De ce nu mai vreau să merg pe Arena Naţională

Pentru că fiecare prezenţă a mea acolo o simt ca pe o validare a mizeriei de gazon pe care nu joacă, ci încearcă să joace fotbaliştii. Pentru că fiecare leuţ pe care îl dau pentru un bilet pe Arena Naţională mi se pare un rânjet pe care ni-l adresează cei care ar fi trebuit să monteze acolo un gazon, nu un tăpşan pe care nici vaca nu ar catadixi să fleoştească o baligă. Pentru că fiecare încurajare pe care o adresez din tribună mi se pare o minciună pe care mi-o administrez singur cum că „hai că o să fie bine, hai că o să fie bine, hai că o să fie bine, HAI BĂIEŢII!„.

Dar, cu toate acestea, mă voi duce la meciuri. Doar la câteva, alese pe sprânceană. Pentru că sunt o fire slabă, înclinată spre păcatul de a păcătui când vine vorba de fotbal, un sport care înseamnă mult mai mult decât impotenţa unor foruri măcar de mima că li se scoală cât de cât respectul pentru noi, proştii care încă mai mergem pe stadion, înseamnă mult mai mult decât pitecantropismul gherţologic al celor care nu înţeleg că atunci când dau muie în loc se se uite la meci şi-o dau tot lor, în esenţă, înseamnă mult mai mult decât scârba pe care o simţim că nimeni, absolut nimeni din cei vinovaţi pentru arătura mizeră numită gazonul de pe Arena Naţională nu numai că nu a plătit pentru flegma financiară pe care ne-a administrat-o, ci că nici măcar nu se pune problema să plătească.

Închei aceste rânduri pe care le-am scris cu stomacul strâns, amintindu-mi (iertaţi-mă, ca un păcătos ce sunt, nu mai ştiu unde şi când am citit asta…) dialogul dintre Radu Cosaşu şi Andrei Pleşu, pe care îl reproduc cu o aproximativă exactitate. În replica maestrului Cosaşu mă regăsesc într-un mod enervant de mare. Şi, presupun, la fel simţiţi şi voi.

Andrei Pleşu: Radule, ce câştig aş avea eu dacă m-aş face microbist ca voi?
Radu Cosaşu: Nu câştigi nimic. Dar habar nu ai cât pierzi.

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

5 thoughts on “De ce nu mai vreau să merg pe Arena Naţională”

  1. Gazonul de pe N.A. e doar rezultatul unui orgoliu prostesc si al incapatanarii unora de a nu accepta faptul ca un astfel de stadion nu poate altfel de gazon decat cel mixt, sintetic-natural, predominant sintetic!
    Toate marile stadioane, in special cele cu copertina pe mai mult de 50% din suprafata tribunelor au problema asta, insa majoritatea oamenilor de acolo au acceptat si instalat gazon mixt, altii au ales varianta complet sintetic.
    …oricum, au promis ca-l schimba saptamana viitoare, iar…

  2. Nu mă duc pe stadion fiindcă sunt sătul de violennţa verbală şi fizică a aşa-zişilor susţinători.
    Privesc altfel sportul, în general, după ce am practicat mai multe.
    Dacă susţin o echipă sau un sportiv, înţeleg s-o/să-l aplaud, s-o/să-l încurajez. Asta nu presupune deloc să înjur adversarii. Asta este pentru grobieni, nu pentru mine. Dar altora le place.

  3. Gazonul … ca in rest lumea fotbalului este fara prihana … de la sefi de club spagari si mafioti pana la „federati” care pun pe butuci cluburi intregi, de la arbitri care fluiera dupa „partitura” livrata in camera de hotel pana la fotbalisti beti sau „high” paraleli cu viata sportiva. Nu stiu cu cat mai mare este indemnizatia de jucator de fotbal decat cea a unui gimnast, dar stiu ca echipa de gimnastica a Romaniei este cu mult mai titrata decat echipa de fotbal a Romaniei.
    Gazonul ? Gazonul intra la capitolul „da-le-n măsa” alaturi de bazinele olimpice, de pistele pentru atletism, de partiile de schi si bob, de patinoare si de toate celelalte facilitati care ar fi trebuit sa contribuie la formarea sanatoasa a indivizilor, la raspandirea „Citius, Altius, Fortius” fara legatura cu sa ma imbogatesc citius, sa dau din coate sa ajung altius si sa halesc steroizi sa fiu fortius sa crape dusmanii de ciuda.

  4. Stadion fain, comportament de huligani :) Ce pot spune, sunt si eu microbist insa, uneori, chiar nu mai inteleg de unde atata ura intre galerii…si ce injuraturi bai nene, de nu poti sa-ti iei prietena pe stadion :)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.