Autor: Codruţa Filip

De cateva zile am sunat acasa batranii. Bunicii mei sunt la poalele muntilor Ţibleş si toata viata lor au muncit pamantul ca si cei mai multi dintre bunicii vostri. Acum insa ii gasesti oricand la gospodariile lor, lasand iarba si agricultura in voia Domnului.
Mi-a raspuns o voce aproape stinsa. O vad in hainele-i largi, mult prea largi pentru slabiciunea ei, tinandu-se intr-o bota, cu sfetăru’mbubat aiurea caci nu mai poate deslusi nasturii si gaica potrivita. Mereu ingrijorata de soarta copiilor si nepotilor ei, fara sa stie cat are pensie si de ce UE nu ne-a salvat inca, mama mamei ne asteapta pe toti la graniţă. E poarta de intrare-n curtea casei, din fier solid si rece,ce-nconjura agoniseala ei de-o viata.
O vad sprijinind-se-n bota, cu naframa neagra menita si sa-i acopere « rusinea ». Nu-si mai poate la (spala) parul negru si des inca, de una singura, si fata cea mica si-a bagat foarfeca-n el, scurtandu-l baieteste. A suferit o buna bucata de vreme, acum nici ca-si mai aduce aminte sa se gandeasca la asa ceva. Mintea ei e numai la noi.
Ochi adanci, munciti si tristi se uita din granita pe drum in sus sa vada de nu se opreste vreun motor si la casa ei. Vecinii stau pe banca si-o privesc cu intelegere : ai lor is in Spania. « La ce-or vini aici, tu Ileana ? Noi ne-om descurca cum om pute, ii sa hie bine numa’ si sa steie acolo… » Si-si apleaca chipul ascunzandu-si dorul…
Inaintea lor, dumbrava minunata suceveana, altadata plina de rasete, vorba si veselie a oamenilor ce-o munceau, acum luminata doar de razele soarelui. In sus doua biserici din ce in ce mai goale, in jos o pasune cu animale din ce in ce mai putine. Peste drum un camin cultural care uita de bucuria verjelului si-a primului sarut.
O apasare usturatoare, o liniste clintita din cand in cand de pasii calmi ai batranilor si salutul credincios : « Laudam pe Iisus ! » Bunica tresare : « In veci, Amin ! » si se gandeste ca poate cu voia lui Dzeu vom veni si vara asta s-o mai vedem o data.