Când îmi mai zice câte cineva ”măh, ești foarte tare”, zâmbesc pe sub mustață. Și pentru că îi dau dreptate (modestia degeaba nu este nici pe departe una din virtuțiile mele). Dar și pentru că știu că dincolo de această putere pe care o transmit au stat, în decursul anilor, enorm de multe căderi, ridicări, enervări, ratări, eșecuri.

Și cel mai tare zâmbesc pentru că am înțeles de multă vreme că aprecieri de genul acesta nu sunt pentru mine. Pentru că ești cu adevărat puternic atunci când știi că cel care te laudă nu te ajută la fel de mult ca cel care te critică cu argumente :)

Dacă ar fi să mă uit cum am evoluat în ultimii 20 de ani, cred că cea mai bună reacție ar fi ”wow!”. Dar nu neapărat pentru că am devenit cu totul alt om (cum vi se întâmplă și vouă, tuturor, de altfel), ci pentru că drumul de la cel ce am fost în urmă cu 20 de ani la cel ce sunt acum merită această reacție. Un drum care m-a făcut mai puternic dar numai pentru că au fost teribil de multe momente în care am fost slab. Un drum care m-a făcut mai puternic pentru că devii puternic abia după ce depășești aceste momente de slăbiciune și reușești să mergi înainte. Un drum pe care încă mai merg…

STALINSKAYA m-a provocat să îmi aduc aminte despre cum am evoluat în ultimii 20 de ani. Pentru că brandul aniversează anul acesta 20 de ani, sub sintagma “Evolutia celor puternici”. Un exercițiu pe care ar fi trebuit să îl fac singur. Dar, din pricini care nu vă sunt deloc străine nici vouă, nu l-am făcut până acum. Știți voi, motive avem toți, viteza amețitoare cu care ne trăim viața, suntem prinși în mult mai multe decât putem (și recunoaștem că…) putem duce, de astea.

Dar uite că m-am oprit un pic din iureș și m-am gândit la ultimii 20 de ani. Despre care aș putea scrie o carte (cine știe, poate o să mă apuc cândva…). Dar am decis să vă spun aceste trei concluzii. Scurte și cuprinzătoare. Dar, fiecare dintre ele, câte o filosofie personală în sine.

Vă dau aceste concluzii așa cum le simt. Dacă vă ajută sau nu în ce faceți, asta doar voi puteți decide. M-ar bucura foarte mult să vă ajute, recunosc :)

Concluzia 1. Greu nu este să te ridici după ce cazi. Greu este să îți aduni forțele să faci primul pas după ridicare.

Știți vorba cu înălțatul cât mai sus înseamnă că o să cazi de cât mai sus. Este adevărată… Ocaziile ca să cazi în viață sunt mult mai multe decât cele ca să te ridici. Așa că, atunci când prinzi o ocazie de a te înălța, ești tentat să te arunci cât mai sus. Ceea ce este foarte bine, așa și trebuie făcut!

Doar că trebuie să te avânți cu gândul că legea firii spune că, la un moment dat, o să și cazi. Și că trebui să fii pregătit pentru cădere. Ca să nu te spargi. Ca să nu te faci cioburi. Ca să rămâi întreg. Ca să poți să te ridici. Dar nu doar ca să stai ezitant și tremurător în picioare după ce te-ai ridicat. Ci ca să poți să îți aduni forțele să faci acel prim pas de după cădere în direcția în care vrei să mergi în continuare. Și să înțelegi că este primul pas către un nou ciclu de înălțare și cădere.

Concluzia 2. Dacă poți să faci un bine cuiva, de ce să nu îl faci?

De niște ani buni, am ajuns în poziția să cunosc mulți oameni, chiar foarte mulți. Așa a fost să fie. Și, pentru că sunt și o lecuță cunoscut în unele medii, am tot primit solicitări de ajutor pe tot felul de chestiuni. De cele mai multe ori, nu era în puterea mea să ajut. M-aș fi putut opri acolo și să zic adevărul, că nu am cum să ajut.

Dar nu am făcut asta. Am mers mai departe. Și mă gândeam de fiecare dată cine ar putea ajuta. Și am trimis mesajul mai departe.

Uneori a ieșit, alteori nu. Dar eu măcar am încercat. Fără să am nevoie de mulțumiri, fără să consider că am făcut mare șmecherie. Pentru că mă țin cu dinții de acest principiu: dacă poți să faci un bine cuiva, de ce să nu îl faci? De ce sunt setat așa? Mi-e greu să vă răspund… Probabil cel mai simplu răspuns este că așa mi se pare normal să fiu. Și pentru că nu știu să fiu altfel.

Gândiți-vă și voi la cât de mult bine puteți face. Dacă intrați într-un mindset de genul ăsta. Fără să luați în considerare alte chestiuni, doar faptul că ajutați pe cineva să fie important. Restul să fie detalii :)

Concluzia 3. Ce nu poți schimba nu este treaba ta.

Mergi înainte către ce ți-ai propus, tot ce vine de pe lateral nu face altceva decât să te încetinească din drum.

Cred că asta este lecția pe care am învățat-o cel mai greu. Pentru că îți ia mult timp să înțelegi că, atunci când ți-ai propus să ajungi undeva, incidentele de pe traseu trebuie tratate ca atare, nu să te oprești să îți pierzi prea mult timp cu ele. Tu ai undeva de ajuns, nu undeva de stat.

Fiecare secundă pe care o petreci încercând să gestionezi chestiuni pe care nu le poți influența și nici schimba este o secundă pierdută pentru a ajunge unde ți-ai propus.

Da, știu, este foarte greu să rămâi neabătut de la drumul tău. Pentru că tentațiile de a te opri și a te enerva sau a te întrista sunt mari, foarte mari. Da, de fiecare dată când pățiți așa ceva, forțați-vă să vă aduceți aminte că altceva v-ați propus să faceți, altundeva v-ați propus să ajungeți, nu să pierdeți vremea cu oameni sau cu chestiuni pe care nu le puteți schimba (cum să schimbi pe cineva care te face ”cretin” doar pentru că sufletul lui este gol?). Voi aveți un obiectiv. Acesta este cel mai important.

Veți vedea că, de fiecare dată când v-ați adus aminte asta, o să luați și mai mare viteză înspre direcția pe care v-ați propus-o. Și, când veți ajunge la destinație și o să vă uitați în urmă, o să zâmbiți aducându-vă aminte de cei care au încercat vremelnic să vă abată din drum. Și o să vă simțiți mai puternici tocmai pentru că ați decis să nu vă uitați înspre ei, să nu vă pierdeți vremea cu ei și să mergeți pe drumul pe care vi l-ați propus :)

Fiți puternici, deci. Dar numai după ce vă depășiți slăbiciunile :)