Ce vredeți mai jos este un text scris de Maria Bratu, una din câștigătoarele concursului pe care l-am organizat împreună cu HERBALIFELINE® MAX, un amestec exclusiv de uleiuri de pește Omega-3din surse sustenabile, despre amintiri ”amare” din copilărie cu uleiul de pește :)
Când am rugat-o să se descrie, mi-a spus doar atât: ”Sunt un om din multime si imi place asta” :)
“I’ve learned that people will forget what you said, people will forget what you did, but people will never forget how you made them feel”.
Maya Angelou
Oameni si sentimente
In acea perioada timp de 3 ani dupa absolvire erai repartizat pe undeva in mediul rural. Asa s-a intamplat si cu parintii mei.
Ei au reusit sa obtina un apartament “de la stat”, in oras, dupa 5 ani de la absolvire. Apartamentul a venit la pachet cu masina Dacia, verde si cu fratele meu, zgomotos.
Asa ca in primii 5 ani am fost lasata la bunicii din partea mamei impreuna cu inca 3 verisori. Aici am invatat ce inseamna dragostea. Nu stiu prin ce minune, dar bunica facea totul cu dragoste: facea curat, muncea la camp, ne certa, spala, ne spala, gatea… Iar mancarea ei era cea mai buna. Nu am mancat niciodata ceva mai bun.
Tot aici am invatat sa apreciez cand primesc ceva nemeritat. Verisoara mea, mai mare cu 2 ani a plecat la gradinita. Degeaba mi s-a spus ca am ramas acasa fiindca sunt prea mica, am iesit afara din curte, sa o astept plangand de dorul ei. Intamplator educatoarea ei trecea prin fata casei bunicilor mei ca sa mearga la gradinita. M-a luat de mana si mi-a spus ca daca voi fi cuminte si nu voi vorbi neintrebata ma va lua ea in clasa. Si m-a luat. Si am fost cel mai cuminte copil din gradinita.
Am implinit 5 ani. Au venit cei doi tineri, cam galagiosi pentru gusturile mele, au lasat un bebelus bunicilor si m-au luat pe mine la ei. Bebelusul era fratele meu. Mi s-a explicat ulterior. Tinerii, care in trecut veneau periodic cu cadouri la bunici, m-au rugat ca de acum sa le spun “mama” si “tata”, sa nu ii mai strig pe nume, ca pana atunci. Ii faceam de rusine in bloc.
Am ajuns in clasa a 2-a. A venit momentul sa fiu facuta pionier. Acum am vazut ce inseamna frica fata de cei din “partid”. Trebuia sa fim facuti pionieri la Muzeul de Arta. In ultimul moment am aflat ca festivitatea va fi intr-un alt muzeu. Venea cineva de la “partid”. Asa ca am fost facuta pionier intr-un muzeu comunist, inconjurata de fotografii cu persoane din partid, in loc de picturi de Luchian sau Grigorescu.
Dar nu am suferit prea tare fiindca aici am cunoscut prietenia. La festivitate, cravata mi-a fost legata la gat de o colega din clasa a 6-a, eu fiind in clasa a 2-a. Am ramas prietene pana ce ea a plecat la liceu. O divinizam. Imi amitesc ca, dupa ce a plecat la liceu am mai venit sa ma vada o data. Am fost extrem de fericita in acea zi.
Tot in acea perioada am aflat ce este mandria. Mandria de a avea copil premiant cu coronita. Eu invatam ca imi era rusine sa merg la tovarasa invatatoare cu lectia neinvatata. Rezultatul a fost ca mama avea motiv sa isi faca cate un costum elegant, sa isi ia pantofi Guban si sa isi faca un coc somptuos la fiecare final de an scolar. Cu coronita din garoafe, musai rosii, cu mine de mana mergea mandra de reusitele primului ei plod in curtea scolii plina de mamici la fel de elegante, dar si de pitici agitati.
Am ajuns si la liceu. Cel mai “tare” din oras. Asa ca in prima vacanta de vara de la liceu, de 23 august a trebuit sa organizam o primire triumfala “tovarasului presedinte”. Tovarasa profesor de sport era terorizata, si ne-a terorizat si pe noi timp de o luna. Degeaba. Eram atat de netalentati, iar sincronul nostru era atat de “minunat, ca lipsea cu desavarsire”. Ne incurcam lipsiti de gratie in cercuri, panglici si flori de plastic. Liceul era real, ce sa ii faci! Norocul dansei a fost ca “tovarasul” s-a razgandit. Nu a mai venit de 23 august in orasul nostru. Am scapat.
Apoi a venit “revolutia”.
Privesc in jurul meu acum, sentimentele sunt cam aceleasi, doar motivele sunt diferite.