
Totuși, faci tu ceva bine…
Să știi că e bine ce faci. Serios, chiar e bine. Există anumite părți din viața ta în care este chiar foarte bine ce faci. Deși tu nu conștientizezi asta.
Cristian China-Birta
Dacă te interesează subiectul influencer marketing, îți recomand cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?”, scrisă după 15 ani de digital marketing :)

Să știi că e bine ce faci. Serios, chiar e bine. Există anumite părți din viața ta în care este chiar foarte bine ce faci. Deși tu nu conștientizezi asta.

Conferința Națională de Stoicism Digital este o ispravă pe care o pritocesc de ceva vreme. Și, iată, acum se întâmplă! Pe 29 septembrie, între 12.00 și 17.00, la Timpuri Noi
Adică, mai pe înţeles, dacă stafful de campanie face nişte
Pentru că am fost la sală. După vreo 3 ani
Mi-a plăcut instant când am văzut la vremea respectivă schimbarea
„Mergând într-o seară pe Magheru, şovăind de pe un trotuar
Domnul din imaginea de mai jos se numeşte Teodor Atansiu.
xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng
S-au apucat liberalii de făcut bancuri. Proaste, e drept. Dar
Titlul de mai sus e un pamflet şi trebe luat
Băi Victore, de ce eşti tu rău cu cei de
Evident, vorbim despre Politica 2.0.08 a lui Sorin Tudor. Carte
Duminica am fost la Cugir, la buni buni, cum îi
Abonarea este aproape gata!
Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.
Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.
Abonarea este aproape gata!
Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.
Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.
Acest blog folosește cookies pentru a personaliza conținutul pe care ți-l arată și pentru a contoriza numărul de vizitatori care accesează articolele. Poți stabili ce cookie-uri dorești să fie active pentru tine folosind butoanele alăturate.