03.12.2016

Adela

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

De ceva vreme încoace încep să fiu atras din ce în ce mai mult de memorialistică, gen pe care îl respingeam total în anii tinereţii. Poate că o fi vârsta… Poate că o fi înţelepciunea acumulată între timp care îţi spune că, de fapt, înţelepţi au fost alţii… :) Nu ştiu cum să explic stare asta şi, la urma urmei, nu are nici o importanţă. Eu unul mă bucur că simt asta şi atât!

Am citit cartea „Adela” (Editura Buna Vestire, 2009), de Olga Mărculescu şi Ion Moldovan, cu o combinaţie de respect şi de uimire, aşa cum păţesc mereu când citesc despre oameni care pentru mine, ca simplu admirator al frumosului întruchipat de oameni cu har, sunt din categoria fantastici. Doamna Adela Mărculescu este  unul din aceşti oameni fantastici.

Când am cunoscut-o la premiera piesei „Spitalul Comunal” de la Teatrul Metropolis, unde Alex al meu are onoarea de a juca alături de domnia sa, s-a luminat toată la faţă când a auzit că eu sunt tatăl lui Alex. „Aaaaaa, micul nostru prinţ, un băiat extraordinar, să vă trăiască!„, mi-a spus doamna, iar eu – în una din extrem de rarele ocazii când nu îmi găsesc cuvintele – nu mi-am găsit cuvintele… :)

Cartea „Adela” este, de fapt, un film. Cel puţin eu aşa am citit-o. Imaginându-mi că văd un film în care doamna Mărculescu este în rolul principal, în care se joacă pe dânsa. Mi-a fost foarte uşor să fac asta, am văzut-o în atât de multe filme şi piese de teatru încât mi-am putut imagina o mulţime de Adele :) Există scene memorabile, din acest punct de vedere, când eşti spectator privilegiat la momente de aducere aminte, care te fac să îţi ţii respiraţia. Sau când te încrunţi când vezi prin ce au trebuit să treacă actorii noştri ca să îşi facă meseria, încruntare care îţi dispare când vezi cu câtă putere şi tărie de caracter au trecut cei mai mulţi prin acele încercări…

Am apreciat faptul că fiecare capitol al cărţii se încheia cu spicuiri (nu îmi place cuvântul, dar folosindu-l mă fac mai bine înţeles) din presa vremii, o incursiune utilă pentru mine în trecut, ca să încerc să înţeleg cum era atunci. Plus galeria foto de la final, altă trimitere într-un trecut de roluri şi ipostaze în care am văzut-o pe doamna Mărculescu.

Vă recomand să citiţi această carte-document. Ba nu, să vizionaţi filmul creat de şi în paginile sale…

PS Din punct de vedere literar, cartea este scrisă pe un ton şi într-un stil care nu îmi place, care nu mi se potriveşte. Dar asta nu m-a interesat câtuşi de puţin. Eu mă uitam la film, cum vă spuneam, nu citeam subtitrările…

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

dacă e mâine, e Krypton Reunion!

Mofturi, Teatrul Ion Creangă, olteni, chinezi, Caragiale

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *