În urmă cu ceva vreme, am făcut un research corespunzător pe partea de programe MBA. Pentru că am simțit intens că am ajuns cu Kooperativa 2.0 într-un moment în care chiar aș avea nevoie de mai multă îndemânare, ca să îi zic așa, pe partea financiară și pe zona de business development. Așa că ideea unui MBA a părut la acea dată una care se pupă cu ce îmi doream.
Doar că, pe măsură ce aflam mai multe informații, mi-am dat seama că îmi cam dă cu virgulă. Nu pe partea de cât costă (renunțam la niște beri și mă descurcam io :D), ci la partea cu bugetul de timp. Căci a face un MBA înseamnă teribil de mult timp pe care să îl aloci acestei chestiuni. Iar asta a fost deal-breaker pentru mine. Cu părere de rău am luat acea decizie, vă spun sincer. Dar chiar nu mi-am putut găsi timpul necesar pentru așa ceva.
Apoi, la un eveniment, i-am văzut pe Marius Ghenea și pe Dragoș Popescu prezentând Business Drive. Și m-am luminat. Și mi-am zis în barbă ”măh, de fapt așa ceva îți trebuie!”. Și le-am comunicat celor doi barzi ai consultanței de management :)) că vreau să mă bag.
Numai că proxima tură de Business Drive o ratez cu nonșalanță. Pentru că se suprapune cu conferința Mastering The Business Music (apropo, dacă aveți treabă cu industria muzicală, aici trebuie să fiți și voi), unde am onoarea de a fi speaker și partener cu Kooperativa 2.0. Așa că participarea mea se reportează pentru data viitoare. Dar de făcut clar vreau să fac acest mini-MBA, dacă vreți să îi spuneți așa.
Pentru că, simplu spus, cred că un asemenea program, scurt și la obiect, îmi aduce plus valoare ca antreprenor. Pentru că simt că fix de așa ceva am nevoie: de niște tooluri pe care să le pot aplica după aceea, după minea mea atâta câtă este. Doar că, vedeți voi (hai că știu că și voi sunteți în aceeași situație!), dacă nu mi le vâră cineva în față, eu nu mai fac efortul atât de necesar de a le căuta și de a le înțelege. De aceea, zic, Business Drive cred că mi s-ar potrivi mănușă.
Dacă și voi sunteți cam ca mine, ia dați un mail colegilor de la Business Drive – pe businessdrive at diagma.ro – și cereți detalii. Și, dacă mergeți, să mă țineți minte cu o bere :D
2 thoughts on “Dacă nu puteți sau nu vreți un MBA, vedeți că există varianta Business Drive”
acu nu vreau sa fiu gigi contra, dar poate ar fi util sa spuna si pretul pe site. adica, cam peste tot unde cauti cursuri sau module de mba, ai pretul afisat din prima
Măh, io nu mă bag la chestii de astea. Asa o fi strategia lor pentru conversie. Dar pe mine nu m-a deranjat sa dau mail sa intreb. Desi stiu ce zici, noi astia din online stim ca facutul unui pas in plus… :))