De regulă, pentru că sunt un dibac :D, reușesc să smulg informația despre un ”eveniment” secret sau ceva. Pentru că, asemeni unei prințese căzute în dizgrația în ochii unui balaur melancolic, clipesc des și zâmbesc masiv și aflu informația. Numai că, de data aceasta, spre uluiala mea continuă și spre încruntarea și mai continuă a sprâncenei, habar nu am ce se întâmplă marți, 24 martie, începând cu ora 15.00, în Piața George Enescu, sub egida (ca să folosesc o expresie consacrată :D) McDonald’s.

Oricum, ceva nașpa nu are ce să fie, ca să zic așa :)) Deci voi merge pe încredere. Mai ales că, între noi fie vorba, o să se adune gașcă faină și – iar asta este și mai fain :D – toți o să fie curioși de ce au fost adunați acolo. În afară de motivul ăla clasic, de tabără de pionieri, ”ca să nu fie împrăștiați”.

Mai este un motiv pentru care mi-a plăcut invitația, drept pentru care am acceptat-o: este cu zâmbete. Iar pe mine mă știți deja zâmbesc și când e cazul și, din când în când, și când nu este cazul. Dar mai bine să greșești zâmbind decât să nu zâmbești greșind. Htagul oficial al isprăvii este, de altfel, #zambetdupazambet :)

Am eu o vorbă: dacă poți ajuta pe cineva, de ce să nu o faci? A zâmbi cuiva mi se pare prima formă (în sensul de basic) de ajutor. Căci, nuș cum să o spun mai direct, atunci când te uiți la cineva și îi zâmbești în loc să te încrunți, îi dai motive și lui să zâmbească la rândul lui, chiar dacă inițial nici nu se gândise că ar fi cazul să zâmbească :))

OK, e cam teoretic ce zic eu, dar vă propun să faceți un experiment. Să zicem că sunteți într-o cafenea. Singuri. Și în jurul vostru vedeți doar oameni preocupați, cu ochii în telefon sau în laptop. Găsiți-vă o ”țintă”, feel the force, lăsați instinctul și/sau intuiția (după caz) să o depisteze. Și vânați momentul când respectiva țintă ridică ochii. Și, când se va uita la voi, zâmbiți-i. Atât. Nu trebuie să faceți altceva. Veți vedea câteva momente de contrarietate pe fața celuilalt, după care vă va zâmbi înapoi. Și, dacă îl urmăriți mai așa pe furiș, veți vedea că și-a pierdut mult din aerul ăla serios, concentrat și parcă este mai conectat la ce se întâmplă în jurul său, în imediata apropiere.

Da, aceasta este puterea unui zâmbet. Exersați-o. Practicați-o. Lăsați-vă îmbrățișați de această putere. Veți vedea că diferența dintre a zâmbi și a nu zâmbi este ca diferența dintre a face duș dezbrăcat și a te spăla îmbrăcat. În ambele cazuri de uzi, dar doar în primul te și speli :D

Ne vedem marți, 24 martie, ora 15.00, în Piața George Enescu. Să veniți cu zâmbetele la voi. Pentru că alea o să fie… biletele de intrare :))