02.12.2016

Să îţi trăieşti propria lecţie de viaţă

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Aşează mingea pe punctul cu var. Ce mare i se pare de data asta… Şi uite cum se gândeşte la aşa ceva în loc să se concentreze la lovitură… Îndreaptă spatele, ridică privirea, respiră adânc. Dintre buturi îl priveşte dur portarul echipei adverse, care începe deja să facă dansul ăla de portari, când se mişcă dintr-o parte în alta ca să deruteze trăgătorul. Dar el nu o să se lase intimidat, ştie ce are de făcut, a repetat asta la antrenament de multe ori cu domn profesor. Va trage puternic în dreapta jos. Acolo se simte el sigur să tragă, acolo marchează el cele mai multe goluri. De aia are şi încredere domn pfofesor să îl pună întotdeauna să tragă primul, zice că dă încredere echipei.

Face 4 paşi în spate. Întotdeauna face doar 4 paşi. Lui îi sunt de ajuns pentru elan, nu are nevoie de mai mulţi. Priveşte din nou către portarul care a început dansul de pe linia porţii din ce în ce mai puternic. Trage aer în piept, păşeşte în alergare uşoară către minge, se apleacă puţin pe ea şi trage. Se uită cum mingea se duce către colţul din dreapta jos, dar parcă totul se întâmplă ca în documentarele alea de pe Discovery, când toate se mişcă foarte, foarte încet. Îl vede pe portar aruncându-se exact spre colţul unde a tras el şi inima îi stă în loc. Face ochii mari pe măsură ce mingea se îndreaptă către linia porţii şi…

——

A uitat să meargă către jucătorul care îşi aşează mingea pe punctul cu var, să se uite în ochii lui să îl intimideze, aşa cum i-a spus mister (că aşa îi zic domnului antrenor, mister) să facă. A uitat sau nu a vrut să facă asta, nici el nu mai ştia. Poate că ştia în sinea lui că dacă s-ar fi uitat în ochii celuilalt şi ar fi văzut emoţiile lui, atunci s-ar fi emoţionat şi el. Sau poate că doar vrea să se termine totul mai repede. E greu să fii portar, toată lumea se uită la tine când sunt loviturile de departajare. O să sară în stânga. Da, acolo o să sară. Apoi fie ce o fi.

Începe să facă dansul despre care îi zicea mister că e bine să îl facă pe linia porţii ca să îşi deruteze adversarul. Îl vede pe acesta cum face câţiva paşi în spate, pentru elan, şi începe să danseze şi mai tare. Simte cum emoţia îi strânge stomacul şi iar vrea din tot sufletul să se termine cât mai repede. Oricum, el o să sară în stânga lui, apoi fie ce o fi. Trăgătorul se apropie de minge, se apleacă puţin pe ea şi trage. Vede cum mingea se îndreaptă spre colţul din stânga lui, exact acolo unde el se aruncase, dar parcă totul se întâmplă ca în documentarele alea de pe Discovery, când toate se mişcă foarte, foarte încet. Vede cum mingea se apropie de linia porţii, întinde mâna către ea şi…

——

Dragilor,

Am încercat să îmi imaginez în rândurile de mai sus ce este în sufletul unor copii de 11 sau 12 ani când se află în acel moment teribil al executării unei lovituri de pedeapsă de care depinde rezultatul unui meci foarte important. Puteţi voi completa punctele de suspensie. Căci indiferent dacă jucătorul înscrie sau portarul apără, unul plânge şi altul se bucură. Mereu.

Scriu aceste rânduri din tribunele Stadionului Naţional din Varşovia, unde asist la turneul final al Danone Nations Cup, o splendidă competiţie pentru copii, un fel de Campionat Mondial la vârsta asta. Şi văd meciuri care se decis la loviturile de departajare. Şi văd copii bucurându-se teribil când înscriu, dar văd şi copii care se prăbuşesc pe gazon plângând în hohote când ratează. Cum văd portari care explodează de încântare când reuşesc să apare un şut, dar văd şi portari peste care parcă întreaga lume s-a prăbuşit atunci când primesc gol. Şi mă emoţionez de fiecare dată când îi văd, îmi pare că lacrimile lor sunt nişte lecţii de viaţă pe care le primesc în modul cel mai fair cu putinţă: să înţeleagă că uneori alţii sunt mai buni decât ei şi că trebuie să dorească să ajungă şi ei mai buni ca alţii. La fel cum şi bucuria pe care o citeşti în ochii învingătorilor este o mare lecţie de viaţă: să înţeleagă că a fost foarte greu să trăiască momentul victoriei, să îi simtă gustul şi să vrea să învingă mereu. Iar toate acestea se întâmplă în uralele unui public de câteva mii de oameni, o experienţă fabuloasă pentru un copi, fabuloasă.

Pentru că, după mine, ceea ce aduce formidabil o competiţie precum Danone Nations Cup în viaţa acestor copii este că îi face să îşi trăiască propriile lecţii de viaţă, din care unii reuşesc să înveţe lucruri care îi pot marca definitiv. Căci atunci când, aşa cum l-am auzit pe un copil din… – nici nu mai are importanţă ţară, căci mulţi au simţit asta – spunând „aş vrea ca toată viaţa mea să fie ca astăzi”, realizezi că cel mai frumos lucru care li se poate întâmpla acestor copii este nu să nu ştie ce au de făcut în viaţă, ci să ştie că pot alege ce să facă în viaţă şi că doar de ei depinde asta.

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Unul din motivele pentru care nu citesc presa de sport de la noi

Vreau să găsesc 100 de bloggeri care să zâmbească

12 comentarii

  1. luni, 10 septembrie 2012, 11:45

    Mai depinde si de noi, ca parinti, sa-i ajutam sa faca alegerea corecta si sa le asiguram premisele unei copilarii care sa le permita sa aleaga, nu sa le impunem o cale anume.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
    • marți, 11 septembrie 2012, 08:15

      Bine spusa aia cu sa-i autam sa faca alegerea corecta. Zic asta pentru ca incredibil de multi parinti aleg ei in locul copilului. Si apoi se mira ca i se da cu flit cand creste ala micu mare.

      Thumb up 0 Thumb down 0

      Răspunde
  2. luni, 10 septembrie 2012, 12:36

    Este enorm de greu sa fii sportiv, este enorm de greu sa castigi, dar este si mai greu sa stii sa pierzi.
    Parintii si antrenorii trebuie sa stie ce se afla in sufletul lor in acele momente. Numai cei care au participat la cel putin un concurs, stiu cat de mult inseamna sa castigi, cunosc gustul amar cand pierzi si nu in ultimul rand cunosc ce inseamna sa dezamagesti pe cineva.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
    • marți, 11 septembrie 2012, 08:16

      Sa stii ca au fost momente in competitie cand mi-au dat lacrimile, recunosc. Sa vezi un piticot de 10, 11 sau 12 ani cum se prabuseste pe teren dupa ce a ratata o lovitura de pedeapsa, plangand in hohote, este o imagine pe care greu ti-o mai scoti din minte… :)

      Thumb up 0 Thumb down 0

      Răspunde
  3. marți, 11 septembrie 2012, 08:09

    Sunt parinte de sportiv, stiu ce inseamna cand pierde, dar mai stiu ca sportul (indiferent care) ii modeleaza mai bine pe copii decat televizorul. Exact cum zici, ii ajuta sa-si invete lectiile de viata. La TV este exact pe dos … Spor(t)!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
    • marți, 11 septembrie 2012, 08:17

      Asta cu televizorul a fost dura rau… :))

      Thumb up 0 Thumb down 0

      Răspunde
      • marți, 11 septembrie 2012, 10:23

        Din pacate este si adevarata. Multi stiu sport doar de la TV sau ce-au mai „practicat” pe Wii …

        Thumb up 0 Thumb down 0

        Răspunde
  4. marți, 11 septembrie 2012, 10:18

    Daciada si sportul de masa de pe vremuri au fost ironizate pe nedrept. Bunicul meu a fost profesor de sport 40 de ani, a construit o sala de sport pentru o scoala si a trait bucuria de a avea un editorial in ziarul local pentru intreaga cariera. Si acum il pomenesc multi pentru fluierul cu curea de piele si cu capsa metalica cu care ii mai atingea pe pustanii nazdravani. Dar nimeni nu ii poarta pica, pentru ca i-a educat. Am ramas doar cu profesori, dascali nu prea mai avem.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
    • marți, 11 septembrie 2012, 10:21

      Mie mi-e foarte dor de Daciada. Erau zeci de mii de copii care faceau sport si de unde se puteau selecta pentru toate sporturile. As vrea tare mult sa mai vad ca se intampla asa ceva. Tare mult.

      Thumb up 0 Thumb down 0

      Răspunde
  5. marți, 11 septembrie 2012, 10:35

    un astfel de articol nu vei citi niciodată pe site-urile de știri sportive. Cam asta zic eu că ar fi diferența fundamentală între relatarea unui eveniment pe un site de știri vs. pe un blog

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  6. sâmbătă, 22 septembrie 2012, 07:59

    […] făcut poza asta în Varşovia, într-o pauză de Danone Nations Cup. Ştiţi deja că nu mă pricep de nici o culoare la ISO, diafragmă şi alte butoane pe care le […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  7. luni, 22 octombrie 2012, 12:47

    […] :D). Adică stăteam eu la o cafea cu Bogdan Ioachim de la Danone, când am fost la Varşovia, la excepţionala lecţie de viaţă numită Danone Nations Cup. Şi îmi zice de un proiect al companiei, care presupune ajutarea unor […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *