06.12.2016

Scurt ghid – în doar 3 pași – despre cum să citiți ”Cimitirul” lui Teleșpan

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

De ceva vreme încoace, mi-am făcut un obicei (foarte bun după unii, foarte prost după alții) să citesc autori români. De ăștia care încă nu au cruce în cimitir (oh, doamne, ce subtilitate de pinguin gonflabil am avut aici…), ba chiar, cu cei cu care, la o adică, m-aș putea certa cale de vreo 3, 4 beri pe teme ce țin de Steaua, încălzirea globală, ultimul album Judas Priest și, vag și pe alocuri, literatură. O să îmi mențin acest obicei. De a-i citi adică. Și o să încerc să vă raportez acilea, pe acest prea-frumos blog, cam cum mi se pare cum pun ei problema.

Astăzi vă spun despre ”Cimitirul” lui Teleșpan. Carte despre care abia după ce am citit-o am aflat că a creat o orgie (din nou, sunt de o subtitlitate debordantă, desigur) de păreri și alea, alea. Ceea ce – în mintea mea atâta câtă este – nu înseamnă că este o carte bună. Căci, nu-i așa, zgomot mai mare face un pârț decât un zâmbet, dar asta nu înseamnă că primul e mai mișto.

Doar că ”Cimitirul” este chiar o carte bună. Deși lungă, mult prea lungă. Adică io aș tăia cam un sfert din ea, acel sfert pe care eu l-am parcurs dând paginile una după alta, pe repede înainte, pentru că nu mă interesa de nici o culoare ce zicea autorul prin ele. Dap, mă refer la cele în care și-o trăgea când nu i-o sugea unul și invers. Care m-au plictisit.

Ați putea înțelege (cei care nu mă cunoașteți, desigur) că sunt pudibond. Imaginați-vă râsul tuturor celor care mă cunosc și care știu că am destulă carne în gură, asezonată cu niște ochioși sfinți din cele ceruri absoconse. Și fac asta și când trebe și când nu trebe (dar asta face parte din farmecul meu, în pula mea!) Deci la asta cu pudibonderia mai băgați o fisă.

Ați putea spune (cei care nu mă cunoașteți, desigur) că am alergie la homosexuali. V-o spun direct: sunteți niște tâmpiți nefutuți (este că sunt în spiriul cărții?) care gândiți așa. Deci, dă-i pace.

Atunci, v-ați putea întreba (toți, nu doar cei care nu mă cunoașteți, desigur) de ce am dat paginile alea cu intromisionări, sugeri și limbisme pe repede înainte. Răspunsul este unul irefutabil: pentru că m-au plictisit. Pe unii vă plictisesc petuniile. Pe alții imperialismul rus. Pe alții trompa de la elefant. Pe mine mă plictisește să citesc despre partide de sex. Căci nu înțeleg de ce aș pierde vreme cu așa ceva, în loc să fac altceva (par egzamplă, sex; care îmi iese de minune, zice doamna mea, singura părere din universul ăsta de care îmi pasă). Că e sex între ea și el, între ea și ea, între el și el și între mulți cu puțini și invers, tot aia e pentru mine. Dau pagina. Cu plictis.

Așa am făcut și cu carte lui Teleșpan, am dat paginile astea pe repede înainte. Din fericire, însă, celelalte pagini sunt bune. Unele foarte bune. Cele mai multe savuroase. Căci întâmplările homosexualului românul Adrian Green, angajat la negru într-un cimitir din Londra, sunt de mare, mare angajament. Și modul în care autorul ni le raportează este, de multe ori, dătător de zâmbet pe cerul gurii.

Nu vă zic mai multe despre carte, puneți mâna și ci citiți-o, măh! Că merită, vă zic eu. Și merită pentru că 1. așa o să vă dați seama dacă vă enervează homosexualii sau limbajul absolut libertin 2. dacă sunteți în stare de o schizofrenie lecturicească de genul celei pe care o practic eu cu o nonșalanță decisivă și să dați paginile alea nașpa repede ca să ajungeți la ce e fain în carte.

Bun, să revin la scurtul ghid, precum o puță de furnică homosexuală, în 3 pași pe care cred eu că ar trebui să îi urmați ca să citiți ”Cimitirul” lui Teleșpan:

Pasul 1. Imaginați-vă că sunteți la o bere. Și că tocmai îl cunoașteți pe Adrian Green, lucrător homosexual la negru într-un cimitir din Londra, care începe să vă povestească ce face el pe acolo. După, firește, entuziastul lui salut de bun venit ”stai, măh pulă, jos, futu-te-n gură”.

Pasul 2. De fiecare dată când Adrian Green ajunge cu povestea la intromisionări, sugeri și limbisme, imaginați-vă că mergeți să faceți un pișu. Unul lung. Până termină el cu lăbăreala aia orală. Și să vă întoarceți fix când reîncepe cu poveștile alea faine (puteți face asta, întoarceți doar paginile, ce dreaqu!).

Pasul 3. Terminați cartea. Chiar dacă vă enervează enorm. Și, după ce întoarceți ultima pagina, stați un pic și cugetați ce fel de oameni sunteți. S-ar putea să vă surprindă ce descoperiți. Sau nu, în pula mea!

PS Am văzut că unii au rămas impresionați de panseurile autorului. Cred că sunt defect sau ceva dar mie mai mult de ok-ish nu mi s-au părut.

Telespan-Cimitirul-424x652

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Ce poți face în Tulcea #WeekendDeRomânia

Grand Cinema & More îi invită pe copii la cursuri de modă, teatru, canto sau film

Un comentariu

  1. joi, 23 iulie 2015, 08:26

    […] această oază de întors alene paginile…) cu ”Păpușile” de Cristina Nemerovschi și cu ”Cimitirul” de Teleșpan (dați click, am scris o recenzie irefutabilă, zău). Le-am citit una după alta. ”Cimitirul” […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *