Şi dacă de data asta PDL şi-o fură de la PSD?

Bare with mine câteva rânduri.

PD, răspopit PDL, a fost mereu ca un limbric la guvernare. Se lipea de scaune şi sugea de rupea din chiar organismul guvernului din care făcea parte. După care părăsea fără probleme hardughia şi îşi vedea de lipsa de idologie doctrinară care îl caracterizează impelcabil. Şi până acum i-a mers. Pentru că băsescienii bocceni nu au fost niciodată vioara 1. Pentru că până acuma le era uşor să guiţe de prin ministere, să se dea interesanţi şi mai deştepţi decât ar putea fi vreodată, criticând primul ministru şi partidul din care acesta provine.

Ehe, acum e altfel. Oricât de multă abureală vor executa Boc şi PDL, şi o vor executa la greu n-aveţi grijă, tot vor trebui să îşi asume decizii şi să fie, îmi scuzaţi vorba când vorbesc despre PDL, mai responsabil. Pe cine să mai spurce acum PDL? Că doar au şi premier şi preşedinte. Iar un PDL care spurcă doar un PNL jenant în opoziţie sau un PSD pe care tot el l-a adus la guvernare, mă înţelegeţi, este un pic cam slăbuţ faţă de spumele cu care eram obişnuiţi.

De cealaltă parte, PSD, acum că s-a văzut în căruţa guvernării, ştie să ţină hăţurile. De fapt, PSD cam asta ştie să facă: să guverneze. Mă rog, trebuie să luăm termenul ăsta „a guverna” cu tot cu comisioanele aferente şi cu şmecherelile financiare incluse precum TVAul. Dar se pricep la a sta în scaune şi de a face profit şi camarilă cu această ocazie.

Şi dacă tot s-au văzut cu sacii în căruţă, puneţi pariu că PSD nu se dă repede jos de acolo? Şi dacă tot s-a înfipt serios, ce ziceţi, şi-o fură de data asta PDL?

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

9 thoughts on “Şi dacă de data asta PDL şi-o fură de la PSD?”

  1. Ai dreptate ca intr-adevar PSD stie sa guverneze, cel putin vechiul PSD de tip Nastase unde era concurenta de competenta pe posturi. Si asta mai are ceva reminiscente dar…ramane problema Basescu. Chiar daca PD-L nu mai poate guita isteric impotriva guvernului pe care-l conduce, Fuhrerul poate sa-si propuna sa dizloce PSD-ul in doua: in smintiti si in misei. Apoi, stim cu toii ce urmeaza. Ce zici?

  2. Nici vorba ca PSD-ul sa coboare din caruta. La cat se zbat si dau din coate unele persoane pesediste..Nici vorba. Dar nici cu unii pedelisti videanisti nu mi-e rusine.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

4900 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)