Pentru că zeii lecturii sunt uneori după niște beții crunte, uneori se nimerește să citesc două cărți, una după alta, care să se potrivească într-un mare fel în marele mers al lucrurilor (sau cum este expresia asta șablonat, că tot o uit). Și e bine, e bine, zic. Pentru că așa simți mai bine ambele cărți. Și le pui într-un fel de oglindă perversă, în care le poți vedea pe amândouă mai bine. Și pe tine și mai bine.

Așa mi s-a întâmplat recent (concediul, ah, această oază de întors alene paginile…) cu ”Păpușile” de Cristina Nemerovschi și cu ”Cimitirul” de Teleșpan (dați click, am scris o recenzie irefutabilă, zău). Le-am citit una după alta. ”Cimitirul” a fost prima. Și a fost mai bine așa. Pentru că doar citită prima mi-a plăcut cartea asta cum mi-a plăcut. Căci, citită după ”Păpușile”…

Pe scurt, ca să nu mă lăbărțesc inutil și să vă fac să pierdeți vremea, ”Păpușile” este o carte foarte bună. V-o recomand la maximum. Pentru că are de toate. Și când zic ”de toate” mă refer la subiect, descrieri, stilul autoarei și, mai ales, la senzațiile pe care – fără să vreți, de multe ori – vi le stârnesc rândurile Cristinei, atunci când tresăriți la niște rânduri din carte, pentru că vă regăsiți energic în ele. Repet, o carte foarte bună.

”Dar care-i faza cu acuplarea acestor două cărți, despre care ai zis la început?”, ați putea – foarte atenți fiind – întreba. Păi ambele cărți sunt despre iubirea dintre (câte) două persoane despre același sex. Doar că ”Cimitirul” este despre mult sex și puțină iubire, iar ”Păpușile” despre multă iubire și puțin sex. Dar, desigur, cam aici se oprește asemănarea dintre cele două înșiruiri de pagini, cu cotor.

Scriitura Cristinei este cu mult peste cea a lui Teleșpan. Nu spun că e mai bună scriitoare sau ceva, căci nu asta este ideea. Eu unul așa cred, dar cine sunt eu să zic de astea? Ce vreau să zic este că, abordând oarecum aceeași tematică, Cristina ne arată cum te poate lovi dur în coracon și să te facă pe alocuri să lăcrimezi, în timp ce Teleșpan te face să râzi și, foarte rar, să te întrebi ”WTF?!”. Ambele cărți, am stabilit deja, fiind bune, chiar foarte bune pe alocuri.

Gata. Mi-am epuizat veleitățile de mare critic. Tocmai pentru că nu le am. Vă pupă tata chinezu.