Later edit: Mă lipesc, de asemenea, de vorba Călifarului.
Adică, firesc şi indubitabil, ne putem supăra de să nu mai dormim un cincinal de acum înainte. Dar nu ar avea fix nici un rost. Pentru că a te supăra pe Steaua că şi-a furat-o cu 5-3 de la Lyon este perfect echivalent cu a te supăra pe o Dacie hârbuită din 1983 toamna că nu pleacă de la semafor la fel de virgonţ precum un Mercedes mai hârbuit din 2004.
Diferenţa dintre calitatea jucătorilor (mare lor majoritate, în fine) de la Steaua şi de la Lyon nu este, de fapt, diferenţă. Este ditai prăpastia. Din toate punctele de vedere. A te supăra pe Steaua e ca şi cum te-ai supăra pe prăpastia respectivă că nu este un amărât de pârleag.
Haide, Steaua! Dar hai mai repejor…
0 thoughts on “Ar fi şi culmea să ne supărăm pe Steaua”
Nervu’ meu o sa cedeze ( sau nu, Doamne ajuta !) dupa meciul cu Dinamo. Si noi si dinamovistii stim de ce.
Steaua are lot. Nu are antrenor! Sunt de parere ca daca era Protasov sau Olaroiu pe banca, Steaua castiga lejer… e o parere…