30 de cărți am citit în aceste 3 luni de început de pârdalnic an 2024. Cam în media mea trimestrială (de când mă monitorizez, adică de câțiva ani).

Le-am împărțit în cele două secțiuni: beletristică și non-beletristică. Să fie mai clar și cu topul. Că n-are rost să comparăm mere cu micșunele. Și am scris cam cu ce am rămas din fiecare carte. Să fie, să nu prisosească, vorba bunicii.

Spor la citit, zic :)

Top 5 cărți de beletristică

Locul 1. Nikolai Leskov – Ulița popimii
Ce frumoasă scriitură… Dar și ce frumoasă traducere. Că se simte. Aurel Lambrino și Natalia Stroe, traducătorii, au reușit să aducă foarte bine Rusia de secol XIX în mintea mea. Sau, mă rog, așa am simțit eu. Lumea rurală descrisă de Leskov, în care preoțimea are o cotă aparte, ca să îi zic așa, este într-un mare fel. Am savurat această carte pagină cu pagină.
Cu ce am rămas din carte: unele părți din România au rămas în Rusia de acum 200 de ani…

Locul 2: Deepti Kapoor – Epoca viciului
Răvășitoare carte. Despre India atât de nivelificată, ca să zic așa. Și din punct de vedere al castelor, dar și al sărăciei vs bogăție, al tradiționalismului versus modernitate. Și printre toate aceste variabile teribil de complicate se află destine zdrobite, strâmtorate sau pur și simplu pulverizate. Iar relațiile de familie în acele condiții, of doamne… Foarte bine scrisă. Și foarte bine ținu firul narativ.
Cu ce am rămas din carte: când nu poți să scapi de umbra tatălui tău, nu ai cum să înflorești, că nu vezi soarele…

Locul 3: Eric-Emmanuel Schmitt – Soare întunecat
Partea a treia din seria istorică (sau cum să îi zic). Te prinde. E despre niște ființe nemuritoare care străbat secolele. Așa că putem vedea diferite epoci istorice prin ochii lor. Și e captivant. Plus că, na, scriitura lui Schmitt are din când în când sclipirile alea care l-au făcut un autor atât de îndrăgit.
Cu ce am rămas din carte: oamenii au fost oameni de când lumea, nu e că s-a inventata abia în epoca modernă coclismul și geniul.

Locul 4: Fernando Pessoa – Cartea neliniștirii
Tare m-am luptat cu cartea asta. Că mi-a plăcut. Dar m-a și enervat. Mi-a plăcut pentru că este fascinant cât de adânc a reușit portughezul să intre în străfundul rărunchilor gândurilor sale (pardon my Portuguese). Mă enervează pentru că nu există pagină care să nu mustească de sentimentul că viața e vai mămica ei și că nu prea are rost să trăim cum trăim în viața noastră. Plăcubilă sau enervabilă, cine îngrijește (cum ar zice patagonezul ajuns din greșeală în Poplaca)?
Cu ce am rămas din carte: Te pune pe gânduri. Grav. Iar dacă nu ăsta este rolul unei cărți mari, apoi nici FCSB nu e Steaua.

Locul 5: Javier Marias – Mâine în bătălie să te gândești la mine
Este a treia carte pe care o citesc de acest autor. Ocazie cu care îl declar printre cei care nu o să îmi fie deloc îndepărtați, ca să zic așa, de acum înainte. Este despre cât de repede ți se poate schimba viața. Și despre ceea ce ție ți se pare un gest, un lucru, un fapt mărunt pentru ceilalți poate fi devastator sau, după caz, ridicător, cum ar veni.
Cu ce am rămas din carte: stoic fiind (așa m-am declarat și la recensământ), am înțeles încă o dată că ce ne aduce viața nu putem alege sau decide. Doar cum reacționăm la ce ne aduce viața, asta este singura noastră panoplie decizională (pardon my French).

Celelalte cărți de beletristică citite în această perioadă, nu (neapărat…) în ordinea plăcubilității lor, ca să îi zic așa.

Amitav Ghosh – Palatul de Cristal
O carte despre trei generații de birmanezo-indieni. Care te poartă prin tot secolul XX. Cu toate tulburările geopolitice aferente. De la colonialismul agresiv, la primul război mondial, apoi la al doilea, apoi la sfârșitul colonialismului, apoi dictatura și lovitura de stat în Birmania. Și toate acestea strivind irevocabil multe destine umane. M-a captivat cartea. O lectură care nu-i plăcută. Dar care este interesantă atât prin exotismul său (știi unde e Birmania pe hartă? sau știi că acum se numește Myanmar?), cât și prin întinderea istorică.
Cu ce am rămas din carte: diversitatea de neamuri, clanuri, triburi, seminții, religii din zonă care a reușit să fie omogenă și să creeze o nație. Asta până ce occidentul a venit și le-a explicat că sunt diferiți. Și eu au crezut. Și a început nebunia…

Octav Gheorghe – Cum să te ratezi cu demnitate
E în topul recent al cărților la care am râs copios. Deși cumpărasem cartea pentru că știam că Octav (pe care nu îl cunosc personal) este un veteran al publicității românești. Așa că m-a interesat profesional. Și, firește, găsești în carte frânturi din istoria acestei industrii. Dar puse într-o notă atât de amuzantă încât… Dar lasă că citești tu. Că merită cartea. Și dacă n-ai legătură cu publicitatea. Atât de bine este scrisă.
Cu ce am rămas din carte: în 30 de ani de marketing se pare că cretinismul strategic al unora nu s-a schimbat deloc.

Cormac McCarthy – Pasagerul
Interesantă carte. Nu zic nu. Doar că mult prea lăudată față de ce am simțit că îmi oferă. La mine buba, știu. Dar asta este ce am simțit. O combinație de planuri între ce vede o persoană cu schizofrenie și viața celui care o iubea cel mai mult din lume. Pusă în contextul unei Americi de anii 70.
Cu ce am rămas din această carte: singurătatea este și mai dură dacă o trăiești printre alții.

Heather Morris – Tatuatorul de la Auschwitz
Te zăpăcește această carte. Nu pentru că este scrisă magistral. Că nu e. Chiar deloc. Dar faptul că citești întâmplări adevărate te întoarce pe dos…
Cu ce am rămas din această carte: când cei doi soți scăpați din Auschwitz au fost evacuați din casa lor din Slovacia (comuniștii au făcut-o), fiul lor a susprins-o pe mama sa cântând. Și s-a enervat. ”După ce am pățit în lagăr, să știi, dragul mamei, că fiecare zi în care suntem împreună și bine este o mare binecuvântare”. Și acum se ridică părul pe mine când mă gândesc la această formidabilă lecție…

George Arion – Vizita tinerei doamne
O carte polițistă. Dar nu până la capăt. În sensul că firul policier este acolo. Dar mai fain mi s-a părut atmosfera de orășel de munte unde se întâmplă acțiunea. Acțiunile, de fapt. Un orășel în care cred că se regăsesc cei mai mulți dintre noi. Că are referințe de tot felul. Eu, cel puțin, m-am regăsit în multe…
Cu ce am rămas din carte: modul în care autorul a integrat amintiri din copilărie în narațiunea polițistă.

Top 5 cărți non-beletristică

Locul 1. Alessandro Baricco – The Game. Jocul civilizației digitale
Foarte bun acest eseu despre cum a schimbat digitalul paradigma civilizațională. O abordare istorică, socioligică și pe alocuri psihologică. O șaormică foarte apetisantă, cu niște păreri tranșante despre chestiunea în cauză. Pe care poți să le accepți sau nu. dar de atras atenția garantat ți-o atrage. Pe mine m-a prins. Îndeajuns de mult încât să vreau să mai citesc ce a scris. Mai ales că sunt extrem de puțini autori pe subiecte de civilzație digitală la care să nu mă strâmb (din diverse motive).
Cu ce am rămas din carte: istoria nu îți mestecă posmagii; mai ales dacă nu ți-e foame.

Locul 2. Milan Kundera – Arta romanului
Este pentru prima dată când mă expun, ca să zic așa, sistemului de gândire al acestui imens scriitor (și nu numai). Și mi-a cam plăcut, nu o să te mint. Adică modul de-a dreptul filosofic (el respinge această categorisire, zice că este estetism) în care vede romanul și evoluția sa istorică are ceva de-a dreptul fascinant.
Cu ce am rămas din carte: paradoxurile terminale, un concept care m-a intrigat foarte tare. Și care încă mă intrigă. Pentru că, în ciuda multor definiții pe care le-am citit, încă nu-s pe deplin lămurit. Dar, la urma urmei, nu asta trebe să facă o carte bună, să te pună a la long pe gânduri?

Locul 3. Vasile Ernu/Bogdan Alexandru Stănescu – Centrul nu se mai susține/Ceea ce ne desparte
Ce frumos schimb epistolar… Și atât de inutil… Că tocmai de aia cred că mi-a plăcut atât de mult (încât am citit cartea în două seri). Nu are cum să nu îți placă o creație al cărui singur scop este inutilitatea frumoasă. Sau cum să îi zic. O discuție în contradictoriu (și nu prea…) despre literatură și rostul ei în viața reala, ca să îi zic așa. O ceartă (și nu prea) despre care scriitor e mai baștan și care e mai petardă. Dar care ceartă nu a reușit în ceea ce mă privește decât să îmi facă enorm de multă poftă să îi citesc pe toți cei menționați. Baștani sau petarde, mi se rupe. În special mi s-a făcut un dor teribil de Dostoievski. Cel care iese foarte șifonat din toată cartea.
Cu ce am rămas din carte: atâta vreme cât mai există doi dilimandroși ca ăștia care își pierd vremea de scris ca să și-o câștige alții pe aia de citit, mai există speranță prin fundătura (numai dacă citești cartea înțelegi de ce zic asta) numită literatură română.

Locul 4. Cristian Ghinea – Cine a făcut România
Știi vorba aia cu dușul rece? Așa și cartea asta. Care, firește, fiind scrisă de un politician, este tezistă. Cu țintă, cum ar veni. Dar ținta este una bună: îndemnul să nu ratăm mersul spre modernizarea României în acest context istorico-geopolitic tare complicat. Eu cred în acest îndemn. Și intenționez să accept provocarea. Nu pentru că a zis Ghinea așa. Că mă despart niște gândiri, ca să le zic așa, de el. Ci pentru că, indiferent de cât de diferiți am fi, dacă obiectivul este comun, aceste diferențe chiar pot să ajute.
Cu ce am rămas din carte: incredibil cât de norocoși am fost ca nație de multe ori în istorie și cu câtă lejeritate reușim să ne batem joc de acest noroc…

Locul 5. James Clear – Atomic Habits
Acum înțeleg de ce este multă lume în limbă (pardon my French) după cartea asta: pentru că este foarte utilă. E drept că mi-a luat aproape juma de secol de existență ca să o citesc, cum ar veni. Dar chiar m-a ajutat mult să îmi pun ordine în sertarul unde îmi țineam eu teoriile (că am mai multe…) despre cât de importante pentru viața noastră sunt tabieturile, obiceiurile și repetițiile comportamentele, ca să le zic așa. O recomand cu mare căldură, pe bune.
Cu ce am rămas din carte: incredibil cât de mult te poate transformă o chestie mică pe care o faci repetitiv pentru o durată mare de timp, incredibil…

Celelalte cărți de non-beletristică citite în această perioadă, nu (neapărat…) în ordinea plăcubilității lor, ca să îi zic așa.

Jonah Berger – Contagios: cum se răspândesc ideile
O carte utilă din perspectiva înțelegerii (mă rog, a încercării de a înțelege…) de ce unele conținuturi devin virale, iar altele nu. Dacă faci marketing (și cine nu face în zilele noastre?), cartea îți explică la modul clar care sunt componentele unui mesaj viral. Și, dacă e, le poți folosi și tu în campaniile tale. Măcar câteva dintre ele.
Cu ce am rămas din carte: a face un conținut care să zburde e jumate știință, sfert artă, sfert noroc în viață.

Richard E. Nisbett – Geografia gândirii
De ce gândesc diferit asiaticii și occidentalii. Acesta este subtitlul cărții. Care sintetizează perfect despre ce este vorba. Foarte interesante concluziile zecilor de studii prezentate de autor. Care arată clar că modul de gândire diferă teribil între noi și ei (am folosit intenționat distincția asta cam forțată). Motivele acestei stări de fapt țin, în esență, de trei chestiuni: gândirea lineară versus gândire holistică; conceptul de libertate individuală versus conceptul de armonie socială; focusarea pe obiect versus focusarea pe context. Utilă carte. Pentru cei interesați de subiect, desigur.
Cu ce am rămas din carte: există speranțe că la un moment dat o să existe o convergență funcțională între cele două moduri de a privi lumea.

Robin Sharma – 5AM Club
Ia hai să îmi urc io o grămadă de oameni în cap: m-a cam plictisit cartea. Adică am tras de mine să o ascult până la capăt. Că ăsta a fost norocul ei, ca să zic așa. Că am ascultat-o. Prin plimbările mele. Că de citit sigur nu aș fi citit-o. Nu mă coafează pe mine genul ăsta de cărți. Sigur, teoria din ea, aia cu ”own your mornings, elevate your life” e foarte bună. Pe sistem de te trezești cât mai de dimineață și câștigi mult mai mult timp să faci treabă și pentru tine. Doar că eu asta fac de când mă știu. Și știu cât de multe beneficii aduce. Așa că de aia nu m-a dat pe spate cartea. Dar pentru alții o fi utilă, zic.
Cu ce am rămas din carte: o rutină de dimineață bună îți face noaptea mult mai liniștită.

Teodor Onea – Gustul pentru infinit. Însemnările unui discipol
Autorul a fost secretarul personal al lui Mircea Malița în ultimii săi ani de viață. Cartea este despre trăirile unui tânăr influențat teribil de mentorul său. Interesantă. Din multe puncte de vedere. Cu o valoare documentară certă. M-a intrigat mai ales când am citit, în doar câteva ori și doar în treacăt, despre poziția lui Malița împotriva Uniunii Europene. Pe sistem de ”nu ne lasă să fim independenți”. O să studiez un pic chestiunea. Că mi se pare cumva amuzant ca un diplomat din perioada comunistă să se plângă de lipsă de independență decizională, știi cum zic. Dar poate că tocmai experiența lui internațională îl mâna în direcția asta… Cum ziceam, o să mai studiez chestiunea.
Cu ce am rămas din carte: lipsa unui mentor poate dăuna grav sănătății creierilor capului; dar și dacă ai mentorul greșit….

Antonio Momoc – Populism și criza democrației liberale
Temă văzută din perspectiva comunicării politice. Din care interneții (pardon my French) consumă o vastă, dar amplă parte. Mă arunc și zic: cartea aceasta este din ciclul cărți necesare în acest an.
Cu ce am rămas din carte: democrația înseamnă că votul tău de om deștept este fix zero barat dacă nu te duci să îl bagi în urnă, iar votul celui mai năvleg dintre năvlegi este nava spațială pe lângă al tău tocmai că s-a dus la urne.

Ovidiu Toader – Bani și libertate. Ghid de bunăstare
De regulă, nu citesc astfel de cărți. Probabil dintr-un soi de aroganță-mi funciară, ai putea zice. Că nu am ajuns din greșeală la cifră de afaceri cumulată de 2 milioane de E și la o echipă de 40 de oameni, știi cum zic. Dar în cazul lui Ovidiu este altceva. Ovidiu a trecut printr-o creștere masivă de business. Cu peste 100 de angajați. Apoi s-a lovit de un faliment. Apoi de o restructurare a companiei. Care i-a permis să vândă în niște condiții bune. Și apoi s-a apucat de alt business. Cu alte provocări Adică, pe scurt, pe Ovidiu îl cred când îmi spune cum crede el că ar fi bine să îmi organizez businessul.
Cu ce am rămas din carte: Cifra de afaceri te face mândru. Profitul te face bogat.

Kate Kirkpatrick – Beauvoir. O viață
Am început-o cu gândul să mă lămuresc cât de cât ideal despre subiectul în cauză. Dă-i pace… Că sunt acum mai confuz decât la început. Adică tot nu m-am prins cât a fost adevăr și câtă mistificare (sau cum să îi zic) în ce a zis Beauvoir despre ea și despre alții sau ce au zis alții despre ea și despre alții. Dar e fascinat să citești despre o astfel de viață. Asta-i indubitabil.
Cu ce am rămas din carte: trăiește-ți viața să-ți fie bine cât ești în viață, nu gândindu-te ce o să zică alții despre tine când ești oale și ulcele.

Lev Tolstoi – Evanghelia pe scurt
Am citit cartea din curiozitate. Că știam așa din goana vieții (sau cum să îi zic) că Tolstoi a fost luat la 11 me de biserică pentru modul în care a interpretat Envangheliile. Mie mi se pare că e foarte frumos ce zice el acolo. Că mesajul principal pe care îl transmite interpretarea lui este iubirea de aproapele tău, indiferent de nație sau de alte chestiuni de astea demografice (să le zic așa).
Cu ce am rămas din carte: am înțeles de ce mai-marii bisericii s-au burzuluit: Tolstoi atacă dur estabilishmentul. Face referire la cel din vremea lui Iisus. Dar e foarte transparent că se referă și la cei din vremea lui. Și, cu voia dumneavoastră, io zic că e valabil și la cel din vremea noastră.

Anne de Courcy – Riviera lui Chanel
N-am nici cea mai mică idee de ce am pus mâna pe cartea asta. Probabil că în subconștient eram curios să aflu despre viața în perioada interbelică de pe celebra coastă franceză. Și am aflat. Că asta mi se pare interesant la cartea. Partea istorică. Altfel, telenovelele (pardon my French) iubirilor cocoiene nu mă pasionează. Și nici încercarea (nu prea reușită, după mine) a autoarei de a o spăla pe Chanel pe linie că nu a fost colaboratoare cu naziștii.
Cu ce am rămas din carte: epoci ca acelea nu o să mai aibă omenirea, dar nici nostalgia permanentă după ele nu e ceva ce ne ajută să construim viitorul.

Stu Heinecke – How to Get a Meeting with Anyone: The Untapped Selling Power of Contact Marketing (audiobook)
Este, practic, un fel de index al metodelor pe care le poți folosi atunci când vrei să targetezi (pardon my French) top manageri ca să le vinzi ceva. Utilă carte, nu zic nu. Dar parcă prea e pe sistem american. Adică multe din tehnicile alea nu se potrivesc în spațiu european. Că noi suntem în altă ligă ca să îi zic așa. Dar, totuși, să cunoști că aceste tehnici de vânzare există nu îți strică.
Cu ce am rămas din carte: dacă nu știi să vinzi ce faci, ești dispus să accepți riscul că trebe să ai noroc ca afacerea să îți meargă de la sine? Și cât noroc și de cât ori poți avea în viață?

Brian Tracy – Eat That Frog
Subtitul este mai de ajutor decât titlul: 21 Great Ways to Stop Procrastinating and Get More Done in Less Time. Utilă carte. Mă rog, dacă și aplici ce zice stimabilul. Ideea cu broasca este așa: taskul care ți se pare cel mai nașpa de făcut, ăla trebe făcut primul și până la capăt. E clar că nu îți place. Dar nici să înghiți o broască nu îți place. În rest, sfaturi corecte despre cum să nu scapi de procrastinare.
Cu ce am rămas din carte: ce ai de făcut înțelegi ușor; cum să aplici ce ai înțeles, aici ne dă cu virgulă…

Yeva Skalietska – Războiul prin ochii unui copil. Mărturii din Ucraina
Ce poți să zici altceva decât că ți se strânge stomacum când citești rândurile scrise de un copil de 12 ani. Peste care vine războiul. Yeva este ucraineancă. Dar poți să îi schimbi naționalitatea cu ce vrei tu. Ideea de bază rămâne: cum putem noi, oamenii mari, să fim atât de imbecili încât, din princini de care orice civlizație superioară ar râde cu curul, răpim cei mai frumoși ani din viața unui copil? Cretini mai suntem. Asta este irefutabil
Cu ce am rămas din carte: scârbă, multă scârbă la adresa războiului.

Waqah Ahmed – Do It Today: Overcome Procrastination, Improve Productivity, and Achieve More Meaningful Things
Încă una din cărțile care îți spun ce ar trebui să faci ca să nu o mai lălăi cu procrastinatul. Dar tu nu o faci. Și o lălăi în continuare. Și nu cartea este de vină. Ci tu. Cartea îți dă ingredientele să îți faci o mâncare bună. Dar tu doar te uiți la ale și nu faci nimic. Apoi iartă-mă pe mine când ai timp, dar mâncarea aia nu se face singură, știi cum zic.
Cu ce am rămas din carte: a-ți seta niște obiective nu este de ajuns, să construiești un întreg sistem ca să ți le atingi, aici e șpilul.

Smart People. Key to become smarter everyday (Ngaslife Collection, audiobook)
Un ghid util despre tehnicile pe care ar fi cât de cât ideal să le aplici ca să îți întreții neuroplasticitatea creierilor capului. Printre care cititul este extrem de important. Și învățațul de deprinderi noi (a cânta la un instrument este foarte indicat). Îți zice inclusiv de spre somn și despre cât este de important pentru creier. Pe scurt, dacă ai vreme să o citești sau să o asculți este o recapitulare bună, ca să îi zic așa.
Cu ce am rămas din carte: oare de câte ori trebuie să ”recapitulăm” anumite lucruri ca să le și punem în aplicare?

Fred Halstead – Leadership Skills that Inspire Incredible Results (audiobook)
Niște sfaturi la obiect despre cum să valorifici cât mai bine colaborarea cu cei din organizația ta. În calitatea ta de leader, zic. Dacă te-ai lovit, ca să zic așa, de literatura de genul acesta, nu o să îți aducă nimic nou. Dar orișicât o recapitulare este binevenită oricând. Mai ales că, nu-i așa, nu este că ai aplicat tacticile astea de prima dată de când le-ai citit. Io și știu. Că nici io nu le-am aplicat :))
Cu ce am rămas din carte: un leader adevărat înțelege că rolul său în organizație este să aducă o valoare cât mai mare organizației.

Notă: articolul conține linkuri de afiliere