Un mic joc de cuvinte, ce încearcă umil să cuprindă esenţa nebuniei din seara în care formaţia şi-a lansat albumul omonim, primul din drumul muzical al membrilor Goodbye to Gravity sub această denumire. Asta pentru că, în afară de solist, ceilalţi au deja în sânge experienţa prezenţei pe scenă într-o trupă metal, ce purta pe atunci numele de Thunderstorm. Dar asta nu înseamnă că ceea ce oferă ei acum publicului nu este un produs al naibii de bun. Întâlnirea lor cu Andrei Găluţ, câştigătorul Megastar în 2008, s-a dovedit a fi o întâmplare cu final fericit pentru fanii care îşi doreau să asculte o nouă formaţie rock de la noi, care să sune „ca afară”, din punctul de vedere al calităţii. Şi le-a reuşit.

De data aceasta The Silver Church Club a avut ceva de furcă în a menţine toate lucrurile la locul lor, asta pentru că energiei debordante de care a dat dovadă Goodbye to Gravity pe scenă i s-au adăugat şi momentele literalmente înflăcărate, fiind utilizate şi efecte pirotehnice în timpul concertului. Dar publicul, deşi destul de numeros, a ascultat de atenţionările venite de pe scenă, astfel că nu au existat incidente nedorite. M-a surprins plăcut să-i văd pe cei prezenţi cum fredonează piesele formaţiei, pentru că albumul a primit liber pentru „degustat” online cu puţin timp înainte de lansare. Totuşi, se pare că a prins şi impresia finală a fost una pozitivă, lucru ce a reprezentat şi un imbold pentru Goodbye to Gravity.

Au ocupat fiecare centimetru al scenei, au trăit fiecare piesă şi, cel mai important, au transmis trăiri. Nu au cântat mecanic, ci erau prezenţi acolo cu tot sufletul aşternut în riff-uri de chitară, bătăi de tobe sau voce. De altfel, Andrei a reuşit să impresioneze şi prin acurateţea vocii, reuşind să o stăpânească în majoritatea timpului fără nici o diferenţă notabilă faţă de varianta de pe album, iar asta nu o pot face mulţi solişti.

Au oferit muzică adevărată şi au primit înapoi aprecieri, momente de headbanging, chiar şi tentative de crowdsurfing. Cel puţin în locul în care mă aflam eu, oamenii ţopăiau cu zâmbetul pe buze, se bucurau de ceea ce se petrecea pe scenă. Aveau şi de ce. Albumul e musai de pus acasă, la loc sigur, pentru a fi reascultat de fiecare dată când avem nevoie de o doză energică de rock românesc de calitate.

Imagine via.