12.08.2008

Vorbesc aici de toţi miniştri postdecembrişti ai transporturilor. Pe care suav ar trebui să îi pomenim în rugăciunile noastre pentru că au dat dovadă de o atât de pioasă grijă pentru noi, pulimea, care, fără girofar şi escorta de rigoare, amuşinăm zi de zi, ceas de ceas, minut de minut impecabilul trafic cu care respectivii miniştri ne-au îndestulat în cele aproape 4 decenii de împliniri democratice.

Cum să nu le mulţumim când a traversa scumpa noastră patrie de la un capă la altul înseamnă a te întări psihic şi somatic mai ceva ca într-o cursă de explorare spre centrul pâmântului? Când exerciţiile de auto-cunoaştere pe care le săvârşeşti stând în blocajele prezente voios pe toate văile şi dealurile ţării noastre binecuvântată cu toate formele de relief (inclusiv loess) ar face să pălească orice yogin cât de cât respectabil? Când tot ce îţi doreşti stând ore întregi în traficul carpato-danubiano-pontic este nu să ajungi unde vrei să ajungi ci să nu fii plecat niciodată?

De aceea zic. Să îi pomenim pe toţi miniştrii transporturilor în rugăciunile noastre. Şi, care sunteţi mai atei din fire, înjuraţi-i fără nici o palidă urmă de simţ creştin. Că merită din toate părţile…