Șeful ideal nu există. Dar cum ar arăta cel mai bun șef posibil?

De vreo 10 ani nu mai am șef. Căci de atunci am luat-o pieptiș pe drumul antreprenoriatului și, din fericire (zic așa pentru că, statistic, cei mai mulți care pornesc pe drumul acesta nu prea reușesc…), mi-a ieșit, așa că am norocul să lucrez alături de o echipă splendidă, cum – sincer v-o spun – nu credeam că o să am vreodată.

Dar, înainte de asta, am avut o grămadă de șefi. Căci am avut multe joburi, inclusiv în vacanțele din timpul liceului, pe care cel puțin jumătate le petreceam la job, ca să am bani de un suc pentru cealaltă jumătate :)) Un șef perfect nu am avut niciodată. Nici nu cred că există așa ceva, de fapt. Pentru simplul motiv că toți sunt oameni. Și oamenii sunt imperfecți. Și așa o să fie întotdeauna.

Am avut șefi care au schimbat ceva în mine. Unii în bine. Alții în rău. Nu intru în amănunte (poate ar trebui să scriu un articol odată despre joburile pe care le-am avut și despre ce am învățat din ele…). Dar tot vă zic, fără să credeți că vă sugerez o direcție a discuției de față, că din punctul meu de vedere un șef bun este cel care lasă o urmă în mintea, în sufletul, în viața ta.

Eu mă opresc aici cu poveștile personale, dar vă invit să spuneți în comentarii cam cum credeți că ar putea arata cel mai bun șef posibil. Dar, ca să nu o dăm în aspiraționale de astea enervante, adică să construim portretul unui șef ideal, care de fapt nu există, vă propun să mergem pe două categorii, adică se le aveți în minte.

Categoria 1. Care sunt caracteristicile pozitive care fac dintr-un șef unul bun?

Categoria 2. Care sunt caracteristicile negative care fac dintr-un șef unul rău?

Știți cum zic, să zicem și ce nu trebuie făcut, nu doar cum am vrea să fie făcut :) Aștept cu mare, mare interes comentariile voastre. Simt intens că o să avem multe de învățat din ele :)

Vă dau și niște materiale ajutătoare, cum ar veni. Un studiu recent ejobs ne arată că o treime din angajații români au o relație tensionată cu șeful lor. O treime, dragilor. Cum se traduce treimea asta în termeni reali? În plan personal, frustrări și enervări care, în timp, duc la tot felul de tulburări, iar în plan economic (să îi zicem așa, generic) înseamnă scăderea productivității, ceea ce afectează și performanțele companiei. Ceea ce, oricum o dai, nu e bine. Deloc. Știți care sunt motivele pentru care angajații români spun că au o relația nașpa cu șeful? Același studiu ne arată: lipsa respectului (89%), lipsa comunicării (88%), favoritismul și subaprecierea (86% fiecare). Well…

Am observat că mulți angajați relaționează doar cu șeful de pe cartea de vizită, nu cu omul fără funcție. Sigur, ați putea spune că șeful e de vină, că el se dă șef și de aia pune/cere o atitudine de slugărnicie din partea angajaților. Da, așa este, sunt mulți care sunt așa. Dar nu toți, nici pe departe toți. În multe cazuri (chiar prea multe, dacă îmi permiteți), angajatul dă dovadă de slugărnicie apriorică, dacă vreți, în relația cu șeful (pentru că, nu-i așa, dacă nu funcționăm pe sistemul ”șefu, era să ai o scamă” avem impresia că o să ne dea afară, ne taie salariul sau ceva de genul), indiferent de ce zice sau ce face șeful. Știți și voi că se întâmplă de astea și că orice ar face șeful nu are cum să scoată un asemenea angajat din poziția de ghiocel salariat.

Ce vreau să zic cu asta este așa: atâta vreme cât tu nu ești om cu șeful tău, cel mai probabil că nici el nu o să fie om cu tine. Păi, dacă tu pupi poala popii mereu, la ce să te aștepți de la el, să aibă o răbdare de fier și să te tot roage mereu să nu mai fii așa de slugarnic? Nope, nu ăsta este mandatul vieții sale, ca să zic așa. Deci, la un moment dat, i se apleacă și te trece în categoria de pupincuriști și acolo rămâi. Inclusiv la nivel de atitudinea șefului către tine. Așa cum meriți, de altfel, ca să o zicem direct.

Bine, încă o dată o zic, unii șefi sunt defecți și au nevoie e robi, de slavi moderni în jurul lor, cu ăștia nu ai ce să faci. Acesta, dragii mei, este semnul irefutabil că respectivul șef sau respectiva șef doar vor să fie considerați șefi, dar nu sunt cu adevărat.

Căci adevărata și sănătoasa autoritate nu vine din puterea pe care o ai asupra unor oameni slabi, ci din respectul pe care îl arăți unor colaboratori, care îți răspund cu un respect egal sau puțintel mai mare și alături de care faci lucrurile să funcționeze în parametri stabiliți de job sau de fișa postului. Acesta este, după mintea mea, atâta câtă este, un șef adevărat.

Ceea ce vă doresc și dumneavoastră :)

12 comentarii la “Șeful ideal nu există. Dar cum ar arăta cel mai bun șef posibil?

  1. Monique Reply

    1. Este deschis la propuneri si schimbari si acorda subalternilor sai prezumtia de bune intentii, stie sa-i motiveze si sa-i respecte ca fiinte omenesti. Stie ca nu este infailibil si se consulta cu colegii si subalternii cand trebuie sa ia decizii. Respecta timpul si sfera privata a celoralti.
    2. Porneste de la prezumtia de vinovatie. Este seful politist care mereu gaseste nod in papura si care taie elanul creator si inovator prin reguli moarte, ucigase de entuziasm si productivitate. Este las si viclean, prinde vulnerablitatile angajatilor si ii santajeaza. Are limba ascutita si arunca in toate partile cu critici si ironii jignitoare.

    • Cristian China-Birta Reply

      Aoleeeeoooo, că mi-ai adus aminte că am avut și eu un șef, pentru o perioadă foarte scurtă, cum zici tu , de ăla polițist. Groaznic de lucrat cu el, groaznic :))

  2. Toni Reply

    1. Stie sa scoata ce-i mai bun din tine si sa vina cu noi provocari zilnic … chiar daca asta-ti scoate peri albi uneori.
    2. Specialist in micromanagement care nu stie ce vrea, cauta vinovati pentru toate greselile lui/ei.

  3. simf Reply

    1. E eficient si face cot la cot cu echipa lui.
    2. E suspicios, totul ii pare sabotaj si nu se considera niciodata vinovat.

    • Cristian China-Birta Reply

      Daaaaa, șefii cu teoria conspirației la ei sunt printre cei mai nașpa și mai lipsiți de productivitate!

  4. InfraSunete Reply

    1. Sa fie sanatos la cap si nu glumesc;
    sa fie realist si sa nu se plece la randul sau in fata sefilor mai mari, exploatand apoi oamenii din subordine;
    sa aiba coloana vertebrala;
    sa fie OBIECTIV;
    sa respecte in masura in care ofera respect;
    sa coordoneze in adevaratul sens al cuvantului nu doar sa-ti spuna “descurca-te” sau “trebuie sa facem asta, ocupa-te”;
    sa inteleaga ca excelul, graficele si rapoartele nu se pupa cu viata reala;
    sa fie preocupat si de dezvoltarea oamenilor din subordine, nu doar de a lui;
    sa ofere in aceeasi masura cu care si cere;
    sa fie lider, nu sef.
    2. Cam antiteza la ceea ce am scris mai sus. Ma confrunt in momentul de fata (sper ca nu pentru mult timp) cu un sef care este sef pe foaie, beneficiaza de avantajele unei asemenea pozitii insa nu are pic de respect pentru oamenii din subordine. S-a inconjurat de lingai de cea mai joasa speta iar faptul ca acestia sunt dispusi sa pupe tot, nu ii ajuta pe ceilalti. Are aceleasi asteptari de la toti. Nu cunoaste nimic din procese, se asteapta ca oamenii din subordine sa se ocupe de tot, fara sa se implice deloc. Este foarte subiectiva, nu conteaza rezultatele ci doar cum te vede ea. Face promovari pe baza afinitatilor personale, inclusiv a aspectului fizic.
    Nu isi asuma niciodata nimic, tot timpul exista un vinovat pentru absolut orice.
    Sa mai continui? :)

    • Cristian China-Birta Reply

      Te cred că nu glumești la faza cu să fie sănătos la cap. Pentru că unii șefi pur și simplu nu mai sunt. S-au prăjit undeva pe parcurs. Din păcate…

  5. Florin Ghimpu Reply

    1- Aplica regulile sinergiei, adica 1+1 > 2
    2 – NU aplica reguluile sinergiei, adica 1+1 <2

    Este important sa traim viata, nu … "viata sa ne traiasca" …

    Este opinia mea …

  6. Fistichiu_Fantasmagoric Reply

    Buna. Am scris rapid la 2 dupa niste experiente recente:
    2. Nu imi place un manager care :
    – are o atitudine pasiv-agresiva (mai pe romaneste imbufneala din aia pe care mi-o permitea mama in copilarie);
    – are impresia ca respectul se impune;
    – e uituc/a – la modul cel mai serios, eram o echipa de 8 oameni fara boarding pass-uri cu cateva ore inainte de zbor. La o adica, ai zice ca nu e mare lucru, dar macar sa stii din timp ca trebuie sa iti porti singur de grija, nu sa ti se promita aiurea ca « se ocupa » cineva;
    – e femeie (aici imi asum posibila exagerare, dar dintre toti managerii pe care i-am avut pana acum, am preferat barbatii – au fost mult mai cerebrali, rezonabili, calmi) Da, si eu sunt femeie, dar nu pup in fund, nu tac atunci cand nu imi convine ceva si nici nu pun botul la bataie de joc si manipulari ieftine ;
    – nu stie decat sa dea din gura ca o moara stricata si care iti spune doar ce vrei sa auzi ca sa obtina ce vrea de la tine ;
    – e agitat/a si care cere ajutorul imediat cand nu stie ce sa faca in loc sa incerce cat de cat sa gaseasca o solutie ;
    – trece ca gasca prin apa si deleaga orice responsabilitate ;
    – nu imi ofera un exemplu din orice punct de vedere (mi se pare ca cel putin in corporatiile in care am lucrat s-a perpetuat o atitudine de am-un-bat-in-fund si de nu-imi-ajungi-cu-prajina-la-nas la toate nivelurile. De fapt, oamenii erau prin natura lor, mult mai relaxati;
    – vine la munca la 11h si pleaca la 17h;
    – e workaholic;
    – nu tine cu echipa indiferent de situatie;
    – vine mai mult dezbracata decat imbracata;
    – nu accepta decat parerea lui/ei;
    – nu face glume;
    As mai avea, dar deh, noi sa fim sanatosi!
    Numai bine.
    Mada

    • Cristian China-Birta Reply

      Mi-a plăcut mult faza cu ”respectul se impune”. Mare adevăr ai zis la asta și mare greșeală fac cei care gândesc așa :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.