100 de milioane de euro pentru IMM-urile din România

Pentru că v-am spus că o să fiu mai atent la ce ține de problematica europeană, uite că mă țin de cuvânt (deși nu la ritmul pe care mi l-aș dori, recunosc…) și vă dau informația despre Programul Operațional ”Inițiativa pentru IMM-uri” 2014-2020, în valoare de 100 de milioane de euro, pentru întreprinderile mici și mijlocii din România, adoptat ieri de Comisia Europeană.

Valoarea investiției oferite prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), sub formă de garanții, este de așteptat să crească de patru ori – până la 400 de milioane de euro sau mai mult – datorită efectului de pârghie al investițiilor private în credite pentru IMM-uri.

Programul României este al patrulea de acest gen pentru perioada 2014-2020, iar scopul “Iniţiativei pentru IMM-uri” este de a încuraja statele membre să utilizeze inițiativa comună elaborată de Comisie și Grupul Băncii Europene de Investiții (BEI) pentru a stimula accesul la finanțare al întreprinderilor mici europene care se confruntă cu constrângeri financiare.

Comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu, a declarat:

„Astăzi România s-a alăturat grupului de state membre care doresc să îmbunătățească mediul de afaceri pentru IMM-uri, prin alocarea a 100 de milioane de euro din Fondul UE pentru Dezvoltare Regională, pentru a contribui la finanțarea întreprinderilor mici și mijlocii. Într-o țară în care IMMurile reprezintă mai mult de 99% din numărul total de întreprinderi și care se confruntă cu nevoi serioase de finanțare externă, acest program sprijină întreprinzătorii tocmai pentru a avea acces la produsele de creditare în condiții mai bune. De asemenea, această inițiativă le va permite IMMurilor să fie mai inovatoare și competitive și să se extindă pe piețele regionale, naționale și internaționale.”

Viceprim-ministrul și ministrul român al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Vasile Dîncu,
a adăugat:

„Ţintind unul dintre cele mai critice aspecte legate de funcţionarea IMM-urilor din România – şi anume: accesul la finanțare – şi folosind efectul multiplicator de cel puţin 4 ori, Inițiativa pentru IMM-uri reprezintă un instrument inovator, destinat să stimuleze competitivitatea. Acest sprijin le va permite IMM-urilor să reziste pe piață, să depășească cu succes primele etape ale activităţii lor şi le va ajuta apoi să se dezvolte, pentru a putea concura pe piaţa globală. Totodată, prin partajarea riscurilor, Iniţiativa pentru IMM-uri creează un cadru din care au de câştigat atât întreprinzătorii – prin cereri de împrumuturi financiare -, cât și intermediarii financiari – prin oferte de credite -, fiind creat astfel un mediu sigur pentru derularea afacerilor. „

Context

O evaluare din 2013 a “Inițiativei pentru IMM-uri” a UE scoate în evidenţă rezultatele unui studiu care menționează dificultățile în obținerea de finanțare externă și estimarea valorii creditelor de care firmele ar avea nevoie, dar care nu pot fi obținute de la sistemul bancar. Acesta arată că, pentru o mare parte a IMM-urilor din România, accesul la finanțare reprezintă cea mai mare preocupare a antreprenorilor.

O altă evaluare recentă realizată pentru România estimează deficitul de finanțare externă pentru IMM-uri la aproximativ 3,4 miliarde de euro până în 2020, acoperind nevoia de diferite tipuri de instrumente financiare (garanții, împrumuturi cu risc împărțit, micro-creditare, investiții de capital).

Cele 100 de milioane de euro prevăzute pentru programul “Inițiativa pentru IMM-uri” au fost realocate din Programul Operațional Regional 2014-2020, unde au fost inițial planificate pentru garanții. Păstrând acest obiectiv inițial, programul “Inițiativa pentru IMM-uri” va pune în aplicare schema într-un mod mai eficient, datorită implicării grupului BEI și a fondurilor programului „Orizont 2020”.

În data de 6 august 2014, a fost încheiat Acordul de parteneriat între Comisia Europeană şi România, care stabilește strategia pentru utilizarea optimă a Fondurilor structurale și de investiții europene pentru perioada 2014-2020 (IP-14-907). România va primi 23 de miliarde de euro din totalul fondurilor politicii de coeziune din perioada 2014-2020.

Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) are ca scop consolidarea coeziunii economice și sociale în Uniunea Europeană, prin reducerea dezechilibrelor dintre regiunile sale. FEDR va investi mai mult de 197 de miliarde de euro în regiunile din Europa pe parcursul perioadei 2014-2020.

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

5 thoughts on “100 de milioane de euro pentru IMM-urile din România”

  1. M-am gandit si eu la o finantare nerabursabila, dar este greu de obtinut. Dar o sa incerc, avand in vedere ca in Romania sunt multe programe prin care poti obtine bani de la Uniunea Europeana.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.