Aseară am fost să validez, cum ar veni, faptul că am primit buletin de irlandez. Ocazie cu care am fost botezat: Coughlan Ciar este numele meu ”verde” și spiridușiac.

Jur că nu știu cum se pronunță. Că am crezut că mi se vorbește în olandeză prima dată când am auzit cum sună numele ăsta :)) Vă mai puteți face încă rost și voi de un buletin de ăsta de irlandez, dacă intrați în aplicația Guinness.

Deci aseară am ajuns la petrecerea Guinness cu ocazia prilejului de St Patrick’s Day. Invitat de Cismaru, desigur, căci el numai la de astea mă invită, dacă înțelegeți ce vreau să zic… :D Ajuns la fața locului, primul lucru pe care l-am făcut (chiar înainte de a mă arunca înspre halba de Guinness!) a fost să iau un pic la pilă călărețul care anunța că acolo unde stăteam noi este masa presei…

Este că m-am descurcat? :)) Păi cum, altfel am stat și noi, bloggerii, cu anunțul ăla lângă noi :D După cam am început să citim, ăsta, să ne înfruptăm din halbele de Guinness. Cu hlizeală, cu râsete, cu o trupă care ne cânta muzică irlandeză (apropo, am bănuit io ceva când am auzit niște acorduri de ceardaș, dar apoi mi s-a confirmat: erau unguri :D), cu pălăriile alea de spiriduși, steaguri, alea, alea, cum trebuie la o petrecere de asta corespunzătoare.

Și, firește, am ținut să mă importalize în niște posturi de om serios, cu familie, fin ntelectual și, deseori, devreme acasă. Asta ca să nu înțelegeți că tot ce am făcut acolo a fost caterincă, desigur.

Și, pentru că #vineovârstă, am plecat relativ repede de la petrecere. Căci a doua zi, adică astăzi, am zilioane de treburi și trebuie să fiu fresh! Cât despre cei pe care i-am lăsat în urmă, tăcerea lor din 2.0 spune multe… :))

Vă pupează tata, să fiți iubiți!