pana la pensie nici nu ma gandesc sa nu mai fiu si bloggerita. Bine, aproape cea mai batrana, dar bloggerita.
A, si voi fi colega cu Pavel la catedra de istoria blogosferei. :D
Mulţumesc pentru urare, Cristi! :)
Peste 30 de ani voi avea 91, voi scrie în continuare pe blog (sau ce va fi atunci) şi voi da interviuri despre blogging şi bloggeri.
Peste 30 de ani ? O sa predau la Facultatea de Blogging istoria blogurilor … o sa vorbesc despre stramosii blogosferei aka Chinezu & comp :-)
ma io am tat zis, ca o sa traiesc pana la 100 de ani, asadar peste 30 o samai am inca timp sa scriu pe blog, si, daca Nina si Pavel ma primesc, o sa dau si io impreuna cu Lucia Verona pe langa inteviuri pentru Discovery, si lectii pe la catedra de la Istoria blogosferica din cadru’ universitatii de stiinte din evul mediu.
Eu unul stiu ca peste treizeci de ani voi fi (poate) doar o amintire. :d Oale si ulcele. :))
Peste 30 de ani nu vom mai scrie, in sfarsit. Totul va fi pe baza de comanda vocala si, Dumnezeule Mare, stim ca la pensie ne place sa vorbim mult :))
Iti doresc sa te ocupi de blogging si peste 30 de ani si sa revenim la postul asta pentru a face o comparatie intre predictii si realitatea de atunci.
Eu ma vad la casa mea..:-? si voi icerca sa il indemn pe baiatul meu sa intre in blogosfera.Nu stiu….important sa fim sanatosi.
Voie buna.!
Unul dintre noi tot a mai scrie :)) Oricum, daca nu uitam, de revenit la articolul asta peste 30 de ani.
la 55 de ani o sa am blog nisat pe crosetat si goblen:) glumesc, nu stiu. as mai vrea sa scriu dar poate m-oi plictisi de asta pana atunci si o sa ma intorc la scrisul de mana.
Grea intrebare…Oare cati vor mai fi bloggeri peste 30 de ani? APropo, oare cum vom face live-blogging peste 30 de ani? Tehnologia asta ne joaca feste:)
Peste 30 de ani sigur noi nu vom mai fi bloggeri. Ne vom apuca de alte alea iar in online vor ramane doar cei care isi dezvolta si alte afaceri pe langa blogging. Basca faptul ca vor spune pustanii despre noi „mosule, CSS-ul tau e de pe vremea lui Pazvante” sau „Ti-a ruginit HTML-ul, tataie” :D
unii vor mai fi, altii nu.
Eu zic ca i-ai zis bine gloria blogosferica- poate o fi chiar a mea :D
Multi dintre noi o sa ne saturam in asa hal de tot ce inseamna online, ca ne vom muta prin paduri. Macar la varsta aia sa ne dorim liniste si sa ne bucuram de natura
Peste 30 de ani voi mai sta pe net doar daca si-au bagat internet si dincolo. Hm. Unde o fi banda mai buna?!? Sus la mirodenii sau jos la caldurica excesiva?
Peste 30 de ani s-ar putea sa am un blog de hobby-uri, sa scriu despre cum era „pe vremuri” si sa fac cookies pentru nepoti. Ah, si as avea si cateva carti publicate. Asta in zona pamanteana, ca poate vom fi colonizati pe Marte sau stiu eu ce alta planeta si vom fi wired-up la computere si Internet in stilul Borgilor din „Star Trek”. :)
peste 30 de ani, ce inseamna 30 de ani? veti fi de peste 55…adica veti avea grijile acestei varste, dureri de sale,lipsa pofte…de toate felurile, copiii pe care nu ii aveti inca vor fi si ei pe drumul adultilor…peste 30 de ani e foarte urat. chiar si rasul estre urat.
@rodica
Ar trebui să ne sinucidem, noi ăştia trecuţi de 55 de ani? Te asigur că dureri de şale au şi unii de 30 de ani, cît despre „lipsa pofte…de toate felurile”, eu încă n-am observat :)
Salut, numele meu este Ovidiu si am un blog. HAHAHAHAHAHAH
Nu stiu daca peste 30 de ani vor mai fi bloguri…..si daca vor fi, daca vor fi in forma asta……..
Pingback: Roxy's blog » Cum o să fim noi, the bloggers, peste vreo 30 de ani?
eu ti-am raspuns la intrebare:D.:)) sper sa mai socializezi cu noi..sa nu ne lasi:P
Pingback: Victor Ponta munceste, Crin Antonescu isi face imagine | Blogul Monicai Marinescu
Peste 30 de ani probabil o sa adaug la blogroll http://www.casadepensii.ro :))
rau imi pare ca ieri am fost toata ziua pe drum si nu am putut participa la discutie
ma bucur, insa, ca v-ati distrat voi cum trebe :))
raspuns la intrebarea din titlu: expirati! :D
In 2040 vom avea implantate niste device-uri cu ajutorul carora vom comunica atat intre noi cat si cu viitoarele noastre computere. Uneori vom scrie noi insine postarile, alteori o vor face niste inteligente artificiale cu veleitati literare :)
Batrani,chei si cu barba … :)
În 2040 veţi putea citi ultimul meu post la loc răcoros, umbros, liniştit, cimentos.
Aveţi acceptul meu scris să faceţi pipi cu boltă pe el. Dar numai după luminaţie.