09.12.2016

Răspunsul la întrebarea „de ce scrii atât de mult despre Samsung”

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Mă mai întreabă unii „măh, tu ai ceva deal cu Samsung de scrii aşa de mult despre ei?„. Căci, la prima vedere, aşa pare, că am ceva contract sau un bătut de palmă cordial cu brandul Samsung sau, mai degrabă, cu MSL Group The Practice, agenţia care se ocupă de destinele brandului (ah ce poetic sunt :D) în relaţia cu mine. Numai că, în afară de faptul că am o relaţie de prietenie masivă cu simpaticele fete din agenţie şi că sunt implicat punctul în excelenta (după mintea mea) iniţiativă „True Image Challenge„, unde sunt jurat, alte chestiuni nu ne împovărează, ca să zic aşa.

De ce scriu atât de mult despre Samsung? Fix din două motive: 1. pentru că îmi trimit foarte des informaţii 2. pentru că acele informaţii sunt foarte publicabile :)) Şi ar mai fi un motiv adiacent şi strategic (în capul meu creţ, desigur): dap, scriu foarte mult despre branduri, pentru că aşa vreau eu şi pentru că aşa vreau eu să vreau :D

Ia luaţi mai jos exemplu. Despre cum se pot promova anumite abilităţi, cum ar veni, ale smartphoneului Samsung Galaxy Note 4 cu manta, ca să zic aşa. Şi vin şi vă întreb: nu ar fi fost păcat să nu public acilea la mine chestiunea de mai jos, la cât de bine este împachetată? Adică nu un comunicat sec, cu care eu unul, lovit definitiv şi iremediabil de lipsa acută de înţelegere ale pământenelor chestiuni tehnice :)) nu am ce face. În schimb, cu un comunicat precum cel de mai jos, care mai pune o geană de lumină pe înţelegerea mea precară, uite că am ce face. După cum puteţi lesene vedea :D

Ah, să nu uit: păi când mai vine şi Cabral în numele Samsung şi mă loveşte de îmi sare feng shuiul de la loc, ce să mai zici? :D

samsung galaxy note 4 multitasking 1samsung galaxy note 4 multitasking 2

Galaxy Note 4_Lifestyle 1

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Vodafone Romania lanseaza Vodafone Smart Tab 4G

Salut lansarea serviciului de calcul al emisiilor de gaze cu efect de seră (CO2eq)

3 comentarii

  1. joi, 27 noiembrie 2014, 13:57

    Cel mai mult si mai mult mi-a placut „pentru ca asa vreau eu si ca vreau eu sa vreau!” :) Per ansamblu, foarte tare! :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
    • vineri, 28 noiembrie 2014, 09:00

      Şi mie mi-a plăcut cel mai mult aia. Şi îmi place în continuare :)) E chiar un crez, pe care îl aplic cu o consecvenţă de speriat, nu altceva :))

      Thumb up 0 Thumb down 0

      Răspunde
  2. vineri, 19 decembrie 2014, 13:00

    […] vă vine să vă întrebaţi de ce scriu din nou despre Samsung, nu o faceţi. Mai bine uitaţi-vă la materialul de mai jos, din care am luat şi titlul. Şi mai […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *