Când le povestesc amicilor că vreau să-mi iau o biclă și să merg cu ea prin oraș, ca alternativă la metrou și autobuz, îmi zic că își fac griji pentru singuranța mea. Sincer, îi înțeleg pentru că într-adevăr, ca ciclist în România (unde domnește dezorganizarea în toate privințele, de bicicliști cui naiba să-i mai pese?); devii automat un personaj vulnerabil. Dar dacă te informezi bine de tot și îți dezvolți un scut care te va ajuta să ignori nervoșii din trafic și de pe pista de biciclete, eu zic că pasiunea aceasta pentru pedale, te poate face în continuare fericit.
Revenind la Pegas – că îmi vine să scriu un text din acela cu (prea) multe semne de exclamare – ia uitați ce campanie faină au gândit. Tot pentru a atrage atenția asupra vulnerabilității cicliștilor în trafic, dar și pentru a ne face să înțelegem că bicicliștii pot fi și ei personaje negative, atunci când nu se informează și nu respectă regulile de bun simț prin oraș. Ca să nu mai vorbesc de titlul campaniei – „Războiul Spițelor” – care pe mine m-a cucerit iremediabil. :))
Pentru a preveni accidentele, Pegas încurajează bicicliștii să respecte regulile de circulație și să fie mai atenți în trafic. În lipsa unei infrastructuri corespunzătoare, precauția bicicliștilor pe șosele este singura soluție care poate încuraja scăderea ratei accidentelor și îmbunătățirea relației tensionate dintre bicicliști si conducătorii de autovehicule.
În acest context, noua campanie își propune să evidențieze cele mai riscante situații pentru bicicliști: intersecțiile semaforizate și cele nesemaforizate, mersul pe contrasens, trecerea de pietoni și agresivitatea manifestată față de partenerii din trafic. Vizitatorii sunt invitați să aleagă din ce categorie fac parte și să urmărească două filme care prezintă momente pe care bicicliștii le trăiesc zi de zi.
Acestea fiind zise, pentru că suntem așa de mulți în acest război al spițelor, vă îndemn și eu să urmați sfatul celor de la Pegas și să vă alăturați cu toții Căii Luminii. Mi-e greu să cred că ne vom alege cu piste de biciclete mai multe în acest fel, dar măcar suntem în siguranță în trafic. :D