03.12.2016

Felicitări câștigătoarelor celor două burse „Pentru femeile din știință”! Merită!

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Vă spuneam chiar săptămâna trecută că  UNESCO şi L’Oréal România oferă două burse „Pentru femeile din știință” din România.

Ei bine, doamnelor și domnilor, este momentul să vă prezint câștigătoarele Galei celei de a 6-a ediții a programului de Burse Naționale L’Oreal UNESCO „Pentru femeile din știinta”!

Mihaela ALDEA, 26 de ani, câștigatoarea secțiunii Științele Vieții, este rezident în Oncologie Medicală la Institutul Oncologic ”Ion Chiricuță”, Cluj-Napoca și doctorand la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca. Proiectul său câștigător vizează “Radiosensibilizarea celulelor tumorale din ariile hipoxice ale tumorilor cerebrale maligne prin asocierea dintre nitroimidazoli si nanoparticule de aur”.

Ca să înțelegeți voi, Mihaela Aldea vrea să prelungească viața pacienților diagnosticați cu cancer cerebral.

L'Oreal_FWIS_Castigatoare Stiintele Vietii_Mihaela Aldea

„Tumorile cerebrale maligne sunt unele dintre cele mai agresive tipuri de cancer; în ciuda progreselor multidisciplinare, supraviețuirea la 5 ani a rămas sub 10%,durata medie de supraviețuire a acestor pacienți rareori depășind 15 luni. Simpla creștere tumorală locală este suficientă pentru a cauza decesul pacientului. Proiectul meu propune un protocol terapeutic inovator de eliminare a celulelor tumorale cerebrale rezistente, pentru a aduce o îmbunătățire a tratamentului pacienților, aflați de cele mai multe ori în fața unui diagnostic letal. Pentru acesti
pacienți, descoperirea de noi terapii se impune atâta timp cât supraviețuirea lor se măsoară în luni de la diagnostic. Si chiar dacă în ciuda tuturor terapiilor propuse până în prezent aportul terapeutic a fost modest, pentru acești pacienți fiecare lună în plus contează. Cu ajutorul bursei oferite de L’Oreal – UNESCO, ducerea la bun sfârșit a proiectului pe care l-am propus poate reprezenta un pas important în obținerea de rezultate superioare terapiei actuale din tumorile cerebrale maligne.”, a declarat Mihaela Aldea.

Alida GABOR-TIMAR, 32 de ani, câștigatoarea secțiunii Științele Fizice, este lector universitar, Facultatea de Știinta și Ingineria Mediului, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca și cercetător științific I, Institutul de Cercetări Interdisciplinare în Bio-Nano-Științe al Universității Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca. Proiectul său câștigător a vizat “Investigaţii fundamentale asupra proprietăţilor luminescente a cristalelor de cuarţ din medii sedimentare variate în scopul dezvoltării de noi protocoale de datare absolută”.

„Domeniul geologic este principalul beneficiar al posibilităţilor de determinare a vârstei prin luminescenţă. Cercetările vizate vor avansa investigațiile grupului nostru pentru dezvoltarea unor noi protocoale de datare, având potenţialul de a contribui implicit astfel la o mai bună întelegere a schimbărilor climatice sau a migratiei hominizilor şi genului Homo în trecut. Mi-am dorit această bursă pentru a-mi susţine financiar cercetările mele şi experimentele tinerelor mele colege. În cercetare ne îndrăgostim şi ne agăţăm câteodată de o idee, pentru simplitatea şi frumuseţea ei. Trebuie să recunosc că motivul principal pentru care mi-am doritc această bursă rezidă din frumuseţea ideii (susţinerea femeilor din cercetare) de la care ea a plecat.” a declarat Alida Gabor-Timar.

L'Oreal_FWIS_Alida Gabor_Gilles Antoine_Mihaela Aldea_Mirela Nemtanu

Minunate proiectele câștigătoarelor, pe care le și felicit pe această cale! Merită tot respectul și admirația noastră!

Despre autor: Bianca Ceică

Povestaș cu dor de ducă. Mică maestră de mari isprăvi 2.0 pe biancaceica.ro și pe cristianchinabirta.ro. :)

Top Social Brands 2015 – cele mai active 75 de branduri în social media

Acesta este un advertorial pentru Vodafone neplătit. Pe care l-am scris cu mare drag :) (P)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *