Se spune că vârsta aduce cu ea înțelepciune. Știu și eu ce să zic, așa o fi… Dar, în ceea ce privește muzica, vârsta a adus pentru mine, din ce în ce mai mult, blues-ul.
Blues-ul este un stil de muzică tare pervers. La prima ascultate pare o muzică simpluță (eh, bagă unul o chitară acolo și se tânguie). Doar că, atunci când trebuie să îl cânți, ai fix două variante: ori îl cânți bine, ori îl cânți prost. Varianta ”ok-ish” nu există în blues. Pentru că așa ceva intră la categoria cântat prost.
Știi că îți place blues-ul atunci când asculți un bătrânel care zice ”I got a reputation, everybody knows my name; Buddy Guy, that is” și ți se ridică pielea pe tine, sufletul ți-o ia la goană și simți că nu poți sta locului. Așa cum am pățit eu ieri când am ascultat ultimul album al fenomenalului; Buddy Guy, that is.
Știi că îți place blues-ul atunci când ți se pare că, dintre toate multele milioane de oameni care ascultă o anumită piesă, tu simți că o cântă pentru tine, doar pentru tine.
Și simți că îmbătrânești frumos. Blues like :)
https://youtu.be/KRihhTQik2k