05.12.2016

Părerea mea despre KISS – Monster (2012)

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

E greu să asculţi KISS în 2012 fără să îţi aduci aminte ce au fost băieţii ăştia acum neşte mulţi ani. Păi când auzi „Crazy Nights” sau „God Gave Rock n Roll to You” ţi se ridică părul pe tine şi te apucă zbănţuiala, zău aşa. Şi parcă reintri în atmosfera acelor ani frumoşi când, căci trebuie spus asta, aveai şi tu nişte anişori mai puţini decât acum şi parcă ascultai altlfel muzica de după pleata în vânt :D

E greu, deci, să asculţi Monster (2012) fără să te gândeşti la trecut. Mai ales că muzica de pe această ultimă producţie KISS te ajută corespunzător pentru că transmite aceeaşi energie ca în orice album al trupei. La asta, cel puţin, băieţii nu fac rabat. Cred că la fel de energic şi de impetuos o să cânte şi când o să aibă 80 şi un pic de ani. Se simte că le face plăcere să presteze, că se simt bine când bobinează muzical, ca să zic aşa.

Încă de la prima piesă „Hell or Hallelujah” băieţii îţi spun că they are back şi că sunt hotărâţi să bage la strung din greu. Şi feelingul ăsta rămâne pe parcursul albumului. Chiar dacă mai încetinesc motoarele pe piese precum „Freak” (una din cele mai reuşite) sau o dau pe un fel de bucată molatecă, dar chiar faină, precum „All for the Love of Rock n Roll”. Adică îţi place ce auzi şi te simţi bine auzind ce îţi place.

Doar că acum le lipseşte altceva: muzica lor nu mai este aşa de creativă. Sigur, piesele sunt ok, cantabile, un hard rock de ăla sănătos, doar că previzibil şi pe alocuri clişeistic . Altfel spus, e foarte puţină entropie muzicală în acest album, chiar foarte puţină. Asculţi piesă după piesă şi o tot aştepţi pe aia care să îţi lovească feng shuiul la modul zdrobitor. Doar că piesa cu pricina nu mai vine…

Pe o scară de la 1 la 10, dau un 8 albumului. Pentru că e un album pe care îl sculţi cu plăcere, chiar dacă ai vrea mai mult de la el. Şi pentru că mă bucur tare că tătăiţii de la KISS nu se lasă şi combat în continuare pe stil de mare angajament :D

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Cum m-am decis să merg la concertul lui Hiromi Uehara

Părerea mea despre Black Country Communion – Afterglow (2012)

4 comentarii

  1. miercuri, 31 octombrie 2012, 09:44

    Na, niciodată n-au făcut altceva decât ceea ce ştiau să facă :) Poate tocmai de aia sunt de apreciat :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
    • miercuri, 31 octombrie 2012, 10:50

      Absolut! Cred ca o sa ii ascult cu la fel de multa placere si cand o sa am vreo 80 de ani. Ca io cred ca si atunci o sa cante… :))

      Thumb up 0 Thumb down 0

      Răspunde
      • miercuri, 31 octombrie 2012, 12:49

        Lol, ar fi ceva: moşuleţi mascaţi cu limba scoasă :)) Kinky =))

        Thumb up 0 Thumb down 0

        Răspunde
  2. miercuri, 31 octombrie 2012, 09:54

    […] tot am văzut că a băgat Chinezu cronica la cel mai nou produs discografic al celor de la Kiss, am zis că este o idee bună să […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *