09.12.2016

Dragi wordpressiști, vă băgați la o aroganță? :D

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Hai să vă întreb ceva. Și vă rog să îmi răspundeți așa cum știți voi să o faceți, sincer, dar decent, vehement uneori, dar cu măsură. Și să înțelegeți ce zic eu mai jos în spiritul în care scriu aceste rânduri. Sau măcar să încercați să o faceți :)

În următoarea perioadă o să dau drumul la niște jucărele de astea 2.0, adică niște blogulețe. Nu vă zic mai mult, o să vedeți voi despre ce e vorba :D Și, firește, le vreau pe wordpress. Orice altă variantă cade din start. Și le vreau nu foarte foarte, dar nici nici :D Adică nu îmi trebe ditai platforma, dar nici un template de ăla de duzină. Ceva între. Dar care să mă coafeze :D

În timp ce scriam eu brieful pentru ce am nevoie (adică acum 15 minute :D), mi-a venit o idee. Sigur că pot să plătesc să mi se facă temele astea (și nici nu ar fi nu știu ce sume), dar de ce să nu încerc aroganța asta pe care o încerc acum? :D

Așadar ce ați zice voi dacă, în loc să îmi văd io de ale mele și să plătesc pentru temele alea de wordpress, v-ați băga voi, oricare, care vreți să le faceți, dar (și aici vine schepsisul chestiunii) nu pe bani, ci pe expunerea pe care v-aș putea-o oferi aici pe chinezu.eu? Adică vă laud că voi ați executat isprava, facem un interviu aici pe blog, deveniți prieteni mei 2.0 (și nu numai, dacă știți bea bere :D), adică tot tacâmul. Care expunere, dacă ar fi să o luăm pe rate-card, ar costa niște bănuți dacă ați vrea să o faceți :D

Veți spune, unii, că uite la nemernicul de chinezu cum își rezolvă el niște probleme pe spatele fraierilor care pun botul la așa ceva, cum își face el niște blogulețe gratis. Ați fi proști să gândiți așa. Pentru că, puse față în față, varianta cu plătesc niște profesioniști (cu care am mai lucrat și cu care nu aș avea decât minimă bătaie de cap) e mult mai puțin costisitoare pentru mine din toate punctele de vedere. Și nu mă refer aici la bani, că nu banii sunt problema în cazul acesta, costurile fiind, cum ziceam, minime. Ci bătaia de cap, briefuri pe care unii nu le înțeleg, multe mailuri schimbate pe probleme de nimic, timp pierdut, nervi, de astea.

Dar, futu-mi îndemâna, am io un zbanghi pe creier care îmi spune că dacă fac isprava asta și măcar unul dintre voi se alege cu ceva care să îl ajute să salte un pic (din orice punct de vedere vreți), atunci investiția mea, ca să îi pun așa, merită 100% :)

Bun, acestea fiind zise, îi rog pe cei care se pricep bine la wordpress (am zis bine, adică nu genii, dar nici cu bakground de 16 zile) și sunt tentați să ”semneze” învoiala de mai sus să dea un semn pe cristi.china pe gmail să vedem dacă batem palma :D

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Aceasta este postarea 4007…

Am făcut o cerere de angajare. Acum 100 de ani :D

25 comentarii

  1. miercuri, 26 ianuarie 2011, 15:14

    Deci stai să înțeleg. Un concurs de realizat teme wordpress?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  2. miercuri, 26 ianuarie 2011, 15:14

    nemernic chinez ce esti. ideea e OK, dar sunt tare reticent cand vine vorba de chestii de genu’ – adica s-ar putea sa te cam enervezi tu la reactii (cum ziceai si matale) si cand vei vedea calitatea temelor respective (cel putin a unora).

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  3. miercuri, 26 ianuarie 2011, 15:15

    Na, succes ! Te-aș ajuta dar nu prea știu :(

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  4. miercuri, 26 ianuarie 2011, 15:18

    @DrCriss
    concurs e mult spus :)
    daca imi place discutia de pe mail, adica daca imi arati ce ai mai facut si simt ca esti tovaras de treaba, iti ofer ”jobul” :))
    daca nu, nu
    este, daca vrei, nu concurs, ci selectie de oferte :D

    @Marius
    vezi ca ma intelegi? :)
    o sa fie bataie de cap, da
    si suparari si nervi
    dar asta este, dupa cum ziceam, daca unul din ei iese castigat, e ok cu mine :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  5. miercuri, 26 ianuarie 2011, 15:18

    Ei, iata ca eu trimit un mail lui Chinezu. Nu sunt geniu, dar mi-am modificat tema sa iasa asa cum am vrut. Si mi-a iesit bine, pot zice eu.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  6. M3bis
    miercuri, 26 ianuarie 2011, 15:21

    Eu am trecut doar să-ţi spun să nu contezi pe mine! :D

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  7. miercuri, 26 ianuarie 2011, 15:22

    @Manuel
    astept, maestre, cu interes :)

    @M3bis
    :)))))))))))))))))))))))

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  8. miercuri, 26 ianuarie 2011, 15:25

    Am o problemă. Eu înţeleg că vrei freelanceri, adică oameni care trăiesc din asta. Un freelancer are nevoie de bani ca să supravieţuiască în cele 3 luni, cât îţi face ţie „nişte teme”. O să plătească chiria cu laudele şi linkurile de pe chinezu.eu? Doar zic, nu dau cu parul, că am trecut prin asta :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  9. miercuri, 26 ianuarie 2011, 15:36

    Aici intră şi desenarea temei sau doar codarea?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  10. miercuri, 26 ianuarie 2011, 15:36

    Poate s-o mai face vreun beertweetmeet şi ne dovedim pe-acolo la băut bere. Aşa cum aveai lucruri mai importante de făcut atunci ;) , aşa sunt şi eu ocupat as we speak şi n-am timp sa fac teme.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  11. miercuri, 26 ianuarie 2011, 15:37

    @ Chinezu > Cine sunt profesionistii WordPress cu care ai lucrat si pe care i-ai recomanda? Mersi!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  12. miercuri, 26 ianuarie 2011, 15:37

    @Alexandru Negrea: Va recupera banii din proiectele minunate pe care le va avea de făcut după ce i se face reclamă chinezească.
    Şi nu cred că îi trebuie cuiva chiar trei luni, că a face o temă de WordPress nu-i muncă de chinez bătrân (cel puţin pentru cine nu-i chinez bătrân). Decât dacă lucrează o oră-două pe zi, poate. Eu de exemplu m-aş băga, dar deja mă ocup şi de alte proiecte şi nu vreau să fac uz de multa răbdare a beneficiarului. :D

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  13. miercuri, 26 ianuarie 2011, 15:54

    sigur. iti branduiesti prima pagina cu numele meu in loc de chinezu + un rollover pt 3 luni?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  14. miercuri, 26 ianuarie 2011, 15:56

    @Alexandru Negrea
    chestiunea e mult mai simpla
    bani nu primeste de la mine. punct
    daca e sa dau bani, prefer sa dau oamenilor cu care lucrez deja si stiu ca imi livreaza ce le cer
    e decizia lor daca, in strategia pe care o au pentru brandul pe care, cred eu, vor sa si-l construiasca, investitia in in invoiala asta cu mine merita sau nu
    decizii de astea o sa fie nevoiti sa faca tot timpul
    mai bine sa inceapa de pe acum sa le faca
    mai ales ca la faza asta cu mine nu pierd nici un ban :D

    @Mentalismus
    intra tot, sefule, ca nu facem de astea cu delegari de responsabilitati aici :D

    @Bass player
    da-mi un mail pe cristi.china pe gmail si iti raportez pe sestache :D

    @Dani Pop
    asa, asa, foarte bine vorbeste domnu pop :D

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  15. miercuri, 26 ianuarie 2011, 16:01

    @de ce?
    buna asta, buna rau, mah, esti dementza intruchipata, nu alta…

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  16. miercuri, 26 ianuarie 2011, 16:38

    @ Chinezu > Multumesc! :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  17. miercuri, 26 ianuarie 2011, 19:20

    eu zic ca e destul de buna treaba asta. Pentru ca asa se poate lansa si unul care se pricepe cat de cat la web design si in plus se mai alege si cu ceva promovare.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  18. joi, 27 ianuarie 2011, 08:25

    Nea’ Chinezu, chiar vrei sa fii chinez. Dar e misto. Daca nu ma crezi, ia sa te uiti matale pe ziarul lu’ mandea, unde explica Necredinciosu de ce sint chinezii cea mai tare natie si cum va deveni rosie lumea intreaga. Avind in vedere ca esti printre cei mai influenti, zau ca m-as baga, doar ca ar fi nevoie sa am si timp.

    (Paranteza – Ai posatat zilele trecute pe twitter un anunt referitor la ghetute ortopedice. Stiu ca era un gest altruist. Buba e, doar, ca acel anunt tot circula de citiva ani, pe de o parte, pe dea alta, asa cum spun specialistii, in cazul incaltarilor ortopedice e ca la ochelari. Musai sa fie „croite” fix pentru purtator. Daca nu sint personalizate exista riscul sa dea diverse complicatii sau chiar noi probleme, daca mi-e ingaduit sa zic asa. Am inchis paranteza :D)

    In alta ordine de idei, cum ar fi daca s-ar adeveri macar in parte…?

    http://www.sentinta.ro/articole/editorial/view/minicronica-noptii-necredinciosu-zice-basescu-la-ghicitoare

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  19. joi, 27 ianuarie 2011, 09:24

    De cate template-uri e vorba ?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  20. AHA!
    joi, 27 ianuarie 2011, 10:58

    Multam de testing … chiar vroiam sa vad cum reactioneaza lumea la asemenea lucru … stim cu totii ca daca nu e in fiecare un blogaras … macar unul din 100 poate rasari …. iar 10 din 100 pot avea cate o exceptie de la rateurile de articole pe care le incearca, totusi „chinezul” avand 11 subiecte de pus la discutie.
    Problema e ce faci mai departe …
    Testing reusit … am nevoie de un alt chinez totusi …

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  21. eu
    joi, 27 ianuarie 2011, 11:34

    Chinezule, tot cu cersitul? Cum bine zicea si Negrea, oamenii aia fac chestii de genul asta pe bani.
    Te-ai obisnuit sa faci abuz de respectul pe care il au niste copii fata de tine, ca, deh, vor si ei sa ajunga bloggeri. Si acum incerci sa profiti de asta cat poti.

    Fii sincer cu tine macar si fa un post nou sau da-le niste explicatii oamenilor de ce ar putea avea de castigat lucrand gratis ca fraierii pentru un rock start ca tine.

    Sunt sigur ca o sa stergi comentariul asta, dar fii la fel de sigur ca in momentul in care o sa am ceva timp de pierdut, trag un blog pe wordpress special ca sa te critic pentru postul asta si altele in care cersesti (cum mai era acela cu logo-ul).

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  22. joi, 27 ianuarie 2011, 12:32

    eu sigur imi prind urechile prin astfel de lucruri de aceea le spun celor care se pricep: ce mai stati fratilor, apucativa de lucru ca e o treaba interesanta din care aveti numai de castigat.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  23. luni, 31 ianuarie 2011, 01:14

    Ok, da-ne mai multe detalii privind culori si nise si ma apuc de treaba :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  24. marți, 22 februarie 2011, 07:46

    […] că mai țineți minte aroganța la care îi invitam pe wordpressiști cu ceva vreme în urmă. Am rămas surprins de interesul de care au dat dovadă cei care se pricep […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  25. luni, 28 februarie 2011, 10:59

    […] ”Chinezării politice” și care a răspuns la apelul meu de când am invitat wordpresiștii la o aroganță […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *