Gwyn Morgan realizează în „Anul Domnului 69. Anul celor patru împăraţi” una din cele mai bune recapitulări a ceea ce s-a întâmplat în acel an nebun pentru Roma şi pentru – aşa cum se va dovedi – istoria Occidentului. Şi o face foarte bine, cu punerea în context istoric absolut necesară pentru a înţelege nebunia romanilor din acea perioadă, cu apelul repetat la surse diverse, dar pe care le citează pentru a le combate sau pentru a le confirma. Pentru că partea de subiectivism marca Morgan este foarte importantă pentru succesul acestei cărţi.
În esenţă, în 69 DC Roma învaţă că împăraţii pot fi făcuţi de către armată şi undeva în afara Romei. Pentru că toţi cei 4 împăraţi ai acelui an – Galba, Otho, Vitellius şi Vespasian (care şi rămâne pe tron) – au fost aclamaţi ca imperatori în afara Capitalei de către trupele pe care le comandau, iar venirea la Roma s-a făcut doar pentru chestiuni de astea mai juridice, mult mai puţin importante, cu caracter tehnic.
Ce e fascinant la acel an din şi aşa extrem de fascinanta istorie a Imperiului Roman este că de multe ori şirul evenimentelor a fost decis de nişte detalii în aparenţă nesemnificative, dar care au schimbat totul. Mi-e greu să îmi imaginez cum ar fi fost cu nişte împăraţi precum săriţii de pe fix Otho şi Vitellius pe tron în locul lui Vespasian. Dar oricum altfel ar fi fost istoria civilizaţiei occidentale, adică şi a noastră.
Recomand cu mare căldură să citiţi cartea. Fireşte, numai dacă sunteţi pasionaţi. Pentru că altfel nu o să înţelegeţi mare lucru :)