Minunată seara de ieri. Minunată! Deşi căldura a fost ucigătoare, deşi am pierdut pe teren. Şi totuşi a fost minunat…

Aseară România a pierdut în faţa Franţei cu 20-16 în IRB Nations Cup. Dar a pierdut formidabil de frumos. Nu cred că am mai văzut echipa noastră jucând cu atâta suflet. Am simţit că au dat tot ce au putut. Aşa că, pentru că aşa e în rugbyul meu personal, rezultatul trece pe locul ţâşpe şi rămâne spectacolul.

Publicul… Aaaaaaaaaaaaaaa, publicul a fost formidabil. Un stadion aproape plin, cu încurajări permanente. Singurul moment mai de cacao, dar pe undeva de înţeles, având în vedere stadiul de şoimi ai patriei al muuuultor spectatori de rugby români, a fost când o parte din stadion i-a fluierat pe francezi când au executat o transformare. Urât, categoric, dar să ne ierte francezii, că aşa e când te ia valul…

Ajungeam la meci oricum, mort-copt. Dar am preferat să răspund invitaţiei Laurei (cu care îmi pare rău că nu am apucat să schimba mai multe vorbe şi căreia îi mai spun încă o dată că nu, nu am făcut rugby :D), care m-a vârât între Inconstantin şi Dromichaetes şi cu care am trăit intensitatea meciului (noi băieţii mai mult, cred :D).

Mei trebuie imperios precizat că nu aveau cum să fie probleme cu ordinea pe stadion atâta vreme cât Turambar îşi rotea ochii de vultur sociologic pe acolo. Soarta potrivnică a făcut să nu ne putem întâlni cu Vlad şi cu Rekinu. Data viitoare, băieţi, data viitoare…

O excelentă galeri foto de la meciul de ieri la Radu.