03.12.2016

14 ani de Praktiker România aduce premii pe măsura aniversării

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Voi ce făceați în urmă cu 14 ani? Întreb pentru că mie mi se pare că a trecut juma de secol de atunci, parol… :)) Gândiți-vă la cât de multe s-au schimbat între timp. Cum arăta lumea, spre exemplu, atunci și cum arată acum, când revoluția asta social media (ca să o zic așa, generic) a venit peste noi toți și ne-a zdruncinat feng shuiul comunicațional și nu numai… Mă rog, cel puțin în cazul meu așa s-a întâmplat, pentru că în urmă cu aproape 10 ani am luar decizia să mizez totul pe carte bloggingului. Și a ieșit bine. Chiar bine :)

Da, multe s-au schimbat în ultimii 14 ani. Lumea s-a schimbat. Noi ne-am schimbat. Ceilalți s-au schimbat. Modul în care vorbim între noi s-a schimbat. Doar că, vedeți voi, au existat și există niște constante. Care, dacă vreți, sunt un fel de landmarks (mi-a venit în engleză, pardonați, vă rog, putem să îi zicem în română puncte de repede :D) în toată această curgere nebună a timpului în schimbare și a schimbărilor timpului. Ne raportăm la astfel de puncte de reper și, parcă, înțelegem și mai bine cât de multe ni s-au întâmplat de atunci.

Praktiker aniversează anul acesta 14 ani de existență. Un brand care, în toți acești ani, a fost un reper pe piața de Do-It-Yourself (DIY) din România, un punct de referință la care s-a cam raportat toată piața. 14 ani de când acest brand face parte din viața românilor. 14 ani în care, în acest context al schimbărilor masive și continue, și acest brand s-a schimbat, a evoluat. Doar că a făcut-o în sensul de creștere, dacă vreți.

La 14 ani, bilanțul Praktiker arată așa: 27 de magazine în 24 de oraşe din ţară, cu o ofertă de peste 40.000 de produse, incluzând materiale pentru construcţii şi amenajări, produse de grădinarit, decoraţiuni pentru interior şi exterior. Și, pentru cei interesați de chestiuni de branding și comunicare, vorbim despre un nivel de notorietate de peste 98%. Cam bine, zic :)

La o aniversare respectabilă (iar 14 ani de activitate pe orice piață poate fi considerat un interval respectabil), se întâmplă niște lucruri. Aniversare, desigur :D Pentru că, nu-i așa, aceste momente trebuie sărbătorite. Cum se cuvine. Și cum altfel poate să sărbătorească Praktiker decât prin premierea clienților săi? Prin campania aniversară Premii pe loc pentru toți clienții“. Cu niște premii beton, după cum puteți vedea: o mașină Kia C’eed, vacanțe în Italia, vouchere pentru renovare și tot felul de reduceri.

Vizual aniversare Praktiker 14 aniMecanismul este simplu: până pe 6 septembrie, toţi clienţii care cumpără produse de minimum 150 lei din magazinele Praktiker vor primi un card răzuibil, cu care vor putea câştiga pe loc premii importante. În cazul comenzilor online, cardul răzuibil le va fi livrat cumpărătorilor acasă, împreună cu produsele, astfel încât toată lumea să aibă acces la premiile aniversare, indiferent de canalul pe care îl aleg pentru cumpărături.

Tot la ceas aniversar, Praktiker România anunţă, de asemenea, lansarea oficială a magazinului online www.praktiker.ro, de unde clienţii pot comanda momentan peste 8.000 de produse din cele 40.000 comercializate în magazine, numărul acestora crescând de la o lună la alta. Produsele comercializate pe www.praktiker.ro au aceleaşi preţuri ca în magazinele fizice şi pot fi livrate la nivel naţional. Costurile de transport depind de greutatea produsului achiziţionat.

Pe partea de planuri de viitor, Praktiker va trece la a doua etapă de dezvoltare a magazinului online, în care vor fi introduse mai multe facilități pentru clienții online. De exemplu, platforma va fi îmbogățită cu opțiunea „click & pick“, adică anumite produse pot fi comandate online şi ridicate apoi direct din magazin.

Acestea fiind spuse, a venit momentul să anunț și câștigătorii celor două vouchere de câte 150 de lei pentru magazinul online praktiker.ro. Căci, v-ați prins deja, despre acest brand era vorba :) Dar nu înainte de a vă spune care-i ideea cu htagul #plus1, folosit în acel concurs: păi de fiecare dată când achiziționați câte ceva pentru casa voastră, asta înseamnă că aveți #plus1 motiv de bucurie, de simțire de bine că v-ați creat un mediu frumos, elegant și pe feng huiul vostru domestic :D

Așadar, câștigătorii sunt: Ioana Ciocan și Ivy! Felicitări și mulțumiri tuturor participanților!

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Bike Fest – Mic ghid de întrajutorare. Pentru profesioniști și pentru amatori :D

Foarte faină aplicația “Trăiește-ți visul!” pentru Concursul Internațional George Enescu!

2 comentarii

  1. ivy
    luni, 29 august 2016, 17:44

    Multumesc frumos, am primit voucher-ul si chiar acum voi intra pe site-ul Praktiker pentru a-mi alege veioza de birou. Vacanta placuta si distractie frumoasa la Regata velierelor!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  2. vineri, 9 septembrie 2016, 15:31

    […] sunt stangace in multe alte chestii, inclusiv o clienta a pietrelor de pe drum. Cum spuneam sunt o castigatoare, a unui voucher de 150 de lei. Si am primit eu mail cu codul, intru pe pagina Praktiker sa-mi aleg […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *