04.12.2016

Mă mândresc că am corespondeți la blog :D

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Și pentru că îmi era imposibil, la cât de fain mi se pare Festivalul Rowmania, să nu am ceva despre el pe blog acilea, iată că tovarășul Dragoș Irimia, delegat oficial al blogului la eveniment, a venit cu prima relatare de la fața locului :D

Dragilor, vă scriu de la Tulcea, unde tocmai a început Rowmania. Dom’le când am ajuns la hotel era zona crepusculară: mă pupau toate fetele de la organizare, apoi toţi băieţii de organizare. Am aflat mai la urmă şi explicaţia „ce noroc că ai venit tu, că le zici mai fain decât tov. Chinezu” (Ei, poate exagerez un pic :D)

Rowmania este un Festival Internaţional al Bărcilor cu Vâsle. Acest festival iniţiat de Ivan Patzaichin (când l-am cunoscut azi era să încep să ţopăi şi să urlu pe acolo, a primit invitaţii impecabil) vrea să promoveze turismul lent în Delta Dunării. Adicătelea un turism fără beton, fără grabă, fără să distrugă. Făcut cu barca numită canotcă (lotcă + canoe) Pe lângă turism avem şi proiecte sociale, programe de dezvoltare durabilă,  competiţii de vâslit etc. După cum spunea marele campion Ivan Patzaichin „20 de ani am fost sportiv, 20 de ani am fost antrenor. Acum e timpul să dau ceva înapoi locului de unde am venit.”

Dacă ajungeţi la Tulcea week-end-ul ăsta vă aşteaptă sâmbătă deschiderea Târgului proiectelor de Investiţii dedicate Dezvoltării Durabile în Delta Dunării (la aşa nume lung sigur e treabă serioasă), plimbări de agrement în canotcă pe lacul Ciuperca, o competiţie de canotcă 10+1 a instituţiilor din oraş (dacă nu aveam niscaiva rău de apă şi 2-3 zeci de kile în plus mă băgam în barca presei). Pe seară un spectacol al comunităţilor locale.

Duminică avem competiţia Ivan Patzaichin (aia serioasă :D), avem Fanfara Valurile Dunării, vin maratoniştii plecaţi pe Dunăre tocmai din Germania (!) şi avem duplex cu Viena. Programul detaliat, cu ore şi locaţii, este pe site.

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Dragilor, ne vedem la Galați pe 10 septembrie

Chiar putem vedea soarele, dar nu cu capul în nisip

2 comentarii

  1. sâmbătă, 3 septembrie 2011, 07:05

    […] postul anterior, mă mândream că am corespondeți faini pentru acest blog minunat, care este chinezu.eu :D Ei […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  2. sâmbătă, 3 septembrie 2011, 11:53

    Subscriu, organizarea impecabilă iar oraganizatorii sînt peste tot! Se vede că e treabă făcută din suflet. Patzaichin este un model iar toţi îl ascultă aşa cum trebuie ascultat un lider adevărat!

    Într-un limbaj mai accesibil aş putea spune despre evenimentul de-aici că e bestial! :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *