Dacă m-ai urmărit cât de cât în ultima vreme, știi că m-am apucat să scriu cea de-a doua mea carte ”Influprenorii”. Iar scrisul merge ok. Ish… :)) Adică, sigur, nu prea am respectat planul, dar măcar nu am rămas în urmă enorm. Ceea ce, la ce vremuri pârdalnice trăim, nu e chiar așa de rău, zic :)
Ei bine, cam trei luni de zile am lucrat la carte (apropo, am sărit deja de 80 de pagini…) împreună cu HPăulică. Adică împreună cu imprimanta HP OfficeJet Pro 9020 All-in-One Printer, pe care eu am botezat-o mai… omenește având în vedere că urma să îmi fie partener de scriitură. Motivele pentru care l-am ales pe HPăulică le-am scris aici.
Și așa a fost. Scriam câteva pagini, apoi le printam. Ca să le corectez. Pe sistem vechi. Cu pixul în mână. Și tot așa. Muncă meticuloasă. Și grea. Căci sunt genul de autor care chiar stă mult pe text și îl tot ia la pilă, ca să îi zic așa.
Despre concluziile principale pe care le-am tras din colaborarea cu HPăulică, am scris pe larg într-un articol în care îți raportez și cam cum funcționează ceea ce eu am folosit în tot acest timp, adică abonamentele HP Instant Ink. Carte sunt o variantă foarte bună de economisire. Și care sunt foarte ușor de gestionat, găsești în articol toate detaliile, nu insist acum.
Căci eu vreau să îți spun acum altceva: am cunoscut-o pe verișoara lui HPăulică…
Bine ai venit, colega HP+ OfficeJet Pro 8022e!
Pentru început, îți recomand să te uiți la acest filmuleț. În care am un dialog introductiv cu coleguța imprimantă. Și în care mă cam pune la punct de câteva ori…
Încă nu i-am dat nume. Căci abia ce am primit-o. Și încă suntem în faza de cunoaștere reciproc avantajoasă, ca să îi zic așa. Adică eu încep să o cunosc la modul în care funcționează, iar ea începe să mă învețe cam cât printez, ce fel de printuri (text eu, imagini și tot felul de desene fiica mea cea mică :D).
Dar așa, la prima vedere, pot să vă zic următoarele lucruri despre această imprimantă. După cum urmează.
La achiziția unei imprimante HP cu sistemul de imprimare inteligentă HP+, primești automat gratuit 6 luni de abonament HP Instant Ink incluse. Adică, în afară de a selecta tipul de abonamente din aplicația HP Smart (foarte ușor de administrat), altceva tu nu mai faci, cartușele îți vin automat.
ATENȚIE: activarea HP+ este musai de făcut în timp ce faci set-upul imprimantei. După aceea nu se mai poate face. Așa că să ai mare grijă să bifezi această opțiune în timp ce setezi imprimanta.
1 an suplimentar de garanție. Ceea ce este binevenit oricând. Deși, desigur, îți dorești să fie degeaba această opțiune, adică să nu se întâmple nimic cu imprimanta ta :)) Dar, orișicât, tot este un avantaj.
Intrarea în clubul HP+. Care este unul select, ca să îi zic așa. Doar uită-te la diferențele dintre cele două opțiuni, ca să înțelegi de ce zic asta.
Bun, acestea fiind zise, o să revin pe principiul #PrintezȘiRaportez în următoarea perioadă cu impresii despre imprimanta HP cu sistemul de imprimare inteligentă HP+ și despre modul în care se ”pupă” cu abonamentele HP Instant Ink.
Dar las, totuși, pe scurt principalele beneficii ale activării HP+. Ca să fie și mai clară treaba. Inclusiv pentru mine :))
• Produsul e mai sigur, conectat la cloud, își face singur actualizări și detectează automat problemele legate de conexiune.
• Opțiunea de realizare a abonamentului de imprimare inteligentă (abonament de cerneală) HP Instant Ink este disponibilă cu 6 luni incluse pe orice imprimantă eligibilă HP+.
• Beneficiază de 1 an de garanție în plus față de standard.
• Posibilitatea de imprimare prin aplicația HP Smart cu caracteristici de productivitate exclusive (în plus adică).
• Imprimare sustenabilă: fiecare pagină de hârtie imprimată – indiferent de marca de hârtie – este compensată prin Forest Positive Framework pentru a contracara riscurile despăduririi. Adică HP plantează copaci pentru a neutraliza impactul printurilor realizate pe imprimantele cu sistemul HP+.
Aia zic :)