09.12.2016

Lissewege sau cum satul lor nu are nici o legătură cu satul nostru

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Unul din lucrurile pe care le facem când mergem prin cele străinătăţuri (şi e păcat că facem asta, parol) este să ne rezumăm doar la oraşele mari din ţările cu pricina şi, ca variantă, cele care nu sunt mari, dar sunt foarte turistice, ca să le zic aşa. Eu, ajuns la oarece senectute în ceea ce priveşte plimbatul prin lume, am luat de ceva vreme decizia să mă duc şi în comunităţi mici, ca să văd „viaţa la ţară” din acele părţi. Aşa cum am făcut şi când, cu sprijinul simpaticilor de la KLM România, am ajuns în Olanda şi Belgia.

Am stat trei zile la Bruges (încă nu v-am raportat despre şederea noastră acolo, e în lucru, să am pardon… :D). Şi ne-am zis că este superb acest oraş (unul din favoritele mele ever), dar că nu ar strica de nici o culoare să tragem o fugă undeva prin jur, ca să vedem şi un sătuc de ăsta de-al lor. Ne-am uitat noi pe hartă, am mai dat un google şi am văzut că am putea împuşca doi iepuri dintr-o lovitură. Adică să mergem la Lissewege (unde am aflat că urma să se ţină un festival al luminilor) şi apoi să tragem o fugă, câţiva kilometri mai încolo, până la Zeebrugge, adică fix litoralul şi portul celor din Bruges de la Marea Nordului.

Zis şi făcut. Ne-am luat bilet de tren către Zeebrugge, cu oprire la Lissewege. Apropo, ce e mişto la trenurile lor este că alegi destinaţia, cu întrerupere (dacă vrei) şi poţi alege tu ora la care mergi, nu este oră fixă, ca la noi, ceea ce îţi asigură un confort major. Mai ales că trenurile vin din juma în juma de oră.

Prima haltă am făcut-o în Lissewege. Chiar o haltă era. Dar una dichisită rău şi curată foc. Ca să nu vă mai spun că în ceea ce la noi s-ar numi birtul gării avea loc o expoziţie de ceva tablouri de pictori locali #sauceva, condimentată cu o degustare de vinuri, aşa, ca să poţi admira mai cu foc actul artistic :D Başca o terasă simpatică, pe care am văzut-o plină tot timpul cât am stat acolo. Chiar lângă calea ferată.

Ah, să nu uit. Apropo de calea ferată, care taie satul fix în două. La un moment da, s-a pus bariera. Cele 3 maşini s-au oprit şi s-au aşezat cuminte la rând. Asta nu este nimic spectaculos, desigur, că doar nu erau să spargă bariera. Dar ce m-a surprins a fost faptul că şi oamenii s-au aşezat la rând, pe trotuar, şi au aşteptat să treacă trenul. Dap, la rând, unul după altul, de parcă era cu loc sau ceva. Mno…

Lissewege are vreo 7000 de locuitori (după datele din 2007). Îl străbaţi la pas în maximum juma de oră. Cu făcut fotografii şi aruncat cu privirea cu tot. Aş exagera acut să spun că ai ce vedea din punct de vedere al monumentelor sau clădirilor sau al arhitecturii stradale, căci, cu excepţia bisericii, altceva nu ai ce să vezi. Dar e fain, cum spuneam, pentru a vedea cum o ard locuitorii unui sat aflat în apropierea unui oraş mai mare, precum Bruges. Iar la capitolul ăsta ţi se face o poftă teribilă să ajungi, măcar cândva la bătrâneţe, să stai într-un astfel de loc. Liniştit, curat, aerisit, curcubeu pe cerul feng shuiului, ce să mai :D

Am urcat şi în clopotniţa bisericii. A costat 1 euro de persoană. De unde am făcut nişte fotografii de la înălţime cu aparatul Canon 70D pe care l-am avut în dotare (şi care, între noi fie vorba, a făcut el mai multă treabă decât sunt în stare eu :D), după cum puteţi vedea în galeria foto de mai jos.

Ne-am mai plimbat pe străzile din Lissewege, unde toată lumea se pregătea pentru Festivalul Luminilor. Care, în esenţă, însemna că toată lumea îşi scoate nişte lumânări, candele şi alte chestii care ard în faţa porţii, la geam, în curte etc. şi seara le aprind. Şi beau. Şi se distrează. Viaţă de viaţă, zău… Aşa, de culoare, peste tot erau statui, statuete, instalaţii, opere de artă, realizate de artişti belgieni, aşa că tot satul arăta de zici că era o expoziţie în aer liber.

Evenimentul ăsta pare atât de important pentru comunitatea de acolo încât, deşi când am ajuns noi mai erau vreo 8 ore până să înceapă, inclusiv la restaurantul la care ne-am aşezat să mâncăm (undeva pe chei, lângă statuia cu colega cu braţele întinse – nu mă întrebaţi ce reprezintă, n-am fost curios) ni s-a spus că nu ne pot da nişte feluri complicate, ci ceva ce se găteşte repede pentru că sunt ocupaţi cu festivalul. Totul spus pe un ton repezit, de parcă îi deranjam. Adică nu de parcă, chiar îi derajam!

Am fost tentaţi să plecăm. Dar ne-a zis că, dacă tot ne-am aşezat, hai să mâncăm ceva şi după aia să plecăm mai departe. O decizie excelentă. Căci, deşi servirea a continuat pe stilul ăla repezit şi încruntat, pastele pe care le-am mâncat au fost GENIALE! Şi la un preţ absolut decent.

Cam asta a fost. Vă las cu nişte poze din Lissewege. Şi cu promisiunea că, după ce v-am spus cum a fost în Amsterdam şi în Bruxelles, o să vă mai raportez cum a fost în Bruges, Gent şi Zeebrugge. Zilele astea :)

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Scrisoare deschisă adresată tuturor dascălilor cu iniţiativă

Cam aşa se promovează Cupa Mondială de Rugby 2015

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *