Ne spune Andreea Laciu, cea care mi-a făcut onoarea de a accepta misia de ambasador al Republicii Culturale Chineze la acest concert eveniment :)

Pe 29 martie am avut parte de o surpriză extrem de faină: o invitaţie din partea celor de la The Silver Church Club la concertul aniversar Urma. Doar îmi este deja recunoscută dragostea egal împărţită între ei şi băieţii de la byron. Nu degeaba Dan Byron a fost implicat în ambele proiecte. Oamenii chiar fac muzică faină pe plaiurile mioritice şi îşi croiesc un drum al lor printre pisicuţe ce nu meritau să iasă vreodată de sub duş şi buriceli cântăcioase cu maximum 3 cuvinte şi alea fiind de fapt refrenul.

Concertul Urma a fost de fapt unul dublu aniversar, publicul serbând atât cei 9 ani de când trupa a intrat în studio şi a înregistrat prima piesă, precum şi pe „omul cu vorbele” Mani Gutău. Atmosfera creată a fost una asemănătoare cu cea făcută de un grup mai mare de prieteni, strânşi într-un loc fain să asculte timp de două ore şi un sfert o muzică mai altfel. Asta deoarece băieţii de la Urma reuşesc să împace impecabil instrumentele electrice cu unele deosebite precum flautul, cavalul sau saxofonul.

În imensa „sufragerie” oferită de cei de la The Silver Church Club ne-am bucurat de piese precum „A Door To My World”, „Lonely Pub”, „Wishlist”, „What Are Friends For?”, „Selfish Motherfucker”, ne-am lăsat cumpăraţi spiritual cu o cafea imaginară şi am cântat până la epuizarea vocilor „Terminus”. Băieţii au avut o energie extraordinară, iar Mani a fost mult mai vesel decât a fost când i-am văzut pentru prima dată live, în aprilie anul trecut. Ne-am bucurat alături de el şi de Luis Angel Palomino („cel mai periculos saxofonist din mafia cubaneză”) atunci când ne-au vorbit despre experienţa lor de proaspăt intraţi în lumea tăticilor. Aveau o sclipire şi un zâmbet pe chip încât era imposibil să nu ne atingă, iar publicul a reacţionat exemplar.

Atunci când Mani a mulţumit celor din sală pentru că sunt alături de trupă şi că, în afara faptului că nu îl are pe cel mic lângă, aniversarea din acea seară este cea mai frumoasă din viaţa lui, am cântat cu toţii un La Mulţi Ani! din tot sufletul, zguduind sala cu emoţii. Şi pentru că erau doi sărbătoriţi, a avut şi publicul parte de un bis al său. Iar după fiecare melodie se striga din sală „cafeauaaaaa”. A venit şi piesa asta, dar mai ales a venit peste noi „Terminus”. Pentru cei din trupă reprezintă multe, la fel şi pentru public. Un grup de câteva sute de oameni cântau la unison „…I’m not from this world”. O altă piesă apreciată a fost şi „Cine iubeşte şi lasă”, varianta Urma, iar surpriza serii a reprezentat-o apariţia pe scenă a lui Costin Bodea, un colaborator drag al trupei, amprenta lui putând fi ascultată pe albumul Trend Off.

Ar mai fi multe de spus, dar cel mai bine este să le ascultaţi muzica, să le cumpăraţi albumele (costă cât două vizite la mec, pe cuvânt!) şi, mai ales, să mergeţi la concerte. E o atmosferă atât de frumoasă şi atât de plină de prietenie, respect şi iubire între public şi trupă, încât este imposibil să nu rămâi cu Urme, tânjind după următoarea experienţă de acest fel şi după un final la fel de special precum a fost cel din seara aniversară: concertul s-a încheiat cu un bis „Terminus”, iar fiecare membru Urma pleca pe rând, finalul fiind cântat în întregime de public, revenirea pentru plecăciuni fiind primită cu ropote de aplauze, strigăte de bucurie şi zâmbete largi. Eu am plecat cu lacrimi în ochi. De fericire. Şi sper ca peste alţi 9 ani să scriu din nou despre cum a fost la aniversarea Urma.