Cum să nu îţi fie milă de acest premier muţunache, cu un nume care sună groaznic în română şi jenant în turcă, dând o rezonanţă magnifică şi magistrală guvernului pe care îl păstoreşte?

Cum să nu îţi vină să îl iei în palme şi să îl bagi în cutia cu jucării defecte, în speranţa că, după ani şi ani, va avea o oarecare valoare de anticariar, în mintea unora pentru care, la urma urmei, şi guano se poate contraface?

Cum să nu fii solidar cu piticul ardelean, atunci când, abia instalat în muuuuult prea marele fotoliu de premier, înţelege pentru prima dată că a fi şef de guvern e o cu totul altă mâncare de peşte pescuit de Băsescu pe la Anvers decât a guiţa percutant din opoziţie?

Cum să nu îţi vină să plângi când vezi că, orişicât, premierul României, contrat cu legea în mână de nişte bătrânei pensionari venerabili, se încruntă şi bate cu piciorul în podea precum nea Goe pe când cu mamiţica?

Cum să nu fii alături de Emil cel debil politic în greaua sa încercare de a încerca să fie mai mult decât ar putea fi vreodată şi reuşeşte să fie doar mai penibil decât şi-ar fi putut închipui vreodată?

Săracu Boc…