Mazilique Studio sau cum să faci niște evenimente degustante :))

La Mazilique Studio am ajuns cu ceva vreme în urmă, în preajma lansării. Doar că atunci eram niște tovarăși care ne-am adunat să ne râdem, să bem un vin (bun, bun rău!) și să ne dedăm la preparatele stimabilei Cristina, adică – explicând jucăușenia din titlu :D – să fim parte dintr-un eveniment degustant. Căci, nu-i așa, atunci când te duci într-un loc fain (și studioul este foarte fain, aveți poze mai jos, parol), cu oameni faini și mai și te dedulcești la niște mâncare executată la locul faptei de stimabila Cristina în cauză, păi mă iertați dacă mie mi se pare ăsta un eveniment degustant :))

Am așteptat până acum ca să scriu despre acest loc/inițiativă pentru că am vrut să ilustrez cam ce se poate face acolo nu doar cu noi, tovarășii din 2.0 (și nu numai) adunați să ne simțim bine (asta nu e mare jmekerie, desigur, adică nu v-aș fi convins așa cum mi-o doresc), ci cu o activare mult mai faină decât prima variantă, cum ar veni.

Ei bine – căci așa se întâmplă uneori în viață, din fericire :) – ocazia a venit. Dar nu a venit la mine, ci la Patricia mea cea minunată! Care a primit o invitație la locul faptei pe motiv de… My Little Pony. Ehe, ajunși aici cu discuția, există fix două categorii de oameni care citesc aceste rânduri: 1. cei care deja au oftat (cu drag sau cu iritare, după caz :D) 2. cei care habar nu au care-i faza cu poneiul :))

Pentru cei din a doua categorie, zic pe scurt: My Litttle Poney este un fenomen (desene animate, jucării, jocuri, avioane, nave spațiale, alea alea), care a prins la copiii de vârsta Patriciei mele de foioioioi. Mă rog, eu ca părinte de fetiță fan de poneii ăștia, pot să vă spun că îmi rupe capul în fiecare zi cu Fluttershy și cu Rainbow Dash, de am ajuns să vreau să îmi fac tricou cu ei sau ceva :))

Ei bine, la Mazilique Studio s-a întâmplat fix asta, o adunare a micilor fani de My Little Pony. Eu, din păcate, nu am putut să ajung cu Patri acolo și mi-a părut foarte rău… Dar mi s-a șoptit în cască: a fost corespunzător :) Puteți vedea în pozele de mai jos că piticii s-au simțit cum trebuie, ca să zic așa.

Cam despre asta este vorba, cred, la Mazilique Studio. Adică, dacă tot vrei să faci un eveniment cu o anumită temă sau doar o chestie de networking, nu mai bine îl faci într-un loc ce vine la pachet și cu mâncarea gătită de stimabila Mazilique la fața locului?

Ar fi bine să analizați chestiunea în cauză atunci când mai căutați locuri simpatice pentru isprăvi de astea cu componentă degustantă :)

Întru ilustrare niște poze. Încep cu hlizitorii care ne-am întâlnit în urmă cu ceva vreme, în zilele de lansare ale studioului, cum ar veni. Desigur, dacă mă găsiți într-o poză fără să am un pahar în mână înseamnă că e PhotoShop! :))

Și niște poze de la evenimentul cu piticii despre care v-am spus mai sus. Cu accent pe alea în care Cristina le prezintă copiilor bucatele, uitați-vă la reacția lor :)

Și, pentru conformitate, niște poze în care să vedeți cum arată studioul, să vă faceți o idee. Și o scurtă informare ”oficială” despre locul în cauză.

Cristina Mazilu, jurnalist, food blogger și bucătar de plăcere, a deschis primul open kitchen din București: Mazilique Studio. Studioul a fost gândit ca un „loc de joacă” care să găzduiască ateliere de gătit, testări de rețete și meniuri, întâlniri gourmet, ședințe foto și lansări de produse sau petreceri private.

„Mi-am dorit o bucătărie deschisă, un spațiu care să adune oamenii în jurul mesei. Pe lângă mâncare, am vrut un loc care să creeze momente. De asta m-am și apucat de gătit, pentru că era o experiență pe care o puteam împărți cu ceilalți – să faci ceva, să oferi, să vezi că oamenii se bucură și, astfel, să primești și tu înapoi”, povestește Cristina Mazilu despre cum i-a venit ideea unui open kitchen.

Studioul de 90m2 se află într-o zonă veche a Bucureștiului, pe Făinari, la numărul 5, și a fost amenajat de către arhitecta Eliza Yokina, co-fondatoare a biroului de arhitectură SYAA. Coloana vertebrală de la care a pornit amenajarea întregului spațiu este masa comunală prelungită cu insula de gătit.

„Am plecat de la viziunea Cristinei asupra a ceea ce este o experiență culinară și am putut să dau actuala configurare a spațiului – practică și funcțională, deopotrivă. Pentru Cristina, pe lângă explorarea gusturilor și plăcerea degustării, sunt importante legăturile care se țes între oameni, printre farfurii și tacâmuri, felul în care interacționează ei și cum un pretext de o cină sau un brunch poate fi o experiență socială în sine”, completează Eliza Yokina.

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

2 thoughts on “Mazilique Studio sau cum să faci niște evenimente degustante :))”

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.