Români fiind, avem prim ministru. Nu ne interesează de nici o culoare, la nivel pur teoretic, faptul că e mic, e din Cluj sau că partea sa dorsală a început să ia agale forma unui scaun de avion, la cât se plimbă între Cluj Napoca şi Bucale. Ne interesează doar că e prim ministru şi că trebuie să aibă grijă de destinul nostru ca naţie (întotdeauna am vrut să zic sintagma asta şi uite că acum mi-a ieşit).

Ca premier trebuie să te ocupi de chestii măreţe, aproape filosofice, am putea spune. De alea cu macroeconomie, cu planuri pe juma de secol, cu pensii pentru milioane de oameni, adică chestii serioase, fără caterincă, care chair trebuie tratate cu seriozitate şi cu maximum de atenţie. Şi, evident, asta e o slujbă 24 din 24.

Ce zic io mai sus e în teorie. Pentru că la noi ce face premierul? Mai jos, fortuit de aleatoriul politicii româneşti, niscaiva egzemple:
– Îşi sufulcă mânecile şi îi mută lu’ Elena Udrea recameul prin Palatul Victoria.
– Se ută în gura pesedeilor cum schimbă ministrul de Interne precum ciorapii în armată, adică între ei, soldaţii.
– Îşi sună tătă familia din Cluj ca să se dea mare că amu îi prim-ministru la Bucureşti. Nepoata zice că vrea şi ea acolo şi Boc cel duios nu are inimă să o refuze.
– Se ocupă să îi asigure un loc optimizat pentru şoferul plurifuncţional pe care îl are în dotare.
– Alte alea care nu mai are rost să fie spuse.

Deci unde e maroeconomie pe acilea?  Că io nu o văd nici o ţâră…