Staţi liniştiţi, glumesc. Şi nu prea. Căci am făcut un apel la memoria celor care au prins acele momente negre comuniste din istoria noastră personală şi a ţării, când astfel de apeluri la simţul civic erau pe sistemul „hai să ne facem că muncim, iar ei se fac că ne plătesc„. Drept pentru care nimeni nu le lua în seamă în fond, dar toţi trebuia să dăm (eram obligaţi, nu era loc de întors) un fel de Like şi Share socialist la ce ne zicea scumpul nostru conducător al şi mai dragului nostru partid unic.

Unii poate ridicaţi sprânceana a nedumerire că vorbesc despre acele vremuri în contextul în care ce vreau eu este să încurajez plata impozitelor şi taxelor cu cardul online. Dar este doar o contradicţie aparentă. După cum încerc să vă demonstrez în rândurile de mai jos.

O să încep prin a vă spune direct care sunt beneficiile plăţii impozitelor şi taxelor cu cardul. Şi o să vă dau şi lista cu localităţile unde deja se poate plăti. După care o să aduc argumentele pentru care cred eu că a ne activa acest drept (fără a fi o obligaţie, este extrem de important de precizat) este o dovadă a spiritului civic, de care avem imensă nevoie.

Intră aici ca să vezi dacă poţi plăti online taxele şi impozitele în localitatea ta.

Avantaje

– Taxele se pot plati usor, rapid si in siguranta, in locatii speciale deschise zilnic sau online 24/7

– Plata taxelor cu cardul online pe ghiseul.ro dureaza mai putin de 5 minute

– Comision zero pentru platile efectuate cu cardul la POS sau online

 

Lista cu locaţiile speciale din malluri unde se poatea plăti la POS

Înainte de a vă prezenta pledoaria mea, dacă vreţi, pentru plata impozitelor şi taxelor online cu cardul, vă rog încă ceva: sharuiţi şi voi, aşa cum puteţi, aceste informaţii. Pentru că s-ar putea să îi ajutaţi pe cei la care această informaţie ajunge şi care, din diverse motive, încă nu au ales această modalitate de plată. Vă mulţumesc.

Ieşirea noastră din comunismul uniformizator şi ucigător de personalitate a fost o explozie de bucurie eliberatoare. Simţeam atunci, imediat după Revoluţia din 1989, că nimic nu ne va putea sta în calea către o ţară frumoasă şi liberă. Iar, pe plan personal, credeam că din acel moment va începe un adevărat galop spre propăşirea noastră materială, sufletească şi spirituală.

Ah, cât de tare ne înşelam… Dar, cred acum, după atâţia ani, făceam parte din joc şi acel moment al trezirii bruşte la realitatea, care ne spunea (ba nu, care răcnea la noi din toţi bojocii) că libertatea înseamnă, în esenţă, a-ţi alege singur drumul pe care cei mai mulţi dintre cei din jurul tău încă nu au reuşit să-l vadă sau, mai rău, nici măcar nu îşi dădeau seama că poate exista un alt drum.

Am trecut apoi prin perioada aceea sinistră (dap, eu aşa am simţit-o) a ceea ce toată lumea numea „tranziţie”, fără să ştie cu adevărat ce înseamnă. Când ne simţeam suspendaţi între vremurile trecute, când partidul-stat, aşa cretin cum era el, ne trasa clar drumul pe care trebuie să mergem, aşa că nu ne mai băteam noi capul cu alegeri şi libertatea de a încerca să înţelegem încotro trebuie să mergem. Un fel de purgatoriu personal şi naţional îngrozitor. Mulţi au ales drumul greşit atunci. Alţii au ales bine. Cei mai mulţi, însă, au ales să nu aleagă nimic. Şi să meargă în siajul celor care au ales ceva. Sau să rămână sub pulpana unui stat din ce în ce mai slab şi din ce în ce mai îndepărtat de cetăţean, de nevoile celor mulţi.

Acum 10 ani – estimare personală, eu aşa am simţit atunci lucrurile – sistemul s-a blocat. S-a înţepenit. Nu mai era loc de mers nici înainte, nici înapoi. Aşa că s-a întâmplat ceea ce trebuia să se întâmple:  sistemul a fost nevoit să se schimbe ca să poată exista. Şi au început schimbări de paradigmă. Unele aproape invizibile. Dar extrem de importante. Şi nu mă refer aici doar la ce s-a întâmplat în gândirea statului (de drept, desigur), asta este o altă discuţie, este de ajuns să înţelegem că s-a întâmplat lucruri. Mă refer în primul rând la schimbarea care a avut loc în mintea şi în sufletul multora dintre noi, cei mici şi (aşa cum de-a dreptul imbecil spun unii vremelnici politicieni) simpli cetăţeni.

Lipsa de opţiune este o opţiune în sine. De la care porneşti pe un drum. La alegere. Problema este că abia după ce ai parcurs o porţiune din acel drum ştii dacă mergi pe calea cea bună sau nu. Este o problemă, desigur, dar şi o oportunitate. Depinde cum priveşti lucrurile.

Unul din aceste drumuri este spiritul civic. Sigur că pare doar o expresie de aia de folosit la mitinguri sau ceva. Dar asta doar dacă ne raportăm la această expresie ca la dicţionar. Căci atunci când o „luăm la pilă” în plan personal, lucrurile se schimbă un pic. Pentru că spiritul civic personal înseamnă să faci în aşa fel încât să îţi fie şi ţie bine, dar şi celorlalţi din jurul tău. Pentru că, odată ce aceste două chestiuni sunt bifate, de cât mai mulţi dintre noi, o să ajungem, încet, încet să bifăm şi partea aia mai lozincardă (dar doar în aparenţă) cu binele ţării.

Revenind la plata impozitelor şi taxelor cu cardul online, acesta este un gest care face parte din exercitarea spiritului civic. Nu pare mare lucru, ştiu. Dar este, vă asigur că este. Pentru că atunci când tu, ca cetăţean, alegi să îţi plăteşti impozitele şi taxele cu cardul online, se întâmplă mai multe lucruri. Civice. Din care vă dau doar trei, cele pe care le consider eu cele mai importante.

1. Alegi să îţi exerciţi dreptul de a alege cum să procedezi în relaţia cu autoritate. Cât de important este să facem asta… Cât de important este să transmitem acest mesaj că, simplu spus, „mă interesează„.

2. Răspunzi deschiderii pe care reprezentanţii autorităţii o au către tine, ce cetăţean. Iar acesta mi se pare un gest fundamental pentru construcţia relaţiei normale dintre stat şi cetăţean. Pentru că, dacă nici atunci când statul, aşa cum este el, îţi întinde mâna şi nu tu răspunzi, zău dacă mai are rost să îl înjurăm, pe el, pe statul.

3. Degrevezi activitatea unor funcţionari, care astfel se pot ocupa de probleme mult mai serioase. Sigur, asta este la nivel teoretic. Dar să ştiţi că şi practic (un simplu calcul de probabilitate ne spune asta) se întâmplă aşa ceva. Pentru că – aşa cam ca de la peluză – cu cât degrevăm mai mulţi funcţionari de întâlnirea cu noi la ghişeu, cu atât există probabilitatea să fie mai mulţi funcţionari care se ocupă de probleme serioase.

Închei aici această pledoarie pentru plata impozitelor cu cardul online. Poate că m-am cam lungit. Dar aşa am simţit că trebuie să fac, să spun toate aceste lucruri. Pentru că vreau să cred că suntem mulţi care vrem să trăim într-o România de cetăţeni implicaţi civic, nu de popor, nici măcar de populaţie.

Vă mulţumesc.

Notă: Această endorseză o campanie Kooperativa 2.0, de aceea este marcată cu (OK), conform politicii advertoriale de pe acest blog.