Cei de la Kumm au ales să sărbătorească cei 15 ani de activitate aproape de fani şi de prieteni, o parte dintre cei veniţi să aniverseze fiind şi foşti membri ai formaţiei clujene. Pentru că, în afara altor lucruri frumoase, oraşul a dat şi nişte oameni ce fac muzică bună. Astfel, alături de Dan Byron, Mani Gutău şi Dominic Csergö (cei trei înfiinţând după plecare formaţia Urma), precum şi împreună cu Adrian Pleşca (Artan), cei din Kumm au făcut un spectacol foarte reuşit în locul ales perfect pentru un astfel de eveniment – The Silver Church Club.

„Biserica argintie” este locul meu preferat din Bucureşti atunci când vine vorba de un concert. Spaţiu mai mult decât suficient, oameni care chiar se preocupă atunci când organizează un eveniment, iar incidentele, cu toate că sunt rare, se rezolvă fără probleme de către cei responsabili cu securitatea publicului. În seara concertului nu au fost totuşi probleme, lucrurile desfăşurându-se ca la carte.

Publicul a fost alături de Kumm şi de invitaţii lor cu trup, suflet şi voci. Un amestec de fani, unii din perioada când Dan Byron era vocalul trupei, alţii ce au început să-i asculte mai recent. Eu am nimerit într-un grup de oameni ce nu mai ascultaseră byron live, dar după ce aceştia au deschis seara, s-au declarat noi admiratori ai formaţiei. Dar, fie că au fost acolo cu nostalgia concertelor cu Dan la microfon, fie că au fost pentru ceea ce înseamnă acum Kumm – Cătălin Mocan (voce), Eugen Nuțescu „Oigăn” (chitară, voce, muzicuță), Kovács András (clape), Mihai Iordache (saxofon), Uţu Pascu (bas), John Ciurea (tobe) – or pentru invitaţii acestora, toţi cei prezenţi în The Silver Church Club şi-au manifestat din plin bucuria, aplaudând, fredonând, cerând bis de mai multe ori.

byron au fost cei care au deschis seara. Au început cu un The Alchemist plin de energie, Dan ţopăind ca de obicei pe bucata sa de scenă. Un sound mai agresiv faţă de varianta piesei pe album, menit să încălzească publicul, care nu a ezitat să reacţioneze, deşi mai temperat la început. Au continuat cu Forbidden Drama, pentru ca la Diggin’ a Hole să beneficieze deja de sprijinul celor prezenţi, energia băieţilor strecurându-se în sufletul celor prezenţi. Lucrurile s-au mai liniştit apoi odată cu o piesă mai nouă byron – Road Trip – ce a precedat o înşiruire de trei piese de pe „Perfect”. Cover-ul ce dă şi numele albumului a fost urmat de Graniţa-n Raniţă a Adei Milea şi de Songul Puşcăriaşului, moment în care byron au relansat valul de energie către publicul căzut în melancolia pieselor mai „liniştite”.

A urmat un I Don’t Want to Entertain You diferit faţă de celelalte concerte la care am fost prezentă. Fiecare membru al formaţiei a avut momentul său solo, dar nu asta a fost surpriza, ci un Costin Oprea extrem de expansiv. Dacă despre 6fingers se ştie că este un mânuitor al clapelor cu o doză de nebunie mai ieşită din comun, László Demeter un basist ce s-a jucat din plin pe scenă, iar Dănuţ este o sticluţă mică cu esenţe tari de bass, tobe şi, mai nou, trompetă (în alte proiecte muzicale), Costin era întotdeauna cel care păstra aparenţa omului calm, care ştie ce are de făcut şi îşi face treaba foarte bine. De data aceasta a fost chiar mai agitat decât Dan pe scenă şi a reuşit să atragă toate privirile şi urechile în direcţia lui. Poate şi ocazia specială a făcut să avem parte de un astfel de moment, dar eu îmi doresc să tot fie astfel de solo-uri de chitară în concertele lor.

Am declarat răspicat că ” I’m having a good time” (Don’t Stop Me Now – cover Queen), l-am criticat pe The King of Clowns şi era să rămân fără voce la bis – Losing Control. Cum a spus şi Dan la final, urmau sărbătoriţii. Kumm ar veni, era momentul pentru un La Mulţi Ani! Şi după o pauză în care publicul începea să-şi piardă astâmpărul, au apărut. Pentru primele patru piese – Just to Tell, Mr Superman, Police şi Red Coffee – au păstrat formula actuală a formaţiei clujene. A urmat o întoarcere temporară în vremurile în care Dan Byron şi Dominic Csergo evoluau pe scenă în Kumm, lucru extrem de apreciat de fanii vechi. Iureşul a început cu Morgana şi a continuat cu Vorbe-n Vânt, Angels & Clowns, La la la şi Miez de Zi, pentru ca la  Yellow Fever şi 1000 de Chipuri să revină la tobe John Ciurea.

Beauty Queen a fost piesa ce s-a dorit să fie cântată de actuala formulă alături de Artan, dar aici mă văd nevoită să dau o primă bilă neagră, momentul fiind unul de stinghereală scenică, pentru că acesta nu doar că nu venise pregătit, fredonând mai mult versurile citite de pe o foaie. Probabil şi din această cauză a plecat foarte repede de pe scenă, salutând concis publicul. Au fost totuşi voci care au scandat „Timpuri Noi”. Mani Gutău li s-a alăturat pentru One for Each Day, o melodie pe care şi-ar fi dorit să o compună chiar el. A fost momentul meu preferat din spectacol, pentru că am văzut un Mani diferit de cel din concertele Urma. A făcut un mix între piesa Kumm şi Terminus-ul atât de drag fanilor săi, cântând mult mai agresiv decât eram obişnuiţi. Oamenii au reacţionat exemplar, intrând în joc. Au apărut totuşi şi mici înţepături, trimise nu suficient de voalat, el cerând publicului să nu uite ce formaţie contează de fapt pe afiş – Kumm – şi că ţine să îi contrazică pe cei care au afirmat că drumurile Urma şi Kumm sunt unele total paralele.

Şi nici că se putea un final mai bun decât Curse. Un amestec neaşteptat de Kumm, Urma şi byron ne-au îndemnat să „curse the times that run”. Publicul a cântat entuziasmat de alăturarea nesperată de muzicieni şi a ignorat elegant noile înţepături. Prefer să nu insist asupra momentului, dar regret pentru că ar fi trebuit totuşi lăsate deoparte orgoliile şi problemele, fie şi pentru că era totuşi o seară aniversară. Dincolo de aceste mici probleme, două mari bile albe merg către Costin Oprea (să tot fie la fel de exuberant pe scenă) şi către nebunul din Kumm – Oigăn. La mulţi ani! Kumm şi să fie şi mai reuşită aniversarea de 20 de ani! Cu siguranţă voi fi acolo, în faţa scenei.