Buuuun… Deci ne-am decis noi (io, minunata mea doamnă şi cei doi copii frumoşî din dotare) sâmbătă dimineaţa să mergem undeva cu cortul. Am ales să mergem înspre Giurgiu, cu gândul că găsim noi ceva. De la Bucureşti la Giurgiu nu am văzut nici un indicator, cât de cât acolo, care să ne sugereze ceva de genul „fraiere, dacă faci la stânga ajungi în zonă de camping”. Ştiu, veţi spune că vreau prea multe de la o ţară mega-europeană ca a noastră…

La Giurgiu am tras o fugă până în port să vedem o Dunăre care e albastră doar în poezii şi filme. Acolo am întrebat nişte poliţişti comunitari de o zona de camping. Pauză totală, deşi oamenii chiar se străduiau să ne ajute. O luăm pe lângă fluviu şi, după vreo 10 km, ajungem într-o comună unde întrebăm pe cineva. Ne spune să mergem înspre postul de grăniceri şi să întrebăm acolo. La postul de grăniceri întrebăm frumos de faza cu locul de campare şi un nenea de acolo zice că sunt locuri pe malul Dunării unde cortul nostru ar arătat minunat, dar că nu putem rămâne peste noapte fără aprobarea lu’ şefu. Care şefu, evident, nu era de găsit în weekend. Plecăm, aşadar…

Ajungem la Comana unde, după vreo 3 solicitări de orientare în teren, găsim o poeniţă în pădure unde ne-am instalat măreţul cort şi unde am petrecut o noapte în natură, în ciripitul păsărelelor şi în ecourile vagi ale unei nunţi care se auzea de dincolo de Delta Neajlovului…

Aşadar, aceastea fiind zise, va invit să îmi spuneţi cum se poate planifica pe viitor o ieşire mai rentabilă cu cortul. Că la cât timp am frecat noi până am ajuns la locul faptei…

Am avut şi un vecin. Foarte simpatic :)