Mai întâi, puțintică istorie. În 2004, am participat la campania electorală pentru prezidențiale, în calitate de consultant politic. Și trupa Voltaj susținea un turneu prin țară, știți voi, genul de concerte electorale. Și, cum timp de o lună am fost în fiecare localitate unde ei au cântat, am dezvoltat o reacție alergică de-a dreptul la muzica lor. Nu în sensul că aveam ceva treabă pe invers cu băieții, dar chiar nu mai suportam să aud același piese, uneori cântate de două ori pe zi! Țin minte (eram parcă în Bacău…), că m-am dus în cabina unui TIR, cu care se transportau scena și ce le mai trebuia pentru concert, mi-am pus Annihilator și am dat la maximum, în timp ce Voltaj cânta pe scenă :))

După experiența aia chiar mi-am pus întrebarea cum de poate o trupă să cânte de mii de ori aceeași piesă și să o facă de fiecare dată ca și cum ar fi doar a treia, hai a patra oară când o cântă? Răspunsul a venit firesc: sunt profi, asta este meseria lor.

Ani de zile schimbam instant postul când auzeam Voltaj. Din rațiunile pe care vi le-am spus mai sus. Ani de zile am refuzat să le mai ascult muzica. Din rațiunile pe care vi le-am spus mai sus. Dar perioada mea de silentio stampa pe invers, cum ar veni, în ceea ce îi privește pe cei de la Voltaj s-a încheiat anul trecut, în toamnă. Din cauza/datorită lui Sabin Dorohoi.

Despre cum am ajuns să povestesc cu Sabin, am scris aici. Zic din nou că, deși îmi plăcea tare mult despre ce îmi povestea el atunci, eram sceptic. Pentru că știam că a realiza un mic monstruleț (din punct de vedere logistic, al costurilor, al creației, al tot ce vreți voi) așa cum și-a propus el este foarte, foarte greu. Dar Sabin și echipa lui au reușit. Și filmul documentar Transylvania Dragon a fost făcut. Cu noi ca extraordinar de mândri parteneri.

”Bine, bine”, ați putea pe bună dreptate întreba, ”dar ce legătură are filmul ăsta cu ce ne spui tu despre Voltaj?”. Păi are, stimabililor. Căci, pe măsură ce Sabin mă ținea la curent cu ce se întâmplă la filmări, am aflat că cei de la Voltaj o să folosească imagini dintr-un alt film al lui Sabin – Calea Dunării – în clipul lor ”De la capăt” (nu știam atunci piesa). Mi s-a părut mișto ideea, dar tot nu m-a încălzit decisiv în așa hal încât să mă facă să îmi închei perioada de respingere Voltaj.

Apoi am auzit piesa ”De la capăt”. La o întâlnire la care l-am cunoscut pe Călin Goia și pe cei de la Voltaj. Și piesa mi-a plăcut instant. Trebuie să înțelegeți că atunci era pentru prima dată când o auzeam, adică nu începuse nebunia cu Eurovision. Și, gata, s-a terminat cu perioada mea anti-Voltaj. Din cauza lui Sabin. Mă rog, datorită :)

Apoi, proaspăt întors din concediu, văd un mesaj de la același Sabin, care îmi spunea, foarte bucuros, că cei de la Voltaj au mai comis una: clipul noii lor piese ”Din toată inima” este cu imagini din Transylvania Dragon. Moment în care, bucuros de bucuria lui, am decis să scriu acest text. Text pe care îl închei cu cele trei motive despre care vă spuneam în titlu:

Motivul 1. Faptul că cei de la Voltaj au susținut prin tot ce au făcut munca unui regizor român îi pune categoric pe raftul acela al meu de oameni cărora le spun un simplu ”mulțumesc”.

Motivul 2. Pentru cei care nu știți, cei de la Voltaj și-au pus sufletul în siteul delacapat.ro. Intrați și vedeți despre ce este vorba. Vă garantez că o să vă emoționați.

Motivul 3: Cred că sunt prea bătrân sau ceva, dar când aud versuri precum ”Îmi cere inima să o mai spun o dată/Asta e țara mea, jur că-i minunată” mă emoționez.

https://youtu.be/3JuL97rYbD4