Hârlețul mușcă adânc din pământul îmbibat cu apă. Pe ici, pe colo, mici ochiuri de apă mai amintesc de Dunărea revărsată peste maluri, cu nici două săptămâni înainte.
Vasile întoarce brazdele la foc continuu. Intru în vorbă cu el. Doar noi doi suntem în grădina din spatele pensiunii Doi Căpitani din Crișan, Delta Dunării. El trezit cu noaptea în cap cu treabă, eu trezit ca turistul pe care deja îl încearcă bătrânețile și nu mai poate dormi.
”Scurm pământul acum, cât încă este răcoare, că după aia e mai greu. Și mai am și treabă cu oaspeții”, îmi răspunde el la salutul meu de bună dimineață. ”Șeriz. Sau ceri. Sau cum le zice la roșiile alea mici, de vă plac dumneavoastră”, mă lămurește el, săpând în continuare. ”Dincolo – și face un semn din cap undeva în partea cealaltă a grădinii – am pus ceapă și s-a făcut foarte frumos, avem ceapă proaspătă pentru oaspeți”, mai zice.
Îl întreb, nedumerit, de ce pământul pe care îl sapă (bogat, negru) arată cu totul altfel decât restul pământului din zonă (nisipos, uscat).
”Păi dacă e adus din Bărăgan…”, îmi zice Vasile, lăsându-mă în continuare confuz. Vede că nu m-am prins și mai bagă o fisă: ”adus cu camionul până în Tulcea și după aia cu barca până aici la noi în Crișan”.
A zis-o pe un ton firesc. De om obișnuit cu așa ceva. Cu pământ hrănitor adus de la sute de kilometri cu camionul și apoi transportat cu barca până undeva pe un braț al Dunării. Căci așa se întâmplă cu orice lucru, cu orice produs ajunge aici. Facem mulți kilometri și pe uscat și pe apă până să ajunge să fie folosit în Deltă.
A fost momentul din care nu m-am mai putut uita altfel decât cu mult mai mult respect la orice din zonă. Imediat după discuția cu Vasile (unul din angajații care fac de toate pe partea de întreținere a pensiunii Doi Căpitani), m-am dus să îmi iau o cafea de la bar. Și am băut-o gândindu-mă la cât de mult drum străbătut cafeaua asta ca eu să mă pot bucura de ea, într-o dimineață minunată de mai, în Delta Dunării, în Crișan.
Cine sunt cei Doi Căpitani din Crișan, Delta Dunării
Răzvan Mocanu este corporatist. Director de fabrică din industria alimentară. A deschis pensiunea Doi Căpitani în urmă cu câțiva ani. Și de atunci tot face ”upgrade” la ea.
”Dacă îi auzi pe unii cum se plâng că e greu să construiești în oraș, pe uscat, apoi să vină aici la noi să vadă cât e de ușor”, zice Răzvan răzând. Eu plusez: ”păi ce faceți, șefu, dacă ați uitat o clanță sau un pachet de țigări?”. ”Cum ce facem, înjurăm, ne luăm barca și pac o oră până la Tulcea, cumpărăm ce trebuie cumpărat și pac încă o oră înapoi”, zice. ”Așa este aici la noi, la capătul pământului”, adaugă (iar expresia asta m-a însoțit undeva, în minte, toată șederea mea la Doi Căpitani…).
Răzvan este impetuos și energic. Și este capul afacerii. Dar sufletul Pensiunii Doi Căpitani este Denisa, soția sa.
Cu adevărat sufletul pensiunii. Calmă, zâmbitoare, cu o vorbă bună și la locul ei oricând pentru oricine. Cu Denisa vorbești când suni să te interesezi de oferta Doi Căpitani, cu Denisa vorbești când vrei să faci rezervare, cu Denisa vorbești pentru orice acolo. Și ea rezolvă tot. Cu zâmbetul pe buze și făcându-te să te simți lejer, relaxat, așa cum îți dai seama că ar trebui să te simți în orice sejur în minunata noastră Delta Dunării.
Ei sunt cei Doi Căpitani. Adevărații Doi Căpitani de acolo. Și, dacă sunteți din categoria în care sunt și eu și mergeți în anumite locuri pentru oamenii de acolo, o să vă placă garantat. Și locul. Și oamenii. Pentru oameni.
Căpitan Jean Paul Picard
Eu așa i-am zis lui Paul, cel care ne-a dus și ne-a adus și ne-a plimbat peste tot cu barca în zilele petrecute în Deltă. Om la locul lui, care nu se bagă în seamă cu tine decât atunci când este întrebat, iar când este întrebat are răspunsurile potrivite, rostite pe tonul potrivit.
Inclusiv cinstea pe care i-o făceam din când în când cu câte o bere, seara la pensiune, o primea cu un înclinat respectuos din cap.
Am ținut să îl menționez și pe Paul aici pentru că este 1. decisiv pentru organizarea logistică de acolo 2. atunci când interacționezi cu el interacționezi practic cu un pic din Deltă.
Mi-e greu să vă explic de ce îmi vine să zic asta. Dar o să înțelegeți când ajungeți acolo…
Cât costă un sejur la Doi Căpitani
Cel mai bine sunați la 0755.116.652 (sau dați un mail la doicapitani@gmail.com). Și întrebați-o pe Denisa. Căci sunt diferențe mari de preț în funcție de perioadă, de câte zile vreți să stați, dacă sunt în weekend sau în timpul săptămânii, sunt mai multe variabile.
De aceea vă spun că mai bine sunați direct. Căci vă înțelegeți altfel cu Denisa, puteți afla mult mai multe informații decât pe siteurile de rezervări clasice.
Plus că tot cu Denisa puteți vorbi despre cum faceți transferul de la Tulcea până la Doi Căpitani (aveți variantă de venit cu ”rata” Navrom sau puteți aranja cu Denisa un transport special și mult mai rapid), puteți afla despre alte pachete gen vizitat Pădurea Caraorman sau Letea, pescuit etc. Bref, este mai bine să sunați direct.
Și ar fi bine să vă grăbiți. Căci e cam fuleanu la ei în perioada asta :)
Vă puteți uita și la filmul pe care l-am făcut când am fost acolo, ca să vă faceți o idee despre cât de frumos este locul și despre cât de multe poți face în zonă.
Ce poți mânca la Doi Căpitani
Vă zic direct: storceagul pe care l-am mâncat acolo a fost unul din cele mai bune lucruri pe care le-am mâncat în viața mea. Dar ce zic eu mâncat, l-am sorbit cu ochii, cu nasul, cu gura, cu creierul, cu sufletul! Excepțional, de-a dreptul excepțional! A fost atât de bun încât l-am băgat în categoria aia a mea specială pe care o numesc ”intravenoase” :D
Toată mâncarea de acolo este fix ce ai nevoie când te duci în Deltă. Mult pește, multe legume, multe combinații de gusturi și texturi, este fix ce ai nevoie.
Hai să v-o zic altfel: nu am mâncat nimic, dar absolut nimic de acolo care să nu îmi placă foarte mult. Mâncare pe care o face nea Vali și ajutoarele lui este categoric unul din punctele forte de la Doi Căpitani. După cum puteți vedea, nu m-am putut abține să nu îl strâng tare în brațe, ca un ”Mulțumesc” cât China pentru cum ne-a răsfățat.
Ce poți bea la Doi Căpitani
Primul lucru pe care l-am făcut când am intrat la Doi Căpitani a fost să mă îndrept înspre bar să văd ce sortimente au. Pentru că nu știu cum sunteți voi, dar pentru mine un bar bine organizat, inclusiv din punct de vedere al sortimentelor, este un semn de respect pentru oaspeți. Mai ales când vorbim despre Delta Dunării unde – ca să o zic pe românește – cam ești ”captiv”. Adică nu zici ”eh, nu îmi place berea asta, mă duc să iau alta”, căci ”alta” asta înseamnă drum mult…
Dar surpriza maximă pe linie de băutură a venit când am întrebat de vinuri. Căci în frigiderele de la bar nu prea am văzut multe sticle.
Răzvan, proprietarul, îmi face semn să îl urmez. Și mă duce într-o încăpere. Unde îmi cade fața. Căci era, practic, o pivniță cu vinuri la nivelul solului, ca să îi zic așa. Climatizată. Cu vreo 50 de vinuri. Toate românești – ”eu sunt român, iubesc România, promovez ce este românesc” – zice Răzvan. Toate foarte bune. Între 50 și 60 de lei sticla. În Deltă. Minunat!
”Aici, la noi, la capătul lumii, începe cu adevărat viața…”
Pe teresa de la Doi Căpitani, chiar pe brațul Crișan, am trăit unul din cele mai amuzante episoade din viața mea. Eram toată echipa #TFB15 (Tabără de Fotografie pentru Bloggeri, una din moștenirile foarte faine pe care le lasă Cristian Șuțu posterității 2.0!), împreună cu Denisa și cu Răzvan. Care ne ziceau ”pe trotuarul ăla dintre terasă și Dunăre rar vezi pe cineva, așa e aici”.
Nici nu a terminat bine de zis Răzvan și vedem venind din partea stângă un biciclist de prin partea locului, care scotea niște strigăte de genul celor 300 de spartani! Râdem copios, facem mișto de Răzvan că nu e chiar cum zice el, dar ne oprim brusc pentru că, din partea dreaptă, vedem venim o doamnă pe un… scuter. Hohotele de râs s-au dublat. La nici un minut după asta, din partea stângă vine o tânără, vorbind la telefonul mobil, pe… role. Vă dați seama că deja eram întinși pe mese de râs. Iar finalul a fost apoteotic: cu o doamnă în vârstă, venind din partea dreaptă, împingând o bicicletă de aia veche, venind, la nici un minut după tânăra cu rolele. Am râs cu lacrimi minute întregi!
După ce ne-am potolit, Răzvan a zis ce v-am spus eu în titlu: ”Vedeți voi, aici, la noi, la capătul lumii, începe cu adevărat viața”.
Și am înțeles ce a vrut să zică. Pentru că și atât de simpla priveliște a unei tinere pe role, vorbind la telefon, în contextul de acolo pare ceva ce apreciezi altfel. Pentru că berea pe care o bei acolo, la capătul lumii, are alt gust, te bucuri altfel de ea. Pentru că plăcerea cu care te bucuri de oamenii din jurul tău acolo este parcă altfel, ajungi să îi apreciezi mai mult.
Începe cu adevărat viața acolo? Nu. Doar continuă. Mai altfel. Mai frumos un pic. Cumva ca un început. Ca un încă un început…
Vă las cu câteva fotografii pe care le-am făcut eu, cu mânuțele astea două (bine, și cu un DSLR cu obiectiv cum trebe :D), în timpul deplasărilor din Deltă. Neprelucrate, sunt așa cum au ieșit din aparat.
