11.12.2016

România, locul II în Europa la morți din accidente rutiere…

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Mi se strânge inima când văd statistici de astea. Care plasează România în totul nașpeturilor sau, după caz, pe ultimele locuri când vine vorba despre chestiuni mai bune. Asta cu accidentele este tragică. Pentru că nu vorbim despre cât lichid de parbriz sau câtă pastă de dinți consumă românii (chestiuni importante, dar nu decisive), ci vorbim despre morți. Din pricini pe care nu are rost să le discutăm acum, căci cred că iar ne-am enerva pe toți miniștrii transporturilor și pe toți primii-miniștri de după Revoluție că au făcut orice altceva cu excepția unor autostrăzi…

Așa mai bine ne concentrăm pe ce am putea face noi, cei din trafic, să reducem aceste statistici. Pentru că, zău, dacă așteptăm după cei aflați vremelnic în funcții, o să mai citim informații de astea sumbre…

Să ne uităm la ce se întâmplă în Constanța, spre exemplu. O inițiativă pe care o salut și pe care aș vrea să o văd replicată la nivel național.

Cu o rată de 91 de persoane decedate la un milion de locuitori, țara noastră ocupă locul doi în Uniunea Europeană, în ceea ce privește numărul de morți din accidente rutiere în 2014, potrivit Comisiei Europene.

În acest context, Asociația de Psihologie și Siguranță Rutieră – PsihoTrafiQ, reprezentată de psiholog principal dr. Rus Mihaela și psiholog principal Simionca Ionel, în parteneriat cu Facultatea de Drept și Științe Administrative (specializarea Poliție Locala) din cadrul Universității Ovidius din Constanța, Inspectoratul Județean de Poliție Constanța – Serviciul Rutier și Poliția Locală Constanța, derulează, în perioada iunie – septembrie 2015, Campania “(Micro)Somnul la volan – un pericol real!”.

Potrivit specialiștilor, persoanelor care parcurg distanțe mari sau pleacă în concedii, le este recomandat să nu conducă pe timpul nopții și după-amiază, deoarece oboseala la volan se instalează cu precădere în aceste momente din zi. Astfel, psihologii ne sfătuiesc să evităm să conducem între orele 2.00 și 2.59, când bioritmul și vizibilitatea sunt reduse și între 15.00 și 15.59, când oboseala acumulată în timpul zilei are mare influență asupra capacității de conducere. De asemenea, specialiștii au constatat că există mai multe faze ale oboselii la volan – de la oboseala ușoară, la ațipire și apoi adormire. De cele mai multe ori, oboseala la volan este asemănată cu o altă cauză foarte gravă de producere a accidentelor rutiere, și anume neatenția.

Proiectul este elaborat și derulat de o reputată echipă de psihologi, după efectuarea a mai multor studii, și face parte dintr-o campanie mai amplă de conștientizare și prevenție, organizată de Asociația de Psihologie și Siguranță Rutieră – PsihoTrafiQ în parteneriat cu mediul de afaceri și autoritățile competente din România. În cadrul proiectului, s-a mai derulat campania națională “Alcoolul la volan este un accident!”, menită să informeze opinia publică asupra accidentelor rutiere care au drept cauză conducerea autovehiculelor sub influența băuturilor alcoolice.

“Din nefericire, România este una dintre țările cele mai nesigure atunci când vorbim de siguranța rutieră din Uniunea Europeană. În top suntem depășiti doar de Letonia și avem o rată de decese la un milion de locuitori mult peste media U.E., de 91 față de 50,5. Din cercetările pe care le-am efectuat, nu numai infrastructura precară sau neadaptarea vitezei la condițiile de carosabil sunt cauze importante în producerea de accidente auto grave, ci și un fenomen pe care îl întâlnim din ce în ce mai des în ultimii ani: micros-omnul la volan. Derulăm această campanie în Constanța și Mamaia întrucât publicul nostru țintă este format din persoanele care tranzitează România pentru a ajunge pe litoralul românesc, și care sunt predispuse la oboseală cauzată de drumul lung pe care îl au de parcurs”, declară conf. univ. dr. Mihaela Rus, coordonatorul proiectului.

Afis

 

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Ahaha, Ghiță Ciobanul joacă în Game of Thrones =))

Campanie bloggeri: căutăm bloggeri cărora să le oferim trei tablete Samsung Galaxy Tab 4

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *