Pentru mine, folk-ul va rămâne unul dintre cele mai faine genuri muzicale gândite vreodată. Dacă vocea mea nu ar fi sunat ca a unui pian aruncat de la etaj :)), probabil m-aș fi apucat să cânt folk. Pe bune vă zic, mi se pare că atinge exact ce trebuie din ființa umană.
Tocmai de aceea vă anunț că vara asta, dacă vă pasionează acest stil muzical, trebuie să participați la Întregalde Folk:
Cea de-a treia ediție a Festivalului Întregalde Folk va celebra, anul acesta, nu doar cultura folk, ci și împlinirea a 25 de ani de la evenimentele din Piata Universității, la care o parte din organizatori și artiști au participat personal. Festivalul va avea loc intre 8 si 12 iulie 2015, în satul Ivăniș, comuna Întregalde, județul Alba.
Noutatea acestei ediții constă în organizarea unei seri speciale care va fi dedicată evenimentelor din Piața Universității din 1990. Organizatorul festivalului, Stelian Maria, a luat parte personal la aceste evenimente înainte de a emigra în Suedia, unde a pus bazele acestui festival.
Ca și până acum, Întregalde Folk 2015 încurajează arta și turismul rural în regiunea Întregalde, o zonă locuită a munților Apuseni în care natura a fost păstrată aproape intactă. ”Această tabără a menestrelilor a reușit în doar două ediții să reașeze un mic sat, aproape părăsit, pe harta României și a Europei. Sperăm să redăm zonei oamenii pe care îi merită”, spune Stelian Maria. Corturile, artiștii din România și din afara ei, mâncarea la cazan, plăcintele coapte la foc de lemn, drumețiile după ciuperci, fructe de pădure și plante medicinale, jocurile pentru copii și focurile de tabără vor fi prezente la Întregalde Folk, ca în fiecare an. Nu vor lipsi nici concertele de folk, jazz și blues, nici concursul de interpretare pentru începători și avansați.