Ce am zis în titlu mă întreabă Ionuţ. În ceea ce mă priveşte, răspunsul este foarte simplu: nu poţi.
Pe modelul zicerii lui Adrian Năstase, hai să zic şi io, în sprijinul demersului comunicaţional, că există două Românii: România care vorbeşte şi România care tace. Adaug cuvenita menţiune că cea care tace o să tacă mereu şi cea care vorbeşte o să vorbească mereu.
Proporţional, România care tace spulberă România care vorbeşte. Din diverse motive: tehnice, sociologice, antropologice, persoanle. Dar o astfel de măsurare a vox populii este totalmente irelevantă şi are doar un vag iz academic. Întrebările fundamentale sunt CUM vorbeşte România care vorbeşte şi, mai ales, ÎN CE FEL influenţează această „vorbire” România care nu vorbeşte (dar care acţionează tăcut).
Consideraţi ce am zic mai sus ca pe o provocare, la care vă invit, care vă simţiţi în stare a fi capabili, să răspundeţi.
5 thoughts on “Ce înţelege România care tace din România care vorbeşte?”
mie nu imi plac nici Romania care tace, nici aia care vorbeste prea mult si nu face nimic. Romania care actioneaza, p-aia vreau io s-o cun
catalogați-mă drept naiv, dar încă mai cred că puterea exemplului funcționează. și în materie de vorbit, cât și de acționat. bineînțeles, totul pornește de la o scară redusă, dar mai apoi se extinde. la fel cum există difuzia corupției sau a mitocăniei în societate, îmi place să cred că există și difuzia binelui și a exemplelor bune, chit că e ceva mai lentă. cel mai rău e să nu faci și nici să nu spui nimic
Puterea exemplului funcţionează doar dacă acel model este prezentat sau făcut public şi e promovat să devină unul din România care vorbeşte. Iar România care tace înţelege că nu are un model de urmat din România care vorbeşte şi preferă să tacă şi să facă.
E un punct de vedere naiv, care duce la o instabilitate majora. Oricine reuseste sa converteasca o mica parte din romania care tace in romania care vorbeste, pe orice plan, va spulbera la randul lui ierarhii create cu efort de origami de catre credinciosii in falsa dihotomie „vorbeste mereu/tace mereu”.
Atata timp cat situatia este instabila, nu se poate vorbi de maturitate, de unde si epitetul naiv mai sus. Vezi cum zic ?
Ps. Cred sincer ca faza cu sportlocal e cea mai smechera aplicatie de advertising pe bloguri pe care-am vazut-o anul asta. Dar este si ultima oara cand scriu „sportlocal”, indiferent unde ar fi. Cuvantul are ban de acum din partea mea, asa ca ma tem ca n-am sa pot sa-ti raspund mai departe.
Romania care tace vorbeste in alt mod decit „Romania care vorbeste”. Deci, le-as defini dupa vizibilitate: Romania care se vede si Romania care nu se vede. Ele nu se intersecteaza pentru ca nu au aproape nimic in comun…
Dar, ca sa raspund la intrebare: ar fi de asteptat ca „Romania care vorbeste” sa o domine psihic pe „Romania care tace”, dar tot ce reuseste este sa ii intareasca rezistenta si sa ii ingroase rindurile.
Eu m-as intreba invers, cum influenteaza Romania invizibila pe cealalta: cred ca incepe sa se topeasca din picioare pentru ca nu o mai asculta nimeni :)