În Italia e cum e acuma. Adică fix ca dracu pentru sublimul sentiment de a fi român. Ce mi se pare mie oarecum caraghios este înfocarea pe care presa noastră, mioritică, o are faţă de presa lor, italienească, acuzată de lipsă de obiectivitate şi de instigare la revoltă şi de astea.

Ce se întâmplă acuma în Italia cu românii e mană cerească pentru ratingul şi tirajul presarilor italieni (ring a bell, drajilor?). Şi cum cei care se uită la TVuri şi cumpără ziarele din pensinsulă sunt majoritari fixaţi (pe moment) pe ideea „să le luăm gâţii românilor”, normal că media pedalează pe ideea asta. Adică, dacă îmi permiteţi, monetizează la maximum sentimentul de revoltă italienesc cuplat cu sentimentul de vinovăţie asumată tacit românesc, la grămadă. Pentru că presa, de când lumea, nu stă să despice particularul în patru când arde ţarina, ea lucrează cu clişeul generalizator care prinde şi muşcă. Adică nimic nou sub soare…

De cealaltă parte, presa românească este formată din, v-aţi prins, români. Care români se simt şi ei temeinic frustraţi că sunt băgaţi în aceeaşi oală cu jegoşii de violatori români, cu mizerabilii de hoţi români, cu împuţiţi de ţigani cu paşaport dâmboviţean. Cu toate acestea, dragii mei, toţi cei enumeraţi enervant mai sus sunt de-ai noştri, sunt români, fie că vreţi sau nu, fie că vă enervează sau nu. Adică, în ochii presei italiene trăgând la maxim spuza românească pe turta lor, violatorul, dătătorul în cap, hoţul eşti tu, măi române (implicăm aici, cu permisiunea dumneavoastră, şi pe jurnaliştii noştri). Că aşa lucrează presa. De oriunde. Adică nimic nou sub soare…

Şi acum să ne aducem suav aminte de exagerrile pe care presa românească le-a comis brutal în nşpe cazuri (chiar nu mai am chef să le reamintesc, pick one), momente de referinţă în care ai noştri presari nu făceau altceva decât să execute exact partitura pe care o tromboneşte acum presa italiană. Adică pleci de la cazurile superb de particulare a câtorva imbecili tricolori şi generalizezi la nesimţire.

Da, dar de data asta incluşi în generalizare sunt şi jurnaliştii noştri, pe post de incriminaţi implicit. Şi aşa ceva e un sentiment pe care jurnalistul nostru nu l-a simţit, fiind mereu şi mereu de partea ailantă a puştii…