Evident că nu am pretenţia că am masive cunoştinţe despre ce se întâmplă realmente în onlineul românesc. Dar în relativ scurta mea perioada de antreprenor (numai mie nu îmi place cum sună termenul ăsta?) pă net, am văzut nişte situaţii care pot fi lejer strânse în jurul a ceea ce am zis în titlu.

Există oameni cu proiecte foarte mişto. Dar cam atât sunt: proiecte. Ei îţi explică mereu cum o să fie, ce mişto o să fie, ce fain o să iasă. Totul la timpul viitor. Mult prea viitor în cazul unora. Şi când încerci, prieteneşte, să aduci viitorul ăsta mai în prezent, să îi întrebi magicele chestii gen câţi bani vrei să bagi, ce buget de timp, de câţi oameni ai nevoie, te pasează repede şi încep să îţi spună din nou cum o să fie, ce mişto o să fie, ce fain o să iasă. Şi viitorul rămâne la fel de îndepartăt pe cât a fost la începutul discuţiei.

Alţii au o idee faină şi se aruncă înainte cu un entuziasm dezarmant. E bun entuziasmul, e chiar obligatoriu. Dar nu poţi să îţi bazezi doar pe entuziasm o decizie de, oricât de naşpa ar suna, business. Nu poţi să bagi bani într-un proiect, indiferent de câţi bani vorbim sau de anvergura proiectului, fără o minimă analiză. Sau, mă rog, poţi face asta, că doar mulţi o fac. Dar extrem de puţini reuşesc aşa. Îi numeri pe degete. Mare majoritate eşuează după maxim câteva luni. Pentru că se lovesc de lucruri extrem de offlineene cum ar fi contabilităţi, discuţii cu oamenii care contribuie la proiect, resursele tale limitate de timp şi de bani etc., etc. Pe unele le puteai anticipa, dacă nu evita chiar, cu un minin gest „stau un pic şi cuget”. Partea proastă, extrem de proastă, a acestor failures este că cei care o păţesc devin foarte scârbiţi, timoraţi, sceptici, lucru extrem de periculos pentru posibile proiecte viitoare şi pentru, de ce nu, industria în sine. Puţini sunt cei care văd ce li s-a întâmplat ca pe o lecţie, pe care au învăţat-o merci fain şi cu care pot să meargă înainte.

Mai sunt cei care văd proiectele de online ca business. Despre aceştia nu e prea mult de povestit. E clar că sunt cei care au şansele cele mai mari de reuşită. Asta nu înseamnă că totul merge ca pe roze pentru ei. Ba uneori chiar dimpotrivă. Bătaia de cap e imensă. Ca în cazul oricărui alt tip de afacere. Dar cei din categoria asta sunt cei mai buni. Şi pentru ei, şi pentru afacere, şi pentru piaţă. Din raţiuni lesne de înţeles.

Asta e pe scurt ce am văzut eu că se întâmplă. Dacă greşesc, a mea să fie vina. Şi aştept să mă combateţi ca pe o dăunătoare. Sau nu…