09.12.2016

Vecina de pe scară

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Azi dimineață, în holul scării de la birou (e o clădire veche, faină, cu un hol marișor). O babuleană de aia de ar putea juca în filme rusești de mâna a doua mă întreabă pe un ton răstit ”Unde mergi?”. Eu, spontan ca o lebădă pluting grațioasă pe un lac privat dintr-un canton elvețian, îi spun: ”Mă duc la Popescu să îi fur televizorul. Și dacă îl găsesc acasă îl și snopesc în bătaie”. Expresia de stupefacție totală de pe fața securistei de serviciu a scării mi-a făcut dimineața :D

Bine, acum să văd dacă nu cheamă poliția sau ceva. Caz în care, firește, nu o să recunosc nimic, ba chiar o să îi zic organului că eu, de fapt, am salutat-o cu ”bună dimineața, stimată doamnă, vestitoare a concordiei între oameni și mesager al păcii imperturbabile” și că, probabil, doamna nu a auzit cu exactitate ce i-am spus, căci altfel nu pot să îmi explic ce are concordia cu televizorul lui Popescu, zău așa…

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Și, într-o zi, am fost FARMECat…

Mă ajutați cu prezentarea pentru Biz Social Media Summer Camp?

18 comentarii

  1. vineri, 8 iunie 2012, 07:23

    =)))
    merci…
    asta pentru zambetul de dimineata, numai bun sa incep ziua!!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  2. vineri, 8 iunie 2012, 07:25

    Scara de bloc fara „securista/securistul” de serviciu, nu e scara de bloc.
    E prevazut/a inca din faza de proiect :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  3. vineri, 8 iunie 2012, 07:56

    Am putea spune ca-i un fel de trolling? Oricum, urasc babele care se baga cu japca in seama

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  4. vineri, 8 iunie 2012, 08:00

    bine ca nu l-ai intalnit pe vecinu’ in costumul lui Adam:D

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  5. vineri, 8 iunie 2012, 08:27

    Vecina mea de la țară a trimis poliția la socru-meu că-i dă omului ei să bea. :))

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  6. vineri, 8 iunie 2012, 09:15

    cand ne-am mutat in casa noastra (mostenita de la bunica sotului), o baba de pe scara…desigur, vestita baba securista… l-a intrebat: si ce vrei sa schimbi prin casa? sau lasi asa? Iar sotul meu i-a raspuns foarte serios: pai nu mare lucru, da’ masa mare din sufragerie o s-o pun pe tavan. Si a plecat zambind. Iar baba…iar baba a ramas statuie.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  7. vineri, 8 iunie 2012, 09:33

    :)))) Superb! Fix la tinta :))
    Asa se incepe ziua ;)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  8. vineri, 8 iunie 2012, 09:51

    Dar ce-ai mă, cu Popescu, ce-ai? Mai ales că n-am televizor, a dispărut la un moment dat. Ia stai puțin…

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  9. vineri, 8 iunie 2012, 11:04

    Cred ca ”te place” bubuleana

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  10. vineri, 8 iunie 2012, 12:32

    Ce mă enervează babele astea curioase :))
    De ce nu i-ai zis decât „bună ziua”…şi atât?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  11. vineri, 8 iunie 2012, 21:15

    aia de pe scara mea a murit acum vreo doi ani. si vad ca inca nu s-a bagat nimeni pe postul ei. le-o fi frica ca-i bantuie :))

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  12. sâmbătă, 9 iunie 2012, 06:31

    Foarte tare! :)))

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  13. sâmbătă, 9 iunie 2012, 08:29

    Totusi… cine e Popescu? :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  14. sâmbătă, 9 iunie 2012, 20:22

    Hahahaaa…era geniala daca-ti ardea o matura pe carca :)))

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  15. duminică, 10 iunie 2012, 07:17

    :)). I-ai zis-o! Nu cred ca o sa te mai intrebe ceva vreodata…:))

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  16. duminică, 10 iunie 2012, 13:59

    Probabil si tu i-ai dat un subiect la care sa se gandeasca toata ziua, daca nu toata saptamana :D

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  17. miercuri, 28 noiembrie 2012, 09:41

    […] ceva vreme în urmă vă povesteam despre o vecină băgăreaţă. Pe care am lăsat-o uluită după un scurt, dar superb schimb de replici.  Azi dimineaţă iar […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  18. miercuri, 28 noiembrie 2012, 10:00

    O mica poveste- inainte sa plec in Sudan cu treaba cineva mi-a spus sa nu intru in panica daca vad un batran care ma intampina cu un bat ridicat, este formula lor de salut.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *